Continuăm seria de interviuri în care coordonatorii de colecții SF, Fantasy sau Policier (și nu numai, veți vedea în continuare), iar astăzi am discutat cu Mihai-Dan Pavelescu, o legendă vie și coordonatorul colecțiilor Epsilon Science Fiction și Fantasy ale Editurii Trei. Nu mai intru în detaliu despre activitatea sa, numele spune totul, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Michael Haulică. Să-i dăm drumul, așadar:
1) Care sunt aparițiile preconizate pentru anul viitor?
Pentru 2015 se preconizează o combinație între continuarea seriilor începute și titlurile noi.
Așadar, la SF vor apărea:
Paul McAuley – Ancients of Days (urmarea la Copilul Fluviului), Jeff Vandermeer – Authority și Acceptance (vol. 2 și 3 din Southern Reach) și Alastair Reynolds – Spațiul Revelației (al treilea volum cronologic din seria omonimă). Lor li s-ar adăuga Radioul lui Darwin de Greg Bear, premiat Nebula.
În colecția Fantasy vor aparea:
Col Buchanan – Stands a Shadow (continuarea la Farlander), Brandon Sanderson – The Well of Ascension (continuarea la Ultimul Imperiu) și Mark Lawrence – King of Thorns (continuarea la Prințul Spinilor), la care s-ar adăuga un titlu și un autor nou: Cântecul Sângelui de Anthony Ryan.
Toate titlurile amintite sunt în diverse etape de producție și urmează a se stabili datele aparițiilor. Lor li se pot adauga oricând titluri noi care m-au impresionat atât de mult, încât să „ardă etapele”.
2) Vor fi finalizate seriile începute sau măcar continuate? Mă refer aici la: Greg Bear – Eon; Alastair Reynolds – Revelation Space; Mary Doria Russell – Sparrow; Brandon Sanderson – Mistborn; Mark Lawrence – Broken Empire etc.
Despre Alastair Reynolds, Mark Lawrence și Brandon Sanderson am răspuns deja, indirect, la punctul anterior. În privința seriei The Way a lui Greg Bear, am decis să nu mai continuăm după Eon. Încă nu am luat o decizie pentru Children of God, urmarea la Pasărea Domnului. În ambele cazuri este vorba despre faptul că primele romane din serie (cele publicate de editura Trei) sunt de sine stătătoare (n-au fost gândite inițial ca făcând parte din serii), iar urmările lor sunt mai degrabă modeste.
3) Ceilalți autori aflați în portofoliu vor mai fi continuați? De exemplu: John Varley, Adam Roberts, Harlan Ellison (Again, Dangerous Visions), Serge Brussolo.
4) Autori noi sau autori clasici? Din punctul meu de vedere, eu aș fi mai degrabă adeptul autorilor noi, cei clasici au cam apărut. De exemplu, cele mai vechi romane, netraduse încă în română, premiate cu Nebula sau Hugo ar fi Dreamsnake a Vondei N. McIntyre și The Wanderrer a lui Fritz Leiber.
3+4) Vor fi continuați autorii deja publicați, dar ponderea se va deplasa treptat către autorii noi, ața cum este de altfel vizibil în colecția Fantasy/Red.
5) Dacă aș face un sondaj pe blog, întrebând cititorii ce cărți ar vrea să apară în traducere la noi, promiți măcar să arunci o privire pe propuneri? Poate cine știe cum descoperi vreo gemă care așteaptă să fie descoperită?
Întotdeauna am fost curios ce citesc și ce le place altora (și nu numai fani SF). Așadar, aștept.
Sărbători fericite, la mulți ani, felicitări pentru rubrică și pasiune.
Acesta a fost interviul, mai succint, luat lui Mihai-Dan Pavelescu (lipsa de timp își spune cuvântul, mai ales acum, în prag de sărbători – sper ca MDP să ne dezvălui mai multe, în viitorul apropiat, atunci când vă ști mai multe și noile apariții vor fi în stadii mai avansate de…materializare). Apariții foarte interesante se prefigurează la orizont pentru anul viitor, deși par destul de puține, dar, la fel ca în cazul celorlalte edituri (și a oricăror afaceri, în general), vânzările dictează (cred că seria lui Greg Bear le-a cam căzut victimă), iar dacă vânzările nu merg, afacerea nu merge, măsuri trebuie luate.
Posted by Liviu