Într-o atmosferă plină de agitație, cu public roind în jurul nostru și oameni ce făcuseră deja coadă la cafea, m-am așezat frumușel la o masă micuță împreună cu Naoise Dolan, care umbla cu trolerul după ea și doar ce dăduse un interviu (parcă Ramonei Boldizsar, dacă îmi amintesc bine), și am început să vorbim despre literatura irlandeză de astăzi, despre ce crede ea că înseamnă să fii scriitor, dar mai ales despre Vremuri interesante și Fericitul cuplu, cele două romane ale ei apărute la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, ambele traduse de Mihaela Buruiană. Ce-a urmat, vedeți în continuare în primul interviu de la FILIT Iași 2024.
În primul rând, cine este Naoise Dolan și cum a devenit ea scriitoare?
Aveam un roman pe care îl scrisesem de ceva timp și m-am gândit că ar fi suficient de bun ca să-l trimit unor agenți, așa că l-am trimis, iar un agent l-a trimis la câteva edituri care mi-au oferit un contract, și astfel am primit o propunere destul de bună ca să-mi permită să devin scriitoare cu normă întreagă, iar cinci ani mai târziu, iată-mă aici!
Poți oferi o explicație pentru boomul înregistrat în ultima vreme de literatura irlandeză contemporană?
Nu cred că există un boom propriu-zis, literatura irlandeză a fost mereu una puternică, iar acum am ajuns să fim citiți în toată lumea, și prin noi mă refer la comunitatea internațională, pentru că în Irlanda nu am fi avut parte de o asemenea expunere. În prezent, numărul de cititori din Irlanda este destul de mic, și, chiar dacă te uiți și la primirea de care avem parte la nivel internațional, de exemplu Premiul Booker, atât pe lista lungă, cât și pe cea scurtă, a existat mereu o mare disproporție în ceea ce privește numărul de scriitori irlandezi comparativ cu cât de mare este țara, deci ceea ce cred că s-a schimbat de fapt este că acum sunt prezente mai multe femei decât erau înainte, așa că lumea crede că se întâmplă ceva pornind de la această idee, însă practic se întâmplă pur și simplu pentru că libertatea de expresie a femeilor în Irlanda este un lucru destul de nou, și, pentru prima dată, putem să ne concentrăm și noi și la altceva în afară de-a cere să ni se acorde drepturile elementare, cum am tot făcut în ultimele două decenii. Așadar, cred că și Edna O’ Brien și Anne Enright au jucat un rol extrem de important în asta, iar Edna O’Brien a reușit să se impună prin forțe proprii la nivel internațional înainte ca irlandezii să accepte că se poate, iar apoi, faptul că ea a reușit să câștige Premiul Booker este ceea ce, în opinia mea, a schimbat complet jocul în privința a ceea ce pot realiza femeile în Irlanda.
Bun, aceasta e ceva mai lungă. De curând, am citit un articol în The Guardian în care scria că guvernul irlandez investește sume foarte mari de bani în scriitorii irlandezi. Crezi că poate aceasta este o explicație pentru apariția atât de multor scriitori de succes?
Este o explicație, și încă una foarte importantă. Cu siguranță este ușor să ceri un grant, și acest lucru îl poate face orice. Eu îmi scriu cel de-al treilea roman profitând de un grant oferit de guvern, deși locuiesc la Berlin. Deci categoric e un factor, și te mai ajută și locurile în care te trimit ei. Știi că anul trecut, câțiva scriitori am fost trimiși în Mexic? Cine mai face așa ceva? Așadar, acest aspect are o mare importanță.
Da, am citit că în fiecare an se acordă 25 de milioane de euro pentru scriitori noi care obțin rezidențe, iar aceștia nu fac altceva decât să scrie.
Da, pentru că nu avem ce trimite la export. Tot ce putem face este să scriem, deci presupun că la fel de bine ar putea fi acordate și fonduri pentru asta.
Și am mai citit și că în Dublin există foarte multe librării și biblioteci, plus multe librării independente care susțin financiar scriitorii tineri.
Da, iar în privința culturii literare nu ne lovim de un așa-zis elitism. Nu poți să ai parte de scriitori buni ca țară dacă nu beneficiezi și de foarte mulți cititori, pentru că modul în care devii un scriitor bun este să citești enorm de mult. Și ai nevoie și de public atunci când scrii.
Trebuie să ai cui să-i vinzi acele cărți.
Da, deși, din păcate, ca scriitor irlandez, ca să poți trăi din scris, de obicei nu te poți baza doar pe țara ta. Iar un factor care rămâne destul de problematic din punct de vedere, să zicem, colonial, este că marea majoritate a scriitorilor irlandezi de succes au un agent englez și o editură engleză care să-i publice, și sunt vânduți în Irlanda. Însă acești agenți, editori și oameni care se ocupă de publicitate etc. le vor acorda primul interviu ziarelor englezești, nu celor irlandeze, și un englez va fi cel care îți va redacta engleza-irlandeza și așa mai departe. Pur și simplu așa stau lucrurile. Eu o fac pentru că trebuie să-mi plătesc chiria. Însă cred că, pentru noi, cititorii irlandezi sunt importanți din punct de vedere emoțional, care ne ajută enorm. Însă, din nefericire, nu putem să supraviețuim doar cu ajutorul cititorilor din Irlanda. Dar noi, ca țară, citim enorm de mult, și cred că asta menține vie cultura literară în general.
Doar dacă nu cumva ești Sally Rooney, atunci nu poți să ai un venit foarte bun.
Da, însă nu doar din Irlanda.
Nu. Ai dreptate. În Vremuri interesante este vorba despre expați irlandezi care trăiesc în Hong Kong/ China și străduințele lor de de-a trăi zi de zi împreună ca un cuplu, în timp ce în Fericitul cuplu este vorba despre un viitor mariaj. Eu, cel puțin, așa le-am citit. Ce te-a inspirat să scrii aceste povești?
Nu cred că sunt atrasă de poveste din prima. Cred că e mai mult la mijloc, mai întâi mă gândesc ce formă vreau să-i confer poveștii. Pentru prima, mi-am zis că îmi doresc să am un narator la persoana întâi pentru că eram în căutarea cuiva care să dea senzația de izolare, de intimitate, ca să pătrundem astfel în mintea acelei persoane. Pentru al doilea roman, m-am gândit că de această dată vreau să am mai mulți naratori care să facă lucruri foarte diferite. Subiectele în sine au venit de fapt după ce am creat acea atmosferă inițială pentru text, dacă pot să mă exprim așa.
Ce creezi mai întâi? Personajele sau povestea?
Personajele. Nu știu cum poate crea cineva o poveste fără personaje. Pur și simplu nu-mi pot imagina o atare situație.
Povestea e deja creată sau pur și simplu se dezvoltă pe măsură ce scrii?
Mai întâi, pur și simplu schițez câteva personaje. Am grijă să apară un conflict între ele ca să iasă un roman, iar apoi descopăr restul pe măsură ce scriu.
Deci construiești motorul povești, iar apoi aceasta se dezvoltă de la sine?
Cu foarte multă muncă, nu-i chiar așa ușor.
Da, normal. Se spune că fiecare scriitor împrumută puțin din el personajului sau personajelor sale principale. Tu le-ai împrumutat ceva din tine personajelor tale din Vremuri interesante și Fericitul cuplu, cele două romane publicate în România de Editura Humanitas Fiction?
Nu conștient, dar, totodată, nu poți să scrii folosindu-te de mintea altcuiva. Scrisul meu nu poate fi decât rezultatul experienței pe care am adunat-o de-a lungul întregii mele vieți. Ceea ce observ în jur este deja o reflexie a mea, iar ceea ce voi face mai departe se va transforma într-o viitoare reflexie. Deci, inevitabil, ceea ce scriu nu poate veni decât de la mine. Și, evident, acest lucru este valabil în cazul tuturor celor care scriu ceva.
Crezi (sau speri) că poveștile tale pot să schimbe vieți?
Într-un sens pozitiv, sunt convinsă. Nu vreau ca vreun cititor să aibă parte de o criză existențială. Să-i sperii. Mă rog, aș vrea ca poveștile mele să schimbe în bine viețile unor persoane bune și în rău pe ale celor rele la suflet. Dar nu de asta scriu, ci pentru că îmi place să o fac și pentru că, de mult timp încoace, este modul în care îmi câștig traiul. Și asta se întâmplă pentru că, din instinct, sunt o persoană rezistentă, astfel încât mă concentrez la lucrurile pe care pot să le controlez. Nu stă în puterea mea modul în care reacționează alții la munca mea. Eu nu pot decât să-mi dau toată silința. Și, cu toate că îmi face plăcere când aud că munca mea a avut un oarecare impact, nu îmi pun niciodată în minte să fac asta, pentru că a face planuri în locul altcuiva se dovedește un adevărat dezastru. Pur și simplu nu funcționează, trebuie să faci lucrurile în felul tău.
Îți dorești sau plănuiești de la început să creezi aceste cupluri disfuncționale?
Păi, trebuie să fie așa ca să fie o carte, nu? Doar dacă nu cumva cartea este despre cu totul altceva și cuplul nu e decât un simplu detaliu de fundal. Însă, dacă subiectul principal sunt interacțiunile dintre acești oameni, dacă ele merg așa cum trebuie, atunci nu-i cu adevărat un roman, nu-i așa? E doar un filmuleț cu oameni fericiți.
Deci nu-i interesant dacă sunt doar oameni obișnuiți, absolut normali?
Cred că cei perfect normali sunt disfuncționali.
Deci nu există. Sau nu pot trăi unul cu altul.
Păi, în viață, toată lumea întâmpină probleme. Așadar, dacă alegi la întâmplare pe cineva din această încăpere și-mi ceri să scriu un roman despre el, aș începe cu: Ce e în neregulă în viața lui? Iar apoi aș scrie despre asta un roman. E posibil ca relația să fie una împlinită, dar altceva să fie în neregulă. Dacă acea persoană are parte de o relație perfectă, atunci aș alege altceva. Dar, în cazul în care în roman este vorba despre o relație, atunci acea relație trebuie să nu funcționeze, altminteri nu poți să scrii un roman despre ea.
Atunci ar fi plictisitor, nu?
Da.
Crezi că poate căsătoria să distrugă un cuplu fericit, dar care încă nu și-a unit destinele?
Depinde de multe lucruri. Adică, s-ar putea ca ei doar să semneze o bucată de hârtie și-n viețile lor să nu se schimbe absolut nimic, dar, în acest caz, impactul asupra lor să nu fie unul important. Însă, dacă ei schimbă ceea ce fac de obicei din motive care au legătură cu căsătoria, atunci acele schimbări i-ar putea distruge. Nu am opinii clare în legătură cu subiectul. Eu sunt o scriitoare cu multe vederi personale, așa că nu pot să vorbesc decât despre ceea ce e valabil pentru personajul meu, nu în viață în general.
Pentru că, de pildă, în acest roman, ei par să se înțeleagă foarte bine ca un cuplu necăsătorit, dar, de îndată ce încep pregătirile pentru nuntă, încep să apară problemele.
Eu nu prea sunt de acord că se înțelegeau bine ca un cuplu. De exemplu, Luke o înșela de mulți ani pe Celia.
Da, aveau destule probleme. Da, el o înșela, nu?
Da.
Bun, deci problemele existau deja, însă acum încep să iasă cu adevărat la iveală?
Cred că acum au parte de mai multă presiune, dat fiind că au în față un act care le va uni destinele.
Pentru că Luke pare speriat de căsătorie, iar atunci când are loc petrecerea, el alege să fugă.
Da, dar ai putea spune că mariajul este și o oglindire a problemei, pentru că discuția pe care o au la început, prin ea pot să dovedească ori că trebuie să se despartă, ori să facă o alegere dificilă, și-ți dai seama că poate, datorită acelei discuții de la început, ideea cea mai bună ar fi fost să se despartă.
Eu cred că, de exemplu, adevărat problemă în cazul lor era comunicarea, cel puțin la el, pentru că altfel, dacă ar fi fost în stare să-i spună ei că „Uite, m-am dus la acel hotel, dar nu s-a întâmplat nimic acolo, pur și simplu am vrut să fac ceva drăguț pentru tine”, oare astfel problema lor nu s-ar fi rezolvat?
Nu, pentru că el o înșela cu mult timp înainte să poarte acea discuție.
Ai dreptate. Cum explici imensul succes al lui Sally Rooney? Crezi că poate să fie imitat?
Nu mă pricep la marketing, așa că nu înțeleg foarte bine aceste lucruri. Cred că serialul de pe Netflix a avut un rol uriaș. A influențat viața multor oameni într-un moment în care aveam mare nevoie de povești. Nu cred că poți imita succesul unui scriitor pentru că altfel n-ar mai fi un scriitor bun. Întotdeauna scrisul e ceva unic, dar nu sunt sigură, poate nu sunt exact persoana potrivită să pun la îndoială latura comercială a unui succes, întrucât, dacă aș fi, atunci m-aș ocupa de reclamă pentru cărți, nu aș scrie. Deci ce pot să spun este doar ceea ce remarc la scrierile lor. Și da, pot spune că e foarte bună la ceea ce face.
Până și eu am citit Oameni normali, și nu prea fac parte din publicul-țintă. Dar pur și simplu am fost curios să văd de ce se vorbește atâta despre acea carte. Iar asta se întâmpla încă dinainte să apară serialul pe Netflix. Deci se pare c-a funcționat.
Ei bine, eu nu sunt deloc de acord cu această idee de public-țintă. Cred că e ceva inventat de cei de la marketing. Nu cred că scriitorii au așa ceva. Ei nu se gândesc: „Cum să primesc bani de la un anumit grup de oameni.”
Să mă exprim altfel: Eu nu citeam astfel de cărți. Nu eram neapărat curios în privința cuplurilor, dar pot să spun că Vremuri interesante m-a captivat imediat.
E totuși interesant, pentru că eu simt că expresia „public-țință” presupune că ai avea impresia că scrisul cuiva îți este adresat special ție, și, deși e o exprimare neortodoxă, eu, una, cred că e ceva specific bărbaților referitor la scriitoare și pe care femeile nu-l simt când vine vorba de scriitori. De pildă, îmi place foarte opera lui Edouard Louis, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte să spun că sunt un bărbat francez și nu fac parte din publicul-țintă, pentru că eu presupun că ceea ce scriu bărbații mi se adresează și mie deoarece suntem oameni cu experiențe similare.
O citesc mai degrabă pe Liz Nugent decât pe Sally Rooney, pentru că sunt și eu traducător, cum e Mihaela Buruiană, care ți-a tradus cele două cărți, și am tradus o carte de-a lui Liz Nugent.
Bun, deci în mod normal nu ești atras îndeosebi de ficțiunea literară?
Da, m-am simțit mai atras de Ciudata Sally Diamond, pe care am și tradus-o. Și care a avut un mare succes la noi în țară.
Da, ea e foarte bună la ceea ce face.
E o carte foarte, foarte dură. Nu știu dacă ai citit-o…
N-am citit-o.
Da, a fost primită foarte bine. Nu la fel ca Sally Rooney, dar totuși…
Ce crezi că-și vor aminti cititorii din poveștile tale? Vrei să transmiți un mesaj prin intermediul lor?
Categoric nu. Cred că, dacă aș fi scris astfel, aș fi fost foarte diferită ca scriitoare. Tot ce-mi doresc să fac este să creez aceste scenarii pentru propria mea satisfacție artistică, iar apoi acest lucru se leagă de aspectul comercial pentru că așa se întâmplă lucrurile. Adică, e plăcut să fii citit, dar cred că, dacă transform asta într-un scop, atunci mi-ar transforma scrisul în ceva ce nu-mi doresc. Prin urmare, încerc să nu mă gândesc la acest aspect.
Ai o rutină atunci când scrii? De unde-ți iei de obicei ideile pentru poveștile tale?
Sursa cea mai importantă sunt propriile lecturi, dar nu e ca și cum aș face dinadins muncă de cercetare atunci prin intermediul cititului, cel puțin nu atunci când citesc ficțiune. De obicei, încep să caut atunci când scriu deja la un manuscris, deci în acel moment am deja o idee, iar apoi îmi doresc să capăt o imagine mai clară a acelei idei, dar, când citesc ficțiune, în primul rând îmi vin idei generale dacă observ o relație mai deosebită, însă chestia e că trebuie să fie o abordare din alt punct de vedere a ceea ce citesc, pentru că nu e ca și cum aș citi un roman și-aș zice că vreau să scriu unul exact la fel. Poate citesc, de exemplu, Thomas Mann, și-mi spun că îmi place la nebunie acest roman despre mărirea și decăderea unei familii de neguțători germani a cărui acțiune are loc cu mult timp în urmă. De pildă, aveam deja în minte ideea pentru cel de-al treilea meu roman când am citit Casa Buddenbrook, însă acest al treilea roman era deja despre mărirea și decăderea unei familii de irlandezi, însă, când am văzut în ce fel a făcut-o Thomas Mann, am început să mă gândesc la cât de abil a jonglat el cu timpul și cât de elegant s-a jucat cu perioadele întinse pe mai multe decenii. Așadar, se poate întâmpla să aleg astfel o idee, dar întotdeauna e vorba de un element mărunt. Niciodată nu împrumut o idee amplă din ceva. Dar, da, este important să citești foarte mult.
Din generația ta nouă de scriitori, cu cine te compari?
În mod ideal, cu nimeni. Cred că scriitorilor nu le face niciun serviciu să se compare între ei.
Sunt unic.
Ei bine, da, fiecare e unic. Suntem ființe create de Dumnezeu sau de știință, depinde de ce crede fiecare. Da, nu-mi place să răspund la astfel de întrebări pentru că mi se pare că îmi reduc importanța mea, ca scriitoare, la fel ca și pe cea a altor scriitori.
Nu există o școală a scriitorilor și pur și simplu…
Da, cu siguranță nu există o școală fizică a scriitorilor. Pe majoritatea scriitorilor irlandezi de vârsta mea nici nu i-am întâlnit vreodată. Eu locuiesc la Berlin, cei pe care-i văd zi de zi, iar aici mă refer la scriitori, sunt scriitori italieni, americani, francezi, prin urmare eu, una, cred că ideea că ar exista un grup de scriitori irlandezi e ceva în care-i place presei să creadă, dar din care eu nu fac parte.
Bun, eu pun această întrebare pentru că lucrez într-o editură unde apar multe cărți young adult sau romane dark romance ce par scrise de același scriitor, cu mici schimbări. Există în Irlanda cursuri de scriere creativă la care înveți să scrii?
Eu n-am observat să se întâmple așa ceva. Și nu, nu există. Există cursuri la facultăți, dar eu n-am făcut nimic de genul, așa că nu pot să mă pronunț în privința lor. Însă cred că uneori supraestimăm asemănările dintre anumite opere atunci când sunt despre identitate sau au subiecte similare, dar să zicem că nu acordăm atenție calității prozei din ele. Deci tragem concluzia că, da, sunt asemănătoare pentru că au personaje de aceeași vârstă sau sunt din aceeași țară și așa mai departe. Pentru mine, ceea ce face un scriitor cu adevărat unic și ceea ce mă determină să-l citesc sau nu este modul în care se joacă cu o frază, iar asta poate diferi enorm chiar dacă scrie despre un grup de persoane ce fac parte din același grup demografic.
Eu văd asemănările din genul acesta de romane. Frazarea e aceeași, chiar și greșelile se asemănă între ele.
Eu n-am băgat de seamă, dar nici nu i-am citit pe acești scriitori.
Există o literatură irlandeză nouă, proaspătă?
Ei bine, eu cred că schimbările apar într-un interval mare de timp, adică n-am impresia că pur și simplu pocnești din degete și dintr-odată apare o nouă literatură. Cred că impactul a fost unul gradual produs de chestii de genul Tigrului Celtic (*notă: boomul economic al Irlandei dintre 1995–2007, care a dus la creșterea PIB-ului cu 229%), urmat de prăbușirea bruscă ce i-a făcut pe mulți, cum era și firesc, să ajungă să critice mult mai dur capitalismul când ne-am trezit deodată că trebuie să plecăm din țară ca să supraviețuim din punct de vedere economic. Cred că asta îi face pe oameni să critice din instinct liberalismul, de exemplu. Dar cred că literatura irlandeza a fost întotdeauna într-o continuă schimbare. Nu cred că am trecut vreodată printr-o perioadă în care să nu se întâmple lucruri interesante. Așadar, aș putea spune că există în continuare o literatură irlandeză nouă.
De ce personajele tale pot să fie fericite, dar cumva se străduiesc din răsputeri să fugă de fericire?
Nu cred că fac asta. Fac tot posibilul să fie fericite, doar că nu știu cum s-o facă. Adică nu trebuie să pui niciodată pe seama răutății ceea ce poți să pui pe seama prostiei, nu?
Nu încearcă s-o facă, da reușesc.
Ba din contră, încearcă din răsputeri, dar nu reușesc să fie fericiți. Deci cam așa stau lucrurile.
Mai vreau să te întreb, ce te-a făcut să scrii aceste povești atât de diferite? Adică, eu cred că sunt diferite, unul se petrece la Hong Kong, celălalt se petrece în Irlanda. Ce te-a făcut să alegi aceste locuri atât de diferite și să creezi aceste personaje diferite?
Pur și simplu se întâmpla să fiu în Hong Kong atunci când am scris Vremuri interesante și umblam între Dublin și Londra atunci când am scris Fericitul cuplu, deci nu a fost neapărat o decizie profundă, doar mi se pare mai ușor să descriu locuri în care simt vremea și-mi amintesc cu precizie modul în care funcționează lucrurile. De exemplu, știu cât costă un bilet de tramvai, în timp ce prețul biletului de autobuz se schimbă de fiecare dată când mă întorc la Dublin, și se poate întâmpla să nu includ acel detaliu în carte, însă știu totuși că ar trebui să caut cât costă un bilet de autobuz pentru că nu mă întorc suficient de des ca să îmi amintesc. Creează o dificultate în plus de care chiar nu ai nevoie. Deci cred că scriu mereu despre locul în care mă aflu în acel moment pentru că îmi ușurează munca. Însă cred că sunt foarte diferite din alte puncte de vedere, mai ales din punctul de vedere al narațiunii.
Am încercat să mă provoc pe mine însămi pentru că scrisul la persoana întâi reprezintă o provocare atunci când o faci pentru prima oară, deoarece, în primul și-n primul rând, e foarte greu să-ți amintești cum să creezi ceva specific și caracteristic doar acelui personaj și să știi cum să caracterizezi această persoană, cu ce să-i umpli mintea și așa mai departe. Dar apoi, după ce ai făcut-o o dată, normal că vrei să faci ceva diferit, așa că din acest motiv am ales să scriu o poveste din punctul de vedere a cinci persoane diferite. Și simt mereu nevoia să am o structură narativă diferită, pur și simplu nu reușesc să mă concentrez dacă reproduc aceeași chestie din nou și din nou. Așadar, ca să pot să continui să scriu trebuie să caut întruna noi lucruri de făcut.
Cred că Stephen King e cel care a spus că e mai bine să scrii despre ceea ce cunoști.
Da, cu precizarea că pur și simplu, dacă vrei, poți să găsești lucruri noi. Nu m-aș feri niciodată să scriu un roman despre ceva ce nu cunosc dacă aș ști sigur că vreau să scriu acel roman. Dar în acest caz m-a ajutat faptul că știam multe lucruri despre locul respectiv și… Da, vreau să spun că a mai fost nevoie de câțiva pași în plus.
Ai scrie un roman cu acțiunea la Berlin?
Anumite părți din cel care la scriu acum se petrec acolo, la Berlin.
Ce mai voiam să adaug la final este că poate ți-am pus niște întrebări mai dificile, dar, din punctul meu de vedere, mi-a fost greu să înțeleg de ce, de pildă, în „Vremuri interesante”, personajelor le vine atât de greu să discute nu doar între ele, ci și cu propriii părinți.
Nu te contrazic. 😊
De pe site-ul Editurii Humanitas Fiction: NAOISE DOLAN s-a născut în Dublin. Scrie ficțiune, eseuri și critică literară, articolele sale fiind publicate în The London Review of Books, The Guardian și Vogue. Vremuri interesante (Exciting Times, 2020; Humanitas Fiction, 2022), romanul ei de debut, a fost nominalizat la Women’s Prize 2021, Comedy Women in Print Prize 2021, International Dylan Thomas Prize 2021, și a fost finalist al Sunday Times Young Writer of the Year Award și Waterstones Book of the Year în 2020. În 2023, Naoise Dolan a publicat Fericitul cuplu (The Happy Couple; Humanitas Fiction, 2024), roman primit cu elogii din partea criticilor și a publicului și nominalizat la Polari Book Prize în 2024.
