Paladin inseamna pentru noi sefistii renasterea in forta a sefeului romanesc si ca lucrurile intra pe pe un fagas de normalitate. In exclusivitate pentru blogul FANSF, editorul ,traducatorul dar si directorul editurii MILLENNIUM BOOKS, HORIA NICOLA URSU a avut amabilitatea de a-mi raspunde la un interviu. Iaca si rezultatul:
VN.Am fost foarte plăcut surprins cînd am văzut numele tău ca traducător pe prima carte de la editura Paladin. De ce această întoarcere la prima dragoste, ca să zic aşa? Vor mai fi şi alte traduceri pentru Paladin?
HNU. Întoarcerea la meseria mea de bază, aceea de traducător, a fost un lucru la care mă gîndeam de multă vreme, dar n-am avut niciodată timp pentru a face acest pas. Întotdeauna au fost alte priorităţi: cărţi de redactat, de trimis în tipografie, de vîndut, tîrguri care se apropiau etc. Am pornit de curînd un alt proiect (despre care încă n-a sosit timpul să fac vorbire, dar nu mai e mult) şi mi-am spus că, dacă acum, în acest moment în care mi-am schimbat radical priorităţile, nu mă reapuc de tradus, n-am să o mai fac niciodată. Am profitat de faptul că Mike era pe punctul de-a demara proiectul cu Paladin şi m-am oferit ca traducător pentru Asimov. Un deadline a fost exact ceea ce-mi lipsea pentru a-mi reaminti disciplina necesară muncii de traducător.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=n30SB7tT5rQ?feature=player_embedded&w=640&h=360]
VN. Eşti unul dintre cei mai buni traducători de la noi. Care sînt traducerile făcute de tine şi neapărute pînă acum? Cîte cărţi traduse de tine au apărut?
HNU. Am început să traduc destul de devreme, încă din liceu, dar am făcut-o pentru uz propriu; era vremea cînd nu-mi făceam iluzii c-am să o fac vreodată altfel; mă pregăteam să devin unul dintre miile de ingineri mecanici scoşi pe bandă de politehnicile vremii, întru edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism. După „loviluţie”, am avut brusc o revelaţie: eram liber să-mi schimb orientarea profesională. Şi am făcut-o, în direcţia în care am considerat că aş putea să mă pricep cel mai bine: traducerile.
Am tradus mai întîi pentru RAO, pe vremea cînd editura respectivă plătea la timp şi conform contractului. Ian Fleming, Tom Clancy, John Grisham, Anne Rice; Poul Anderson, pentru imprintul Fahrenheit. Un Heinlein (dintre juvenile) pentru Nemira. Joëlle Wintrebert, pentru Dacia (singura traducere din franceză ce mi-a fost publicată). Greg Egan, pentru OmniBooks… Cu totul, cam o jumătate de raft de cărţi, plus vreo două duzini de poveşti.
N-au fost prea multe traduceri care să nu-mi fost publicate din două motive: în primul rînd, fiindcă am tradus la comandă; în al doilea rînd, fiindcă am tradus, în mare măsură, pentru edituri sau colecţii în care am fost implicat fie ca redactor, fie în calitate de editor (şi prin urmare, mi-am dat eu însumi de lucru sau am avut măcar posibilitatea să aleg ce să traduc). Totuşi, din motive mai mult sau mai puţin obiective, au fost cîteva titluri traduse care n-au mai apucat să apară: un roman de Fred Hoyle pentru Fahrenheit, două romane ale Joëllei Wintrebert, cîteva caiete cu povestiri care mi-au fost dragi şi pe care le-am tradus din pură plăcere. Pînă de curînd, pe lista asta se afla şi romanul lui Spinrad, Pictures at Eleven (începusem traducerea pentru Fahrenheit şi am abandonat-o atunci cînd imprintul a fost suspendat). Am reuşit să îl public în 2010 la Millennium, după ce Mircea Pricăjan a sfîrşit ceea ce începusem eu cu zece ani mai devreme. Îl puteţi cumpăra de aici.
VN. Ce carte sau autor ţi-ar fi drag să traduci din noianul de cărţi citite?
HNU. Sînt multe cărţi pe care mi le-aş dori drept obiect al muncii. Citesc destul de mult şi, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, citesc cărţi care-mi plac. Din cînd în cînd, îmi place cîte-o carte atît de mult încît îmi doresc să o pot împărţi cu alţii. În calitate de editor, am avut privilegiul de a face lucrul ăsta, fără să trebuiască să traduc eu însumi cartea. Viteza întunericului de Elizabeth Moon, Rîul liniştit al Nicolei Griffith, Powersat al lui Ben Bova au apărut exact din acest motiv. În rest, da, sînt multe cărţi şi mulţi autori pe care i-aş traduce, dacă ziua ar avea vreo 48 de ore :D.
VN. După atîta timp, cum este să te întorci la meseria de traducător?
HNU. Întoarcerea la meseria de traducător a fost o experienţă extraordinară. Mi-am dat seama că nu mai am disciplina de lucru necesară, că, după zece ani, nu mai sînt în stare să mă aşez la birou la 8 şi jumătate dimineaţa şi să lucrez non-stop la acelaşi lucru. Am avut nevoie de o lună şi ceva ca să-mi recapăt bunele obiceiuri pe care mi le creasem atunci cînd făceam lucrul ăsta în fiecare zi.
VN. Cum se împacă editorul cu traducătorul? Sînteţi antagonici?
HNU. Editorul şi traducătorul nu-s neapărat antagonici, ci complementari. Însă e greu să faci ambele lucruri în acelaşi interval de timp. Aşa că uneori trebuie să prioritizezi, ceea ce nu e tocmai o plăcere.
VN. Ce carte ţi-a fost cea mai îndrăgită la tradus? Dar cea care nu ţi-a plăcut?
HNU. Cea mai dragă traducere… nu-i una singură. Pe lista asta ar fi Vampirul Lestat al Annei Rice, care-a fost prima mea traducere cu contract, plătită, în calitate de… hai să zicem traducător profesionist. Poul Anderson – Orion va răsări, fiindcă mi-a plăcut şi cartea şi-mi place mult autorul, ca să nu mai vorbim c-a fost şi primul SF tradus pe bani. Ar mai fi şi volumul de povestiri al Joëllei Wintrebert, Heteros şi Thanatos, fiindcă mi-a plăcut enorm să-mi exersez franceza. Şi, desigur, O piatră pe cer a lui Asimov, din motive evidente.
În schimb, am detestat din adîncul sufletului aproape toate romanele lui Tom Clancy pe care le-am tradus (cinci la număr). Dar eram plătit să le fac şi nu cred că aversiunea mea faţă de cărţi a avut ca rezultat o traducere proastă.
VN. Care sînt planurile tale de viitor ca traducător? Dar ca editor?
HNU. Aş vrea să traduc măcar trei sau patru cărţi pe an, de-acum înainte. Pentru 2013 mi-am asigurat deja planul. Prima traducere e tot pentru Paladin. E vorba de excelentul roman al lui Jo Walton, Among Others, care-a strîns bună parte dintre marile premii ale F&SF-ului în 2012. E un privilegiu şi o plăcere pentru care îi sînt recunoscător lui Mike Haulică, editorul de la Paladin, care mi-a făcut un compliment superb încredinţîndu-mi sarcina acestei traduceri. Ce va fi mai departe, om vedea. Ştiu sigur c-aş vrea să mai traduc din franceză, dacă voi avea ocazia şi voi fi plătit pentru asta.
Ca editor, m-am învăţat să nu-mi fac planuri, sau să nu le dezvălui decît atunci cînd concretizarea lor e iminentă.
VN. Povesteşte-ne te rog modul în care traduci, viteza cu care traduci şi multe amănunte din culisele traducerii. Mulţi cititori nu ştiu, dar un traducător este un „pălmaş” pe cîmpul traducerilor şi de multe ori munca lui nu este apreciată la justa ei valoare.
HNU. Am reuşit cu greu să-mi refac rutina pe care mi-o formasem în anii în care traduceam zi de zi. Am la îndemînă dicţionarele cele mari de limbă engleză (ediţiile de la Teora), DOOM-ul şi internetul pornit (mare ajutor din multe puncte de vedere). Cafea la discreţie, ceaiuri de multe feluri şi ţigări, pe post de furnizor de inspiraţie. Şi un fond muzical, nu foarte tare. Prefer să lucrez în biroul meu, pe computerul meu, nu mă simt în largul meu altundeva. Uite, scriu acum pe laptop, stînd turceşte în faţa unei măsuţe scunde, în apartamentul cumnatei mele, unde mă simt de altminteri ca acasă… şi totuşi nu-mi place!
Trecînd la partea a doua a întrebării tale… Atunci cînd am început să traduc, numele traducătorului era publicat, în cel mai bun caz, pe pagina de gardă a cărţii. În anii din urmă, a început să fie practicată şi la noi publicarea numelui traducătorului pe copertă, la fel ca al autorului. Humanitas face lucrul acesta, am început şi noi, la Millennium. Mi se pare un lucru de bun-simţ. Traducătorul este cel care rescrie cartea (în cazurile fericite), este cel care se transpune în mintea autorului pentru a-i putea transmite scrisele către cititorii limbii-ţintă. E, în egală măsură, o plăcere şi o imensă responsabilitate.
VN. Pentru cititorii care nu ştiu: după nuvela „Oraşul cîinilor” nu ai mai scris nimic, de ce? Este compatibil scriitorul cu traducătorul sau se exclud? Vei mai scrie, ai vreun proiect?
HNU. Greşeşti, am mai scris după „Oraşul cîinilor”, chiar dacă n-am publicat decît o mică schiţă, „Dracula’s Testicles”, în antologia lui Jeff şi Ann VanderMeer, The Thackery T. Lambshead’s Cabinet of Curiosities. Uite, acum am în lucru o nuvelă care are la bază exact schiţa cu pricina. Nu ştiu cînd am să o termin, aşa că să nu mă întrebi de ea. În ceea ce priveşte proza proprie, am fost întotdeauna zgîrcit cu ceea ce „dau din casă”. Pe principiul „Nu bateţi la uşă, ies eu din cînd în cînd”.
VN. La sfîrşitul interviului, cîteva urări de sărbători pentru cititori şi un mic discurs.
HNU. Mă omori, Nicule! Pentru sărbători, doar un sfat: don’t drink and drive! În ceea ce priveşte discursul, fie-mi îngăduit să mă lipsesc de această oportunitate. Am obosit să-mi spună alţii ce trebuie să fac în calitate de editor, să primesc sfaturi de la tot soiul de amatori, să înghit cuminte ocări pentru ceea ce fac, la o adică, pe banii şi pe timpul meu. Aşa că n-am să ţin discursuri nimănui, ci doar voi adresa cititorilor un îndemn: cumpăraţi cărţi. Pe copaci morţi sau pe pixeli. Cititul vă va ridica nivelul intelectual, iar banii voştri vor ajunge acolo unde trebuie şi vor fi folosiţi aşa cum trebuie, pentru a vă aduce cărţi noi şi bune. E bine aşa? Hai, să aveţi şi tu şi cititorii tăi un an frumos şi rodnic!