Nota Goodreads: 3.69 (412 Note)
Și iată încă un nou volum pentru cititorii de vârstă… neprecizată, o poveste care m-a bucurat și de care m-am bucurat fără să-mi pese de eventualele păreri negative la adresa lecturilor mele. Căci spre sfârșitul lunii martie și, se pare, și începutul lunii aprilie, am simțit nevoia să mă cufund în astfel de povești: Legenda, Furia Roșie, Regele Magician și acum un volum din recent relansatul imprint al editurii Nemira, Nemi, coordonat de nimeni altcineva decât Laura Câlțea, care a păstrat îndelungsecretul pe care era să i-l deconspir eu (ups!) mai devreme decât trebuia, fără să fiu însă vinovat. Dar totul a ieșit cum trebuie și Nemi a scos, nu de mult, din nou capul în lume cu patru volume care sunt sigur că vor încânta mii de cititori tineri sau mai puțini tineri, iar Laura mi-a înseninat zilele cu două surprize, pe lângă volumele mult-așteptate: o scrisoare cu un mesaj fermecător și o bufniță din hârtie însoțită și de inevitabilele creioane de colorat. Despre cartea lui Jacob Grey știam că o să apară din aprilie anul trecut (nu spun din ce surse, e secret 🙂 ) și pot spune că mi-a trezit interesul încă de când i-am citit rezumatul pe Goodreads, anul trecut. De ce, veți afla în rândurile următoare:
„Abandonat de părinți la vârsta de cinci ani, Caw nu s-a întrebat niciodată de ce poate vorbi cu corbii. Dar, după ce salvează o fată pe nume Lydia de un atac primejdios, descoperă că sunt și alții ca el: oameni ce au puterea de a controla și comunica cu animalele. Neîmblânziți. Unii preferă să se ascundă sub aparențele unor oameni obișnuiți, unii aleg o viață solitară, unii sunt proscriși, iar alții… ei bine, alții ar face orice pentru a aduce întunericul înapoi în Blackstone.
Blackstone a fost odată un oraș înfloritor. Dar asta a fost în urmă cu opt ani, înainte de Vara Întunecată, când, sub conducerea maleficului Spinning-Man, neîmblânzitul-păianjen, a fost devastat de un val de violențe și infracțiuni fără precedent. Și, deși a fost înfrânt, se pare că Spinning-Man vrea să-și recapete puterea, iar Caw, neîmblânzitul-corb, este printre cei care vor fi prinși în pânza sa.
Pe măsură ce amenințarea unei noi Veri Întunecate crește, băiatul descoperă viața ascunsă a neîmblânziților din Blackstone și are ocazia să afle mai multe despre propriul trecut. Însă pentru a salva orașul la timp Caw trebuie să-și dezvolte cât mai repede abilitățile de neîmblânzit pentru că urmează să înfrunte un rău pe care nu și l-ar fi imaginat nici în cele mai întunecate coșmaruri”.
Destul ce cuprinzător acest rezumat, nu-i așa? Da, surprinde foarte bine subiectele poveștii, o poveste foarte bine scrisă, o poveste interesantă, sumbră și întunecată, cu personaje întunecate și malefice, lipsite de scrupule, care nu se dau în vânt de la nimic, nici măcar să ucidă oameni nevinovați sau să răpească copii chiar de sub nasul părinților. Iar Jacob Grey știe cum să aștearnă o poveste care te ține cu sufletul la gură, pentru că pe fiecare pagină a cărții se întâmplă ceva: o urmărire, un dialog savuros (corbii mi s-au părut niște personaje secundare extraordinar de bine conturate, cu replici acide și pline de umor, raționale, chiar mai raționale decât oamenii, uneori, personaje care dau un plus de savoare poveștii și o fac mai interesantă), o dezvăluire, un nou vorbitor cu animalele, ceva trist, ceva comic, ceva cutremurător, și totul se succedă cu repeziciune, nelăsându-ți timp să respiri.
Mi-a plăcut povestea lui Jacob Grey destul de mult, dar ce mi s-a părut cu adevărat reușită a fost atmosfera sumbră din orașul Blackstone, un fel de Gotham în care și Batman ar avea serios de furcă luptând cu răufăcătorii, o atmosferă demnă de un roman aproape horror, care pare că n-ar avea ce căuta într-o poveste scrisă până la urmă pentru copii (e drept că pe coperta a patra scrie că este recomandată cititorilor mai mari de opt ani). Dar autorul a ales să o scrie astfel, a ales să-i creeze pe Caw (Croncănit), băiatul care vorbește cu corbii, a ales să-i creeze pe Screech, pe Glum și pe Milky, corbul alb care nu vorbește (cel puțin nu la început), pe Spining Man, pe Mamba, pe Jawbone, pe Scuttle și pe Crumb, ale căror porecle li se potrivesc de minune, și a ales să ne spună o poveste întunecată și interesantă, lucru care i-a reușit de minune.
Îmi plac astfel de povești, chiar dacă protagoniștii sunt copii puși în fața unor situații atât de dificile încât până și unui adult i-ar crea serioase probleme. Iar când acești copii sunt și personaje atât de bine realizate precum Caw și Lydia, doi copii care nici măcar adolescenți nu pot fi considerați la cei treisprezece ani ai lor, și acești copii se descurcă atât de bine când ajung în situații limită, atunci nu poți spune că n-ai citit o carte bună. M-a întristat încă de la început povestea lui Caw, băiețelul de cinci ani aruncat practic pe geam într-o noapte de niște părinți aparent haini. Însă am bănuit că aceasta nu e toată povestea, că au avut și ei motivele lor, chiar dacă bietul băiețel a ajuns să fie salvat, apoi crescut de corbi într-un adăpost încropit într-un copac din parc, nevoit să mănânce din pubelele de gunoi ale restaurantelor prin alei întunecate, să doarmă zgribulit de frig și să se îmbrace cu haine furate. Mai e de mirare că e introvertit și precaut chiar și atunci când cineva se poartă amabil cu el? Și că ajunge și el să se poarte nemilos cu dușmanii atunci când este încolțit? Nu cumva educația primită de la vârsta cea mai fragedă, căldura unui cămin și dragostea unor părinți iubitori îi modelează pe viitorii adulți? Cred că răspunsurile la toate aceste întrebări, alături de multe altele, pot fi ghicite printre rânduri, descifrând substraturile fermecătoarei povești născocite de Jacob Grey.
Posted by Liviu
Salut, cum a mai ramas cu interviul cu cei de la RAO ? Ti-au raspuns la intrebari ? 😀