Autor: Andrea Mara
Titlu: Nimeni n-a văzut nimic (2024)
Titlu original: No One Saw a Thing (2023)
Editură: Leda Bazaar
Traducător: Maria Adam
Redactor: Liviu Szőke, Alina Bâltâc, Shauki Al-Gareeb
Nr. pagini: 416
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 45,44 (69,99) lei
Nota Goodreads: 3,97 (28 890 note)
Descrierea editurii: „Ușile se închid și trenul o ia din loc. Copiii sunt înăuntru și se uită pe geam. Sive e afară și privește la ei. NIMENI NU A VĂZUT CE S-A ÎNTÂMPLAT. Stai pe un peron aglomerat la metroul londonez. Fetițele tale sar în vagon. În timp ce încerci să le ajungi din urmă, ușile se închid, iar trenul pornește, lăsându-te singură în stație. TOATĂ LUMEA MINTE. Până să ajungi la următoarea stație, te convingi că totul o să se termine cu bine. Curând însă, intri în panică, pentru că pe peron nu te așteaptă doi copii, ci doar unul. TOȚI SUNT VINOVAȚI. S-a pierdut oare fiica ta? A fost răpită de un trecător? Sau poate că vinovatul este mai aproape de tine decât crezi? Nimeni nu îți spune adevărul, și, cu cât căutările avansează, cu atât este mai dificil să îți găsești copilul…”
Blog tour nr. 89 (sau 25/2024): Un thriller care chiar te ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină, alert, cu capitole scurte și cu dese schimbări atât de perspectivă, cât și de plan temporal, în care nu știi pe cine să bănuiești mai întâi pentru că toți au ceva de ascuns, vreo taină, vreun secret înfiorător, toți mint, înșală, manipulează și ascund lucruri, încât la un moment dat simți că trebuie să te dai bătut și să o lași pe autoare să dezvăluie, pas cu pas, încet-încet, ce s-a întâmplat și cine-i vinovatul. Sau vinovata. Sau vinovații.
Vă era dor de un thriller cu răpiri și urmăriri ca-n filme? Dar de unul cu secrete, avocați corupți, familii mafiote, matrapazlâcuri avocățești, prieteni de familie care sunt și nu sunt ce par a fi, hărțuitori, incendii stârnite din senin și multe, foarte multe minciuni prin omisiune? Dar de o anchetă care înaintează greoi, pentru că lipsesc multe piese din puzzle, iar protagoniștii sunt niște mincinoși cu adevărat formidabili?
Cartea irlandezei Andreea Mara începe în forță: Sive, venită de la Dublin cu soțul și copiii ei pentru reuniunea de douăzeci de ani a acestuia cu vechii lui colegi din facultate, este protagonista celui mai mare coșmar pe care-l poate înfrunta un părinte vreodată – sub ochii ei, într-o stație de metrou londoneză, fetițele sale urcă în tren înaintea sa, iar ea rămâne cu celălalt copil, bebeluș încă, în cărucior, în timp ce ușile i se închid în față, iar ea încremenește acolo, pe peron, șocată și îngrozită, în timp ce trenul se îndepărtează prin tunel către stația următoare.
Pentru ca acest coșmar să devină complet, după ce sunt alertate autoritățile și cineva așteaptă în stația următoare copiii rătăciți de mamă, numai unul dintre ei coboară: Bea, fetița în vârstă de doi ani, în timp ce, Faye, fata mai mare, în vârstă de șase ani, pur și simplu se evaporă în neant. Măcinată de griji și de groază, dar mai ales în imposibilitatea de-a afla amănunte de la un copil care are totuși numai doi ani, Sive își anunță soțul, pe Aaron, care sosește în goana mare, apoi și prietenii, pentru a porni pe urmele fiicei dispărute, într-o adevărată cursă contracronometru. De fapt, ne-am putea închipui că, în orașul cu cele mai multe camere de supraveghere din toată lumea, o fetiță cu un ghiozdan în spate ar putea fi ușor de găsit, mai ales că la metrou sunt extrem de multe camere. Dar ce te faci când acel oraș se numește Londra și-n el trăiesc aproape nouă milioane de suflete? Oare o fetiță mai poate fi găsită atât de ușor în această mare de suflete? Fie ea și dată-n urmărire generală?
Dar dacă prietenii de familie ai lui Sive par să devină din ce în ce mai dubioși pe măsură ce povestea înaintează, iar noi aflăm tot mai multe despre ei? O poveste care pendulează între prezentul în care au dispărut fetițele, trecutul apropiat, din urmă cu trei zile, când Sive și Aaron au sosit la Londra și prietenii s-au întâlnit la un restaurant, și trecutul îndepărtat, din urmă cu douăzeci de ani, din tinerețile celor doi soți, pe când erau tineri și dornici de aventură. Și pe când Aaron avea o iubită superbă și cu care urma să se căsătorească, iar Sive avea și ea un iubit – despre care vom afla mai târziu ceva amănunte destul de tulburătoare -, astfel încât un thriller ce părea deja alert se transformă practică într-un adevărat carusel de evenimente, un tumult de jocuri de-a șoarecele și pisica și de-a cine se dovedește mai nemernic și în stare de cele mai abjecte lucruri dacă e prins la înghesuială și trebuie să scoată pe undeva cămașa.
Capitolele foarte scurte ajută mult o poveste care poate să i se pară obositoare la un moment dat unui cititor foarte pretențios. Însă țin să vă avertizez că fiecare amănunt dezvăluit de autoare joacă la un moment dat un rol în poveste. Fiecare mic detaliu contează, fiecare mic secret, o mică minciună nevinovată aruncată ici, o taină dezvăluită la momentul oportun colo, toți pionii își joacă rolul, însă nimeni n-ar bănui decât la final marea poveste, planul general, modul în care autoarea reușește să ne joace pe degete și să ne ascundă ce intenții avea încă de la început. Mai trebuie oare să precizez că nu trebuie să ai încredere în nimeni, nici măcar în tine însuți, pentru că până și tu poți să acționezi imprevizibil, să te pierzi cu firea, să te dai de gol și să te transformi într-un potențial suspect?
„Sive a tresărit. Dar, spre surprinderea ei, Scott doar a clătinat din cap și i-a zâmbit lui Aaron mâhnit, dar aproape recunoscător. Preț de o clipă foarte ciudată, i-a invidiat – pe ei și abilitatea lor de a se sfâșia în bucăți, dar de a rămâne prieteni. Sive nu credea că are nici măcar o persoană în viața ei care să bifeze căsuța aceea necondiționată.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Nimeni n-a văzut nimic de Andrea Mara. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
Cât de realist credeți că este scenariul descris, având în vedere multitudinea de camere de supraveghere și tehnologia disponibilă în orașele mari precum Londra? Ar putea astfel de evenimente să reflecte o problemă mai profundă în modul în care gestionăm siguranța publică?
Salut și scuze de întârziere! Nu extraordinar de realist, m-aș fi așteptat, la numărul de camere care împânzesc Londra, cele mai multe, am citit, din toată lumea, ca fata să fie găsită destul de repede. Dar poate așteptările noastre, necunoscând toate detaliile, sunt mult prea mari și am văzut prea multe filme. Și scenariul propus de autoare cred că ar trebui să ne dea de gândit în privința siguranței publice.