Proaspat premiata CATALINA FOMETICI la Premiile FANSF apare pentru prima oara pe hirtie (in sfirsit exclam cu bucurie) in antologia lui Oliviu Craznic. Catalina s-a afirmat ca o voce puternica in literatura sf&f si cred ca va deveni o mare scriitoare.
LUPII SÎNT MAI MULT DECÎT PAR A FI
Aveam deja conturată în minte ideea unei poveşti de factură gotică, atunci cînd Oliviu Crâznic m-a contactat în vederea unei colaborări. Sînt o mare admiratoare a genului, atît în literatură, cît şi în muzică; i-am citit pe giganţi – Stoker, Lovecraft, Poe – acum ceva vreme, în perioada liceu-facultate, şi existenţa unei antologii de gotic mi s-a părut ca o invitaţie de a face parte dintre aceştia, o şansă incredibilă de a exploata din plin frumuseţea întunecată a acestei specii literare.
În textele mele de pînă acum, am abordat un „dark fantasy” cu atmosferă tensionată, dar, în acelaşi timp, am cochetat cu goticul şi cu tematica lui specifică (fantome şi ruine – Gheţurile Marelui Nord, case bîntuite – Doamna cu pisica albă, vampiri – Răsărit de soare, morţi vii – Dincolo de umbre), încercînd, pe cît posibil, să mă apropii cît mai mult de acest gen. De asemenea, am în proiect un roman gotic, la care lucrez intens şi care sper că va fi gata cît mai curînd. Despre acesta, şi despre alte proiecte (tot legate de gotic) voi vorbi mai detaliat la timpul potrivit.
În realizarea poveştii din antologie, Sub vălul nopţii, cred că cea mai grea parte a fost eliminarea completă a elementelor „fantasy” şi a unor detalii realiste, sau „logice”, cum îmi place mie să spun, din experienţa proprie, pe care nici eu nu ştiu de ce ţineam neapărat să le am acolo. De aceea, trebuie să îi mulţumesc domnului Oliviu Crâznic pentru răbdarea de care a dat dovadă, explicîndu-mi de nenumărate ori importanţa construirii personajelor într-un anumit fel, pentru documentaţia pusă la dispoziţie şi, nu în ultimul rînd, pentru că nu s-a supărat (prea tare) pe încăpăţînarea mea, care, trebuie să mărturisesc, atinge uneori limite insuportabile.
Povestea Sub vălul nopţii a luat naştere treptat, pe parcursul a doi ani în care am fost profesoară într-un sat de munte aşezat la graniţa cu Hunedoara. Comuna Pietroasa (formată din satele Pietroasa, Crivina, Poieni şi Fărăşeşti) se află într-o zonă extrem de izolată şi sălbatică, înţesată de legende şi de poveşti, care de care mai sinistre, mai înfiorătoare, şi mai… actuale. Nu trecea zi în care să nu mi se spună cîte ceva, despre morţi care şi-au părăsit mormîntul pentru a-i tulbura pe cei vii, despre oameni care au devenit strigoi, despre lupi demonici, vrăjitoare, vîrcolaci… Mi-au atras atenţia, în special, poveştile cu lupi şi vîrcolaci, care, de altfel, predomină în folclorul local. Îmi plac enorm lupii, întotdeauna am fost fascinată de lupi. Nu de cel din Scufiţa Roşie, care mi se pare de-a dreptul haios şi a cărui imagine îmi aduce mereu un zîmbet pe buze. Nici de cel care suflă, mai-mai să îşi spargă plămînii, pentru a dărîma căsuţa de cărămidă a purceluşului isteţ (purceluş isteţ? Pe bune?…). Nu, nu aceşti lupuşori din basmele pentru copii, nişte personificări amuzante şi cumplit de ridicole ale răului. Ci de Lupi, acele animale sacre, totemice, păzitorii lumii morţilor din folclorul amerindian şi scandinav, sau ai Palatului Cerului din mitologia japoneză. Lupii consideraţi strămoşi ai unor popoare, avataruri ale zeilor, apărători ai oamenilor împotriva unor forţe malefice. Iar aceşti Lupi, aflaţi fie de partea Binelui, fie de cea a Răului, se aflau mereu acolo, în conştiinţa oamenilor, în poveştile lor. Şi nu mi-a trebuit mult să înţeleg că, într-un loc rupt de „realitatea” urbană, adînc ancorat în tradiţii şi superstiţii, lucruri banale capătă semnificaţii cu totul aparte şi, mai ales, lupii sînt cu mult mai mult decît ceea ce par a fi…
Acţiunea din Sub vălul nopţii se petrece într-un astfel de loc izolat, înconjurat din toate părţile de păduri sălbatice; însă dincolo de imaginea idilică şi liniştită a satului de munte, se petrec lucruri stranii, iar maleficul îşi face simţită prezenţa din plin. Dracii dansează în văzduh la adăpostul întunericului, oamenii povestesc lucruri înfiorătoare, copiii sînt stăpîniţi de o frică paralizantă. Şi, pe lîngă acestea, mai este şi acel Lup, care pîndeşte din umbră cu ochi de foc…
Aşadar, vă invit cu drag să citiţi această poveste, împreună cu toate celelalte ale antologiei. Pentru că goticul este departe de a fi mort.
Cand vine vorba de autoare sunt usor reticent. Si prin „usor reticent” as intelege ca „prefer compania unei femei in locul creatiilor lor literare”. Nu cred ca alegerea mea provine din misoginism sau ceva asemanator – pur si simplu le lipseste duritatea masculina. Literatura feminina nu este implinita. Mangaie insa nu are puterea sa darame.