Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Psihologul meu de c***t și alte povești despre sănătatea mintală de Michelle Thomas, recent apărut în colecția „Hexagon”, traducere de Irina‑Marina Borţoi.
Michelle Thomas a avut primul său episod depresiv major în urmă cu cîțiva ani, cînd a încercat să afle cît mai mult despre sănătatea mintală și a descoperit că nu toți specialiștii din domeniu pe care i-a consultat i-au dat sfaturi bune. În Psihologul meu de c***t și alte povești despre sănătatea mintală autoarea vorbește cu sinceritate și umor despre propria experiență cu depresia și anxietatea – cum îi afectează acestea stilul de viață, ce o ajută să-și gestioneze depresia sau rolul părinților și prietenilor ca sistem de sprijin – și intercalează în relatarea sa fragmente din experiențele altora care se confruntă cu diverse tulburări mintale. De la medicație și terapie la întîlniri amoroase ori cu prietenii, Michelle Thomas ne înfățișează o multitudine de mijloace care o ajută să facă față momentelor în care e victima depresiei și ne oferă sfaturi care ne pun la adăpost de tot ceea ce ne afectează negativ sănătatea mintală.
Michelle Thomas colaborează cu publicaţii precum Healthista, Mirror şi The Guardian pe subiecte legate de sănătatea mintală, percepţia asupra aspectului fizic, dating online şi altele.
Fragment
Ani de zile mi-am mâzgălit ideile în carnete şi pe dosurile unor plicuri şi le-am pus într-o sacoşă, ca să mă gândesc la ele mai târziu. O să fac ceva cu toate ideile astea într-o zi, când o să am timp, îmi spusesem. Mi-am cărat sacoşa asta tot mai mare cu chestii posibile de fiecare dată când m-am mutat dintr-o casă în alta, golind-o cam o dată pe an ca să văd ce am mai adăugat, apoi punându-le încet pe toate la loc. Aveam teancuri, topuri de hârtii cu idei.
Cele mai multe erau inutile, gunoaie adunate de-a lungul anilor. Indicaţii scenice. Ilustraţii proaste. Pliante. Bilete. Vederi. Numere de telefon de la magazine de costume, fabricanţi de baloane şi centre de imprimat. Nişte poezii proaste, extrem de proaste.
Unele dintre însemnări erau vechi de ani şi ani de zile. Consemnau fiecare proiect la care am lucrat, fiecare oraş pe care l-am vizitat, fiecare casă în care am locuit, fiecare cercetare, fiecare listă de cumpărături, fiecare memento să trimit cine ştie ce e-mail, fiecare orar al mersului autobuzelor, fiecare nimic banal, neimportant şi irelevant pe care îmi trecuse prin cap să-l pun pe hârtie.
În genunchi, cufundată între pagini îngălbenite, m-am pus pe treabă. Scotocind prin grămadă, am păstrat ce merita păstrat (fotografii, poezii proaste din adolescenţă) şi am aruncat restul (scrisori de la un fost iubit toxic).
Căutam inspiraţie. Căutam un semn de la mine, cea din trecut, care să proclame: Iată ce trebuie să faci în continuare.
Apoi l-am găsit.
Scris pe un colţ într-un caiet vechi de la un job antic şi de demult, era un singur rând, un gând abia format, notat şi degrabă uitat: „Vă cumpăr poveştile cu 1 liră”.
Hmm. Să cumpăr poveştile unor străini cu o liră. Să le înregistrez, să le transcriu cuvânt cu cuvânt şi să le distribui online. Există probabil mii de oameni în Londra cărora le-ar plăcea să-şi spună povestea – acea poveste unică şi specială pe care o are fiecare, despre sine sau despre un prieten sau un animal de companie sau despre familia sa. Ar fi destul de uşor. Şi relativ ieftin – cu banii pe o şedinţă de yoga de o oră puteam să cumpăr produse de papetărie ca să fac o pancartă pe care să scrie: „Îţi dau o liră pentru povestea ta” şi să plătesc opt poveşti. Asta m-ar ţine ocupată câteva zile şi m-ar împiedica să-mi verific o dată la 90 de secunde mesajele primite ca să văd dacă nu mi-a aterizat miraculos în poală vreo ofertă de angajare.
Aşa că asta am făcut. Aşa s-a născut proiectul meu creativ nou-nouţ – Îţi dau o liră pentru povestea ta.
Mi-am făcut un blog. Am făcut cărţi de vizită cu verde şi auriu pe care să le dau potenţialilor participanţi. Iar într-o zi rece, într-un parc din Greenwich, am strâns 15 poveşti în două ore, le-am înregistrat pe telefon, le-am transcris cuvânt cu cuvânt şi le-am publicat pe blog. Josh, colegul de apartament şomer şi morocănos, a venit cu mine ca să-mi ofere sprijin moral. Ce băiat bun! Mulţumesc, Josh.
Blogul a primit un feedback fantastic. Proiectul mi-a îmbunătăţit CV-ul şi mi-a adus câteva joburi mărunte în domeniul artelor.