Semnal editorial 406 + Fragment în avanpremieră (și lansare): Teodora Matei – Himere

Lansare Miercuri 24.11, ora 21.20, Facebook Libris

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, copil şi text care spune „TEODORA MATEI 千 HIMERE Un nou roman din seria „Cazurile și necazurile comisarului Anton lordan"”

Teodora Matei reușește să capteze interesul cititorului de la primele pagini cu câte un mister care-l provoacă să dea paginile, dornic să afle ce s-a întâmplat. De data aceasta, primului mister i se adaugă un al doilea, apoi un al treilea, într-un puzzle gigantic căruia cuplul Iordan-Matache (două personaje ale căror vieți profesionale și personale par a se găsi într-un echilibru perpetuu una față de cealaltă) încearcă să-i găsească rezolvarea.

Lucian Dragoș Bogdan, autorul seriei „Vagabond” 

Un nou roman de Teodora Matei, o nouă lectură agreabilă. Talentul Teodorei constă în abilitatea de a combina scenele criminaliste cu elemente ce țin de viața personală a protagoniștilor. O carte remarcabilă, în care echipa formată din comisarul Anton Iordan și inspectorul principal Sorin Matache ne rezervă noi surprize.

Daniel Timariu, autorul seriei „Tenebre”

Teodora Matei
HIMERE
Un roman de seria „Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan”

Capitolul 1 – Bănuieli
Luni – 19 iulie 2021

Meteorologii anunțau o vară toridă. Comisarul Anton Iordan se plictisise să urmărească noutățile la televizor. Mai vedea, din când în când, notificările primite pe rețelele sociale de la diverse site-uri de știri. Nu era mare diferență între ele. Prefera să nu știe, să ia fiecare zi așa cum ar fi fost și s-o ducă la bun sfârșit. Primele șase luni ale lui 2021 nu fuseseră prea liniștite. În aprilie trăise experiența răpirii din Brașov când, mai credul decât și-ar fi închipuit că putea fi, speriat de dezvăluirea relației cu Andreea, lăsase garda jos și se întâlnise cu Stângaciu, un fost pușcăriaș pornit să se răzbune pe cei ce-l încarceraseră cu mult timp în urmă. Boala cauzată de virus îl salvase atunci; complicea răpitorului preferase să-i ofere libertatea, crezând că astfel ar fi scăpat de urmările propriilor fapte. Numai că inspectorul principal Sorin Matache nu se lăsase, urmărise toate pistele și descoperise adevărul.


Finalul lui aprilie îl găsise pe Iordan în izolare la domiciliu. Se întreba adeseori ce se întâmplase cu cartela telefonului de pe care primise mesajele lui Stângaciu. Matache nu atinsese niciodată acest subiect, polițiștii brașoveni închiseseră cazul odată cu moartea răpitorului. Ironic, Covid-ul îl răpusese în spital. Iubita lui primise doar o amendă contravențională. Se părea că lucrurile se calmaseră. Numai că uneori, noaptea, se trezea dintr-un coșmar în care comandantul îl chema să-i arate niște poze: cu el intrând în blocul Andreei, cu el ieșind de-acolo, cu el expunându-se, într-un mod riscant, la fereastra apartamentului femeii.


Nebune luni mai trăise de când, în România, se declarase stare de alertă, de urgență, apoi, naiba mai știa ce era… doar masca rămăsese obligatorie în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun.


Avea două rânduri de haine la birou, plus trusa de igienă personală cu săpun, periuță și pastă de dinți, aparat de ras, medicamente de strictă necesitate. N-o folosise niciodată. Chiar dacă lucraseră, o vreme, în schimburi, ca să reducă numărul de persoane din birouri, simțise că viața mersese înainte fără să se schimbe multe în afara restricțiilor impuse de autorități: oamenii furau bunuri și bani, încă se omorau între ei, brute nesimțite violau tinere fără apărare, mame disperate își răpeau copiii de la soți abuzivi, tați inconștienți încercau să treacă granița cu fii luați pe furiș din curtea școlii.


În dimineața aceea, comisarul Anton Iordan preferase să vină la Poliția Sectorului 2 cu metroul. Știa că Matache luase mașina în weekend, pentru un scurt sejur la mare, și nu voia să-l trezească prea devreme luni dimineață. Numai că, odată ajuns în curtea interioară, își văzu subalternul discutând cu alți doi colegi, de la Rutieră, lângă portiera automobilului de serviciu. Părea odihnit și binedispus. Se îndreptă spre el și-l bătu pe umăr.


– Bună dimineața, Sorine! Ce faci, gata mini-vacanța?


Inspectorul principal îi strânse mâna zâmbind, arătându-și dinții albi ce contrastau cu fața arămie.


Ochii căpătaseră o nuanță de verde închis, iar bluza de uniformă îi punea în evidență bronzul. Pe Matache îl ajuta și tenul. Un sejur de două zile la mare îl făcea să arate ca după o lună pe malul Adriaticii.


– Gata, șefu! Poate mai merg peste vreo două-trei săptămâni, în concediu. Sau când s-o putea, adăugă rapid, să nu dea impresia că se gândea doar la vacanțe.


– Să vedem, Sorine, să vedem…, adăugă comisarul, care nu-și făcuse niciun plan să părăsească Bucureștiul. Cine știe ce ne mai așteaptă…, spuse arătând, cu capul, spre clădirea ce se popula cu oameni în uniformă.


Ceilalți doi tineri salutară grăbiți și se îndreptară spre treptele de la intrare. Pe Matache îl simțeau ca pe unul de-al lor, însă comisarul Iordan le impunea respectul unui polițist experimentat, în vizorul căruia nu și-ar fi dorit să intre.


– Dăm o raită pe la doctorul Pop, poate face o cafea din aia bună?


– Ăăă… eu v-aștept în birou. Am băut deja o cafea, se fâstâci Matache, iar comisarul înțelese că weekendul fusese prielnic noilor cuceriri, iar subalternul său n-ar fi vrut să dea ochii cu Iasmina, nepoata medicului, dacă aceasta ar fi fost pe-acolo.


– Cum zici, răspunse indiferent. Eu mai pierd vremea pe-aici. Dă-mi de știre dacă e ceva urgent.


– Da, să trăiți!


Inspectorul principal plecă, iar Iordan îl văzu urcând treptele două câte două, de parcă s-ar fi temut să nu fie chemat înapoi.


– Ce ți-e și cu tinerețea asta…, bombăni comisarul ridicând din umeri.


Pe doctorul Pop îl găsi răsfoind un dosar gros, legat cu sfoară, așa cum se arhivau pe vremuri actele. Se întoarse, însă, atunci când auzi ușa deschizându-se.


– Bună dimineața! Bucuroși de oaspeți? întrebă Iordan apropiindu-se de blatul acoperit de faianță albă unde, pe un arzător, apa pentru cafea fierbea, deja, într-un ibric vechi.


– Bucuroși, normal! Ah, ia uite că fierbe apa! Trebuie să pun cafeaua…, vorbi ca pentru el în timp ce deschidea un sertar al biroului pentru a scoate o cutie metalică plină cu pudră proaspăt măcinată.


– Singurel pe-aici? Nu e și Iasmina?


– Poate vine mai târziu. Are o lucrare de terminat și a stat tot weekendul cu ochii în monitor. Ne-a cam luat prin surprindere decizia ei de a se specializa în medicină legală.


– Serios?! întrebă comisarul, uimit la rândul lui.


– Da… ei, în fine… toți suntem mulțumiți de rezultatele ei la învățătură și, oricât ar vrea părinții ei să aibă un post călduț la vreun cabinet de medicină de familie, i-am convins că ar trebui lăsată să-și urmeze propria cale.


– Mi se pare așa… nu știu cum să zic… medicina legală pentru o fată.


– Da, știu, dar am discutat mult cu ea pe tema asta. E matură, știe despre ce e vorba, nu se teme de cum ar arăta, cum ar mirosi trupurile alea…, îl asigură Pop, sprijinindu-și palmele de tăblia biroului.


– De exhumări i-ai zis? vru să se asigure Iordan, privindu-l cu neîncredere.


– Ba bine că nu! A zis că a avut parte de vreo două pe perioada practicii la Institutul Mina Minovici.


– Ok… Hai, e gata cafeaua? Ieșim la o țigară?


– Ieșim, comisare!


Cafeaua fiartă pe un arzător de laborator avea un gust aparte față de toate celelalte încercate de comisar de-a lungul vieții. Iar el savura acel moment al zilei când sorbea o gură de lichid maroniu, apoi trăgea un fum dintr-o țigară, simțind cum putea să-și adune gândurile pentru tot ce avea de făcut de-a lungul zilei. Acasă nu mai trăise de mult asemenea clipe. Soacra lui, mama Norei, se îmbolnăvise, iar soția se ducea des pe-acolo. Copiii se trezeau târziu, mâncau sandvișuri sau își comandau câte ceva; el se mulțumea cu salate ori brânză cu roșii. Într-un fel, regimul îi priise, scăpase de niște kilograme bune; observase asta când legase fără efort șireturile unor pantofi de sport nepurtați de ani de zile.


– Hai, comisare! auzi îndemnul medicului Pop și tresări, luat prin surprindere. 


Prinse de coadă cana cu însemnele unui club de fotbal european, ținu ușa ca să treacă și celălalt, după care îl urmă spre scrumiera metalică de la colțul clădirii. Trecuse, se vede treaba, de ora opt, pentru că erau singuri de-o parte și de alta a tăviței pline de chiștoace.


– Sorin e-n concediu? întrebă Pop scoțând un val gros de fum.


– Nu, e pe-aici, dar s-a dus în birou, îl scuză Iordan chinuindu-se să aprindă bricheta.


Vru să adauge ceva, însă o voce agitată, de femeie, îl întrerupse. Se întoarse s-o vadă pe nou-venită, o tânără slăbuță, șatenă, cu ochelari, îmbrăcată într-un costum cu pantaloni și sacou de in, gri-verzui. Pe umăr ținea o poșetă micuță, asortată cu pantofii albaștri, precum și o geantă de laptop ce părea să atârne destul de greu.


– Bună dimineața, îmi cer scuze că vă întrerup, dar aș avea nevoie de o informație…


Comisarul dădu din cap; primul impuls fu s-o îndrume spre biroul de informații de la intrare și să-și vadă de cafea, însă degetele femeii încordate pe cureaua genții îl făcură să se răzgândească.


– Ce problemă aveți? o întrebă, fără să-și dezlipească privirea de pe încheieturile albite de strânsoare.


– Vreau să… Adică… Nu știu exact cum se procedează, dar… mă tem pentru viața tatălui meu! spuse într-un final, dintr-o suflare.


Iordan ridică sprâncenele a nedumerire, se întoarse pe jumătate spre medicul Pop care urmărise schimbul de replici, apoi din nou către tânără.


– Mă tem că trebuie să fiți mai explicită. Tatăl dumneavoastră a primit amenințări? Are dovezi în această privință? Și de ce nu vine dumnealui aici?


– O să vă spun foarte rapid cum stă situația. Ai mei au divorțat când eu eram mică. Tata s-a recăsătorit foarte repede. Noi doi avem o relație foarte bună. Îl vizitez, mă vizitează, îi cer sfaturi, mă ajută dacă am nevoie… De la o vreme, relația cu noua soție pare să nu mai meargă. E trist, abătut, dar nu recunoaște nimic. De fapt, cred că tocmai din partea ei vine amenințarea. Spuneți-mi, pot depune o plângere împotriva ei?


Comisarul duse cana la gură și sorbi o înghițitură zdravănă de cafea. Mai trase două fumuri doar ca să nu fie nevoit să spună ceva, după care întrebă:


– Ați fost martoră la vreo ceartă? Ați auzit sau văzut ceva care să justifice o plângere?


Tânăra își îndreptă ochelarii pe nas, își drese glasul și recunoscu, timid:


– Nu, însă am un mesaj de la ea pe care mi l-a trimis din greșeală. Am întrebat-o ce era cu el și părea încurcată, foarte speriată. Iar tatăl meu a plecat într-o delegație la Buzău, de două zile, și nu mai răspunde la telefon!


Medicul se apropie de cei doi. I se părea un caz interesant. Ar fi vrut să știe mai mult, dar mai ales să afle deznodământul.


– Aveți mesajul? interveni Pop, privind sugestiv spre Iordan, ca și cum ar fi cerut voie să participe la discuție.


– Desigur, răspunse fata.


Scoase telefonul din geantă, îl deblocă, deschise o aplicație și după câteva glisări cu degetul pe display îl întoarse spre cei doi. Mesajul era imortalizat într-o captură de ecran: Mulțumesc din suflet. Abia aștept să fiu liberă, să scap de dobitoc. Nu știu cum vor trece zilele astea. Sper că Roz e mulțumită cu noua viață. Pup, Alb.


Bărbații se priviră reciproc, însă comisarul sparse gheața:


– Cum a ajuns mesajul la dumneavoastră?


– Habar n-am. Cred că a greșit destinatarul. Am făcut o captură de ecran și am sunat-o imediat. S-a fâstâcit, mi-a zis că voise să scrie pe un grup de-al colegelor de serviciu, că dobitocul era, de fapt, șeful lor, iar ceea ce aștepta era concediul. După ce am încheiat conversația, l-a șters. Știu că sună ciudat,
însă… Ar fi posibil să discute cineva cu ea? Măcar s-o sperie, să înțeleagă faptul că…


– Domnișoară, o întrerupse Iordan, sincer, nu aveți suficiente dovezi pentru a depune o plângere împotriva unei persoane, cu atât mai mult cu cât nu dumneavoastră sunteți cea vizată. Puteți merge la colegii mei, care vă vor spune același lucru, poate pe un ton mai puțin calm decât al meu, pentru că sunt ocupați până peste cap. Sau vă puteți interesa unde s-a cazat tatăl dumneavoastră în Buzău și îl căutați…


– Da, da, mulțumesc, m-am gândit și eu la asta…, zise fata cu ochii în lacrimi, aruncând telefonul înapoi în geantă.


– Dacă-mi dați voie…, interveni medicul. Cine e Roz? Știți pe cineva din anturajul lor cu numele ăsta? Și cine e Alb? De ce se semnează așa? Apropo, cum se numește doamna, soția tatălui, adică?


– Marieta Vaida e doamna. Iar eu sunt Sofia Vaida, se prezentă fata, schițând o urmă de zâmbet.


Comisarul Iordan o măsură din cap până-n picioare, stinse țigara, mai luă o gură de cafea, apoi rosti fără să se gândească prea mult:


– O să chem un coleg de-al meu, să vedem ce putem face. Eventual, v-ar putea ajuta cu căutarea tatălui. În ce-o privește pe soția dumnealui… cum să vă zic… nu există temei legal s-o abordăm. Nu ați fost martorul unei altercații, nu ați asistat la discuții între ei, ba mai mult, tatăl a negat că ar avea probleme în căsnicie.


– Înțeleg, zise Sofia Vaida și făcu un pas în spate, împreunându-și mâinile în poală.


– Îi spuneți lui exact ce ne-ați spus nouă, iar eu îl voi sfătui de la bun început să vă acorde încredere, o asigură polițistul, apoi își apelă subalternul pe mobil.


– Ce faci, Sorine, ai treabă? Poți veni până jos, să te rog ceva?


Observând ezitarea celuilalt, adăugă:


– Sunt cu Pop la cafea, îi țin de urât că e singur zilele-astea, Iasmina se pare că are ceva lucrări de predat.
– Sigur, șefu’, cobor imediat! răspunse Matache prompt, ușurat că n-avea să dea ochii cu nepoata medicului.


Trecuse ceva vreme de când își propusese s-o invite undeva, în oraș, să stea mai mult de vorbă. Avea momente când credea că i s-ar fi alăturat cu bucurie, dar și momente când vizualiza un refuz categoric.


Gândindu-se la toate astea, porni spre parter pe scări, ignorând liftul pe care-l bănuia aglomerat.


Ajunse lângă grupul celor trei spunându-și că n-avea rost să-și facă atâtea griji.


– Domnișoara Vaida, dumnealui este colegul meu, inspector principal Matache, făcu Iordan prezentările. Sorin, domnișoara are o problemă, o să-ți explice în detaliu despre ce e vorba. Fără să pierzi prea mult timp, vezi cum poți s-o ajuți cu localizarea tatălui, undeva prin Buzău. Dacă e cazul, dă niște telefoane. În al doilea rând, citește puțin mesajul trimis din greșeală de actuala soție a tatălui dumneaei, vezi dacă ți se pare ceva suspect. Hai, spor la treabă! Să mă ții la curent!


– Da, desigur…, spuse tânărul ușor nedumerit.


Nu se putu abține să nu arate cu capul spre ușa de la intrare și să întrebe cu subînțeles:


– Colegii noștri sunt ocupați?


– Măi… nu știu ce să zic. Am zis să-i dau domnișoarei o șansă. La ghișeu ar fi scris o plângere, în cel mai bun caz, ar fi luat un număr de înregistrare, iar după asta s-ar fi tras cortina. Ce-i drept, nici domnișoara n-are un temei solid pentru o plângere… În fine, vezi ce poți să faci fără să pierzi mult timp sau să agiți ape deja tulburi.


Comisarul clipi sugestiv cu ochiul stâng, iar Matache înclină, din scurt, capul.


– Ce-ți veni, comisare? întrebă medicul retrăgându-se către piciorul scrumierei.


Polițistul ridică din umeri, își aprinse cea de-a doua țigară a zilei și recunoscu:


– Habar n-am. Am mirosit ceva în legătură cu mesajul ăla. Dacă femeia era nevinovată, nu l-ar fi șters.
Pur și simplu i-ar fi spus ăsteia mici așa, ca-ntre femei: „Am greșit, fată, voiam să scriu la nebunele-alea de la muncă. Dă-i și tu ignore!” Numai că ea s-a pierdut cu firea și a crezut că a scăpat definitiv de el. Și mai e menționarea culorilor. Ca să nu mai spun că e exact genul de text pe care l-ar concepe una care vrea să scape de bărbat.


– Care culori? făcu, nedumerit, Pop, cu senzația că-i scăpase ceva.


– Roz, alb… Hai, doctore, nu te-ai prins? Nu-și dau nume, folosesc coduri, cum ar veni.


– Chiar așa…, recunoscu medicul, încercând să rememoreze fragmentul.


– Sunt vulpoi bătrân, să sperăm că l-am deranjat degeaba pe bietul Matache… Gata cu asta! Ce mai faci, ce mai zici?

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „27Noiembrie 2021 proetmac L'BRIS L'Bfest 24 noiembrie ora 21:30 LANSARE DE CARTE Himere- Teodora Matei roman din seria "Cazurileși necazurile comisarului Anton Iordan" colecția Mystery Q thriller TEODORA MATEI moderator: Bogdan Hrib invitați: Teodora Matei în dialog cu Tony Mott editura: Tritonic evenimen online pe libris.ro t... --- TRITONIC HIMERE”

Colecție: Mystery & thriller

Format: 13 x 20 cm

276 pag

ISBN: 978-606-749-566-9

Apariție: noiembrie 2021

Preț: 39 lei.

Pentru precomanda. Se vor livra începând din ziua de 24 noiembrie, ziua lansării live la LibFest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *