Charles Stross-Spațiul Singularității (Singularity Sky I: Singularity Sky, 2003) 436p., MMP, Tritonic, 2009, Colecția Fiction.ro Nr. 39, Trad. Mona Călinescu, Red. Alex Nichifor
Un roman space-opera devenit aproape clasic, prima parte din dipticul ‘Singularity Sky’, urmat în 2004 de ‘Iron Sunrise’ (Răsărit de Fier, Tritonic, 2009). După nașterea Eschaton-ului, o inteligență artificială, într-un viitor nu foarte îndepărtat, specia umană a început să colonizeze planete și galaxii din ce în ce mai îndepărtate. 400 de ani mai târziu, pe o planetă cu un regim foarte apropiat de cel din URSS-ul anilor 50-60-70, unde cultura nu are niciun sens, tehnologia aparține doar conducătorilor, nimeni nu are voie să aibă opinii contrare opiniilor Conducerii, începe să plouă cu telefoane mobile. Oamenii încep să le culeagă și când le ascultă se aude o voce care cere să i se spună o poveste, în schimb oferindu-le oamenilor tot ce își doresc-bani, putere, comori, tehnologie etc. Pe această planetă încep adevărate revolte (puterea corupe-puterea absolută distruge), astfel că Pământul trimite o flotă de nave pentru a cerceta ce se întâmplă acolo. Dar lucrurile nu sunt ce par a fi, la bordul unei nave din flotă se află nu unul, ci doi spioni, iar mai departe…citiți ‘Spațiul Singularității’!
Stross are un stil mai aparte de a scrie space-opera, scenele de acțiune nu abundă precum în alte romane de gen, dincolo de acțiunile oamenilor se întrevăd fine comentarii la adresa societății contemporane consumiste, iar semi-barbarii de pe Noua Republică nu sunt prea departe de barbarii zilelor noastre. Până acum n-am mai citit un roman de acest fel (nominalizat la Hugo în 2004, lucru ce s-a întâmplat și cu urmarea ‘Iron Sunrise’ în anul următor), cu o intrigă complexă (relația dintre cei 2 spioni, planurile căpitanului navei, acțiunile unuia dintre liderii revoltei de pe Noua Republică etc.). Din câte am înțeles prima apariție în română a fost un fiasco, o traducere dezastruoasă și o redactare pe măsură, eu cred că am beneficiat de a II-a ediție, îmbunătățită (cea cu bulina roșie pe copertă, cu nominalizarea la Hugo). Nici această traducere nu e de nota 10 (cea care pune ceva se numește puitoare?, sau folosirea unor englezisme: decadă-știu că se folosește și acest cuvânt în română, dar parcă deceniu sună mai bine, sau prezervare. Nota mea-8,5!
Benjamin Black-Christine Falls. Dosarul Unei Morți Suspecte (Quirke I: Christine Falls, 2006) 442p., MMP, Nemira, 2008, Colecția Suspans Nr. 89, Trad. Cornelia Bucur, Red. Ecaterina Derzsi (?)
După modelul altui scriitor mainstream care a publicat câteva romane polițiste (Julian Barnes-Dan Kavanagh, cu seria Duffy, apărută și la noi la Editura Nemira), iată că și John Banville s-a apucat să scrie romane polițiste sub pseudonimul Benjamin Black, și le-a scris foarte bine. Christine Falls spune povestea unui anatomopatolog, Quirke, din Irlanda anilor ’50 ai secolului XX, care investighează moartea unei tinere, Christine Falls, în condiții suspecte, ajungând până în S.U.A. și demascând o rețea care se ocupa de traficul de copii.
N-am știut că și în Irlanda au existat oameni care mureau de foame și trăiau în maghernițe insalubre, femei care nășteau câte 15 copii și care abia așteptau să scape apoi de ei, traficanți și fețe bisericesti corupte etc. Cartea are o atmosferă foarte sumbră, rece, eroul, Quirke este un bețiv depresiv incurabil, dar care are o criză de conștiință (soția îi murise în aceleași condiții ca și Christine Falls) și pornește să investigeze moartea tinerei. Până acum au apărut 4 romane care-l au ca erou pe Quirke, al V-lea urmează sa apară în August 2012. Nemira a publicat doar prima parte, sper că va mai lăsa în pace scribălăii care-l imită pe Dan Brown și va mai publica din această serie foarte interesantă. Nota mea-9,5!
Ca urmarea a unei discuții cu Horia Nicola Ursu de săptămâna trecută, am aflat că pot și eu să votez Premiile Galileo. A urmat un maraton de lectură a cărților nominalizate și am reușit să devorez 5 din ele, rezultatul fiind urmatorul:
Bogdan Tudor-Bucheru-Anotimpurile (2011), 238p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecția Ficțiuni Nr. 12, Red. Smaranda Popescu
Bogdan Tudor Bucheru este unul dintre întemeietorii grupului Kult de la începutul anilor 2000. Anotimpurile este o culegere care conține 8 povestiri (printre care Diavolul Alb, Zalm per Oxis sau Old City-Anotimpurile, horror sau cyberpunk, fantasy sau pur și simplu povești. Mărturisesc că nu prea m-au atras povestirile din acest volum, cu un stil cam încâlcit (mi s-a părut mie) și subiecte destul de stranii, dar gusturile nu se discută. Nota mea-7!
Ștefana Cristina Czeller-Cerneală și Sânge (2011), 368p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecția Ficțiuni Nr. 11, Red. Florin Pîtea
Un roman horror de debut foarte bun, cu un titlu vandabil, savuros și scris cu multă imaginație. Romanul spune povestea unei ziariste din Iași, Cristina Man, care investighează o serie de evenimente ciudate care se petrec pe fundalul unui Iași mizer și decrepit, cenușiu, unde plouă foarte mult și cerul este mereu gri: de la o clinică se fură câteva pungi cu sânge (lucru care m-a dus imediat cu gândul la vampiri), are loc o crimă foarte sângeroasă (un bătrân este torturat și apoi este scrijelit un mesaj de avertizare pe pieptul acestuia), colega de apartament a Cristinei este răpită, violată și amenințată (trebuie să-i transmită Cristinei să stea deoparte), un coleg de la ziar este accidentat intenționat etc., toate aceste evenimente având-o în centru pe Crisitina. În țară au loc alegeri prezidențiale, principalul favorit fiind un tânăr fermecător și misterios, Alex Corbu, care sosește în Iași și care se îndrăgostește de Cristina (la un bal la care este invitată de Amalia, colega ei de apartament).
Scenele de acțiune alternează cu coșmarurile pe care le are Cristina (în vis ea parcă asistă la o poveste din Rusia lui Ivan cel Groaznic-iată că printr-o coincidență, în doar 2 săptămâni, am citit de 2 ori despre opricinici, gărzile Tarului celui Sangeros), suspansul este bine dozat și parcă abia aștepți să vezi ce se întâmplă în continuare. Cristina seamănă destul de bine cu autoarea (este tânără, poartă ochelari, este ziaristă); au fost câteva aspecte de remarcat: n-am fost niciodată în Iași, dar parcă prea este descris ca un oraș din lumea a treia, cu străzi pline de gropi, străbătute numai de rable (parcă este un oraș post-apocaliptic), dar aceste aspecte ilustrează destul de bine situația societății românești contemporane: sărăcie (Cristina socotește și ultimul bănuț pentru a-i ajunge până la următorul salariu), mizerie, lăcomie și multă-multă prostie și nesimțire. Mi s-a părut cam tras de păr ca un președinte să fie ales doar pentru că este frumos și suspină toate femeile după el, iar societatea românească găsește în el salvatorul, dar finalul mi s-a părut cam expeditiv și nu prea m-a satisfăcut = o intrigă complexă este soluționată cam…simpluț. Nota mea-9!
Liviu Radu-Singur pe Ormuza (2011) 190p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecția Ficțiuni Nr. 14, Red. Michael Haulică
Scriitorul de proză scurtă fanion al literaturii românești de anticipație s-a întors! Liviu Radu recidivează cu această colecție de povestiri savuroase, pline de imaginație și foarte bine scrise. Volumul este structurat în două parți: prima parte, Dincolo de Barieră, conține 11 povestiri (inclusiv cea care dă titlul volumului), iar cea de-a doua parte, Oh, Zeii Mei cu Aripi Groase, este alcătuită din 7 povestiri, deci, în total, 18 poevstiri, mici bijuterii cu întorsături de situație și cu concluzii amuzante și amare deopotrivă, în stilul care l-a consacrat pe Liviu Radu. Mi-au plăcut foarte mult Singur pe Ormuza, Piatră de Tlolog și Amintiri despre Făt-Frumos și mi-au plăcut mai puțin (nu pot spune despre o povestire de-a lui Liviu Radu că nu-mi place deloc) Oh, Zeii mei cu Arip Groase și Ziua Dimensiunii Zero. Maestre, jos pălăria! Nota mea-9,8!
Costi Gurgu-Cronici de la Capătul Pământului (2011) 366p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecția Ficțiuni Nr. 13, Red. Cătălin Badea-Gheracostea
Emigrat în Canada din 2004 și membru fondator al grupului Kult (pentru care a și editat Vremea Demonilor, Cronicile Sângelui și Radharc), Costi Gurgu continuă să scrie proză scurtă și o face foarte bine. Volumul este destul de masiv și este structurat în 3 părți: prima parte conține 5 povestiri, din care răzbat clar ecouri ale grupului Kult (inclusiv Mlaștinile din Sud, parte din Rețetarium, Ciuma de Sticlă și Îngeri si Molii). Sunt povestiri stranii și fascinante deopotrivă, pline de imaginația unor povestiri New Weird sângeroase și grețoase, câteodată, care îl așează pe Costi Gurgu pe prima treaptă a sciitorilor români mai tineri de proză scurtă. Partea a doua cuprinde 6 povestiri care mie mi s-au părut fantasy (un fantasy mai ciudat și mai horror), dintre care am remarcat Sămânța Pripită și Strigătul de Piatră, iar partea a treia conține 2 povestiri mainstream, Amanții (se vede experiența la Playboy a lui Costi Gurgu) și Cenușa (o fermecătoare poveste despre doi frați care se regăsesc după câțiva ani peste mări și țări). Nu mi-au plăcut toate povestirile (Dincolo de Farul de la Capătul Lumii și Biblioteca Fără Sfârșit), dar per ansamblu este un volum bun. Un minus i-l acord redactării, care lasă de dorit destul de mult. Nota mea-8,5!
Editor Adrian Crăciun-Steampunk: A Doua Revoluție (2011), 304 p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecția Antologiile Millennium Nr. 3, Red. Laura Ciobanu
Despre acest volum nu mai sunt lucruri noi de spus (spune destule de multe Ștefan Ghidoveanu în Cuvânt Înainte), s-au spus destule la vremea când a apărut, așa că nu voi mai spune decât că mi s-a părut o idee foarte interesantă colaborarea dintre Adrian Crăciun alias Aspoiu, fondatorul Blogului CititorSF și Horia Nicola Ursu, conducătorul editurii Millennium Books. A rezultat poate cea mai interesantă idee de antologie SF românească, cu povestiri scrise în domeniul steampunk, deci pe o temă dată. Au participat Ioana Vișan, Ștefana Cristina Czeller, Michael Haulică, Mircea Opriță, Aron Biro, Oliviu Crâznic, George Lazăr, Florin Pîtea, Costi Gurgu și Marian Truță, cu povestiri foarte frumoase și foarte interesante (mi-au plăcut deosebit De la Țigani, a lui George Lazăr, Ultima Clepsidră, a lui Oliviu Crâznic-mi-a adus aminte de universul creat de Mike Mignola și Guillermo del Toro în Hellboy și Hellboy II: The Golden Army, Profeții despre Trecut, a lui Aron Biro-deprimantă și adevărată și Povestea lui Calistrat Hadîmbu…, a lui Michael Haulică).
După părerea mea de FanSF este o antologie de neratat și un must-read. Redactare foarte bună, bravo Laurei Ciobanu. Antologia a beneficiat și de o ediție hardcover limitată, pentru bibliofili, peste care s-au năpustit toți colecționarii doritori de o adevărată bijuterie. Nota mea-9,8!
Posted by Liviu
Deci,Charles Stross e citibil,ba chiar acceptabil?Auzisem ca chiar si a doua traducere e foarte proasta.
Foarte bune Gurgu, Radu si Steampunk, mi-au placut
Sfaturile unui diavol batrin catre unul tinar{C.S.Lewis} :Ai inceput bine, citeste in continuare!{Si mai ales da-ti cu parerea cit mai des} 😀
Subscriu la cele spuse despre Christine Falls. Din pacate sunt sunt multe serii mystery bune, incepute si lasate balta! Ce zici de Philip Kerr – „Berlin Noir” sau Stuart MacBride – „Logan McRae” („Granitul rece”)?
Sincer sa fiu, nu stiu de ce, eram convins ca seria lui Philip Kerr este o trilogie. m-am convins ca „Bernie Gunther” este o serie de 8 volume, deci Editura Polirom pare ca a abandonat-o (au facut, de asemenea, o miscare foarte ciudata, publicand primele 2 volume ale seriei in format hardcover si pe al treilea trade paperback); la fel s-a intamplat si cu Stuart MacBride, in schimb druizii si conanii o duc bine mersi! Pe „Quirke” pare ca Nemira l-a abandonat, sunt prea ocupati cu cele 38 de volume hardcover din „opere complete” Rodica Ojog-Brasoveanu. Ma bucur ca ti-a placut c-am scris despre „Copilul 44”, e o carte care ar merita mult mai multa atentie decat i s-a dat (cred ca de la „Fratia Trandafirului” a lui David Morrell (si urmatoarele 2 din seria „Mortalis”) n-am mai citit o carte atat de buna.
Da, „Bernie Gunther” a inceput ca o trilogie (Berlin Noir) scrisa intre 1989 si 1991. In 2006 a fost continuata si a ajuns la 8 volume. Pentru volumul 3 de la Polirom am avut la vremea respectiva o discutie pe mail cu Bogdan Alexandru Stanescu si l-am rugat ca macar trilogia initiala sa fie finalizata! Lucru care nu s-a intamplat si cu „L.A Quartet” al lui James Ellroy, a mai ramas „White Jazz” si nu stiu ce editura s-ar baga acum sa publice un ultim volum al unui serii.
In alta ordine de idei, m-ai convins sa-mi cumpar „Atlasul norilor”, in anul de gratie 2008, cand piata de carte era la varf, am renuntat s-o cumpar dintr-un motiv rusinos: a aparut intr-o perioada cu foarte multe carti bune si pentru ca era prea groasa iar locurile din biblioteca putine, tocmai ea a iesit de pe lista.
@IB ma bucur foarte mult ca ti-am fost de folos. Atlasul Norilor nu e o carte usoara, dar merita pe deplin, nu numai pt premiile pe care le-a luat si la care a fost nominalizata (Booker Prize, Nebula), ci si pt continut
M-ai facut curios si cu seria „Mortalis”, recunosc ca nu stiam c-a aparut la noi. Am vazut, intre timp, ca editura Miron s-a ocupat de ea pe la jumatatea anilor 90 dar pe vremea aia terminam studentia si nu cumparam atat de multe carti ca acum (cand am carti dar timp mult mai putin pentru citit!). Am acasa doar „Cartite”, aparuta la RAO, dar n-am citit-o inca. Poate reediteaza cineva seria Mortalis”, o sa trimit un mai la RAO sa vad daca au luat-o in portofoliul lor.
Iti urez lecturi placute si interesante si o sa mai trag cu ochiul ca sa vad ce mai propui pentru lista de lecturi!
Fii cu ochii pe blog, astazi o sa scriu despre o carte extraordinar de buna, aparuta la Nemira, si care inca se mai gaseste pe piata.
Banuiesc ca-i vorba despre „Noptile bestiei”. Nici n-am citit-o si nici n-o am in biblioteca. M-ai facut curios, o trec pe lista!
Normal, doar am cam inteles ca te preocupa mai ales thrillerele. Ia-o cu toata increderea, n-o sa-ti para rau, pur si simplu sorbeam cuvintele de pe pagina si mi-am cam dat seama cine e criminalul pe la jumate, desi e o mare surpriza.