Gaudeamus 2015 Partea I – Editura Nemira: Apariții și Lansări
Pentru că, aşa cum ştiţi, Târgul de carte Gaudeamus se apropie cu paşi repezi, editura Nemira a accelerat producţia de carte din această
Pentru că, aşa cum ştiţi, Târgul de carte Gaudeamus se apropie cu paşi repezi, editura Nemira a accelerat producţia de carte din această
Ca în fiecare an, în această perioadă, echipa Nemira culege roadele unui proiect editorial a cărui realizare începe cu mult timp înainte ca
În curând, editura Hecate își va deschide colecția SF / F cu volumul „Pilda Semănătorului” de Octavia E. Butler, un roman în care
În termeni oficiali, Hecate este o structură de economie socială de inserție. Dacă încercăm să nuanțăm termenii, însă, trebuie să vă spunem că ideea editurii
Pentru că tot i-a venit rândul singurei edituri românești care se ține de treabă indiferent de greutăți, de anotimp, că e târg de
Inspirat de excelenta serie de postări a Laurei Câlțea și de faptul că o carte foarte dragă mie a apărut de curând la o
A venit rândul și Editurii Nemira în cele din urmă, iar Ana Nicolau, directorul general al editurii și responsabilul de coordonarea celei mai
La câteva luni distanță de primele două interviuri, avem un alt interviu, care, din varii motive (inclusiv a faptului că am convenit cu
Continuăm seria de interviuri în care coordonatorii de colecții SF, Fantasy sau Policier (și nu numai, veți vedea în continuare), iar astăzi am
Mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să mă apuc de o serie de romane și să nu știu dacă mai
Știu că n-am mai scris de foarte mult timp pe blog, mai ales că Nicu e și el plecat departe și nu mai
Erin Morgenstern-Circul Nopții (The Night Circus, 2011) Traducere: Ondine Cristina ISBN: 978-973-102-544-5 Nr pagini: 416 Format: 15 x 23,5 cm, Hardcover cu supracopertă