Descrierea editurii: „Șapte piese mortale, o farsă și două monodrame. Volumul este prefațat de profesorul și criticul literar Ion Bogdan Lefter. Scena crimei sau Caruselul ucigașilor; Amintiri din livada cu meri; Misterul unei nopți cu viscol; Două kilograme de heroină; Revelion cu poștașul; La capătul răbdării; În labirint (libret de operă); Administratorul (farsă/comedie); Autograf (monodramă); Actrița (monodramă)”
A venit rândul unui nou blog tour, al șaisprezecelea, unul ceva mai special pentru mai toată lumea care s-a înscris la acest formidabil demers de-a aduce în atenția publicului cititor de la noi romane crime, mystery & thriller săptămână de săptămână, cu consecvență și dedicare. Am citit la viața mea o seamă de cărți polițiste, de genuri și de subgenuri și de autori din cele mai neobișnuite colțuri ale lumii (cu precădere anglo-saxoni și nordici, dar și de pe alte meridiane mai puțin vizitate de editurile de la noi), însă teatru polițist chiar nu am mai citit până la acest volum semnat de marele autor de romane polițiste George Arion.
O fi greu de pus în scenă o piesă polițistă? N-am de unde să știu, întrucât, spre rușinea mea, n-am mai mers la teatru de când eram mic, în școala generală, cu toate că aș fi avut timp berechet în timpul facultății. Nu s-a nimerit, nu s-a legat, nu m-am putut urni, deși băteam aproape zilnic bulevardul Magheru sau coboram spre Piața Unirii, zone ticsite de teatre care mai de care mai îmbietoare. N-a fost să fie, deci, cum ziceam, nu am de unde să știu dacă piesele cu subiect polițist sunt sau nu ușor de pus în scenă. La ce actori de seamă au jucat în piesele adunate în acest micuț volum proaspăt apărut (și lansat la Bookfest) la Crime Scene Press, pare că s-au cam înghesuit actorii mari ai scenei românești să joace în ele (Mircea Albulescu, Eugen Cristea, Virginia Mirea, Constantin Dinulescu, Cristina Deleanu sau Cezara Dafinescu), dovedind încă o dată, deși nu mai era nevoie, polivalența și enormul talent cu care a fost înzestrat acest extraordinar om-orchestră încă activ la o vârstă venerabilă și care l-a oferit cititorilor poate pe cel mai celebru personaj-detectiv de la noi: Andrei Mladin.
Hoți, profesori escroci, parveniți, criminali odioși, șmecherași îmbogățiți peste noapte, nostalgici ai vechiului regim, gușteri cu pretenții de preamărire, polițiști criminali, soții criminale, poștași, perverși, lacomi, avari, suflete aparent sensibile sau smardoi de cea mai joasă speță, oameni luminoși la exterior, dar cu suflete negre precum cea mai întunecată noapte, o întreagă panoplie de personaje din cele mai năstrușnice populează piesele, libretele (sau șapte piese mortale, o farsă și două monodrame, cum și-a subintitulat autorul volumul) sau monodramele (și ce talent e necesar pentru a pune în valoare asemenea replici și monologuri!) adunate laolaltă și excelent ordonate pentru a le pune cum se cuvine în valoare.
Începem cu o piesă tragi-comică în care ironia este ridicată la rang de artă și-n care, rând pe rând, fiecare personaj își dovedește talentul de adevărat criminal, totul pe meleagurile noastre mioritice unde s-au descoperit dinozauri pitici, apoi sărim în fictivul orășel american Barintown unde se întâmplă lucruri bizare și macabre (nu mai puțin de patru piese din cuprins se desfășoară aici) sau în frigurosul și viscolitul Wintercreek, pentru a reveni apoi în patrie unde întâlnim un fermecător cameo, nici mai mult, nici mai puțin decât celebrul Andrei Mladin, pentru a încheia en fanfare cu două monologuri scrise special pentru doi coloși ai teatrului românesc.
Deși sunt impregnate de umor și ironie fine, din piesele lui George Arion răzbat mesaje clare, pe care doar cine a trăit ca struțul, cu capul în pământ, sau care a lâncezit complet desprins de realitate nu le poate percepe: săraca țară bogată în care săracii sunt jecmăniți fără rușine de niște imbecili lipsiți de scrupule (și nimic nu s-a schimbat, constată cu amărăciune o seamă de personaje, în timp ce altele, aflate în cealaltă tabără, susțin sus și tare că așa e viața, că unii trebuie să fie exploatatori și să profite de slăbiciunile și necazurile altora), unde minciuna și impostura sunt ridicate la rang de artă și unde doar șmecherașii și rechinii albi au șanse să răzbată, să profite și să strângă averi colosale. Nu lipsesc, desigur, așa cum bine îi șade unui autor de romane polițiste, întorsăturile de situație de final, deloc forțate și de-a dreptul grandioase pe alocuri. Recomandat!
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Autograf. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
