Preluare de pe site-ul editurii Arthur:
La vale, tot la vale, prin gura vizuinii iepurelui, către o lume fără cusur: Țara Minunilor. Cu Alisa. Și cu Francisca. Și cu Florin Bican. În #RefugiulPerfect 64
– M-am plictisit, vreau afarăăă…, se alintă Francisca.
– Crezi că afară nu te-ai plictisi? o întreabă tata.
– Cum să mă plictisesc afară?
– Așa cum s-a plictisit Alisa.
– Care Alisa? De la noi din bloc? La ce scară stă?
– Nu stă la bloc. E din Anglia.
– Și se plictisea afară? De ce?
– Se săturase de joacă. Era cald și i se făcuse somn. Era gata să adoarmă pe iarbă, lângă sora ei mai mare.
– Păi de ce nu se juca cu sora ei?
– Sora ei citea o carte. O carte groasă, fără poze și fără dialog.
– Și nu se plictisea?
– Surorile mai mari nu se plictisesc când citesc cărți de astea.
– Și Alisa a stat așa, pe iarbă, tot timpul?
– Ar fi stat, dacă nu trecea pe acolo un iepure alb, în ținută de gală…
– Ca Edward al nostru? sare Alisa de pe covor și-l ia din fotoliu pe distinsul iepure Edward.
– Da, ca el. Dar iepurele Alisei se grăbea spre niște tufe, văitându-se că-i târziu. Când a scos un ceas din buzunarul vestei, Alisa a pornit după el, să vadă unde se grăbește…
– Un iepure îmbrăcat? Care vorbea? Și avea ceas de buzunar?
– Și Alisei i s-a părut ciudat. De aia l-a și urmărit până când a dispărut în vizuină.
– Și acolo l-a pierdut?
– Nu… A coborât după el!
– Și nu s-a lovit?
– A căzut ușor ca un fulg. Dar odată ajunsă jos, s-a trezit într-o cameră din care nu mai putea ieși. Ba era prea mare să iasă pe ușă, ba era prea mică să ajungă la cheia care descuia ușa…
– Și ce-a făcut?
– Ce face orice fetiță inteligentă când ajunge într-o situație fără ieșire. A plâns! Numai că a plâns când era mare, iar când s-a făcut din nou mică, a constatat că din lacrimile ei se făcuse un lac…
– A, știu! De aia se numesc lac-rimi. Pentru că, dacă plângi destul, poți face un lac din ele…
– Da, dar pentru asta trebuie să fii foarte mare. Sau să ajungi în foarte multe situații fără ieșire, ceea ce o fetiță inteligentă nu face.
– Și a mai ieșit Alisa de-acolo?
– A ieșit doar ca să intre într-o lume cu totul de-a-ndoaselea. S-a întâlnit cu o omidă sfătoasă care stătea în vârful unei ciuperci și trăgea din narghilea, cu un motan zâmbăreț care se putea face nevăzut până nu mai rămânea din el decât zâmbetul atârnând în aer, a băut ceai cu Iepurele de Martie, Pălărierul Nebun și Pârșul, a jucat crochét cu Regina și curtenii ei, care erau niște cărți de joc, a stat de povești cu o Pseudoțestoasă, care i-a spus cum se face școală pe fundul mării, a rezolvat misterul tartelor furate și, mai ales, a scăpat fără să i se taie capul, pentru că tăierea capului supușilor era principala metodă de guvernare a Reginei…
– Și a mai scăpat de ceva! îl întrerupe Francisca pe tata.
– De ce-a mai scăpat?
– De plictiseală! Of, îmi pare rău că Alisa asta nu stă cu noi în bloc. Aș ruga-o să-mi povestească tot ce-a pățit și sunt sigură că nu m-aș mai plictisi nici eu.
– Nimic mai simplu! Alisa locuiește chiar la noi în bibliotecă. Mergi și caută cartea lui Tony Ross (după o poveste de Lewis Carroll), Aventurile Alisei în Țara Minunilor și vei afla chiar de la ea rețeta contra plictiselii.
Căderea în Oglindă, după căderea în vizuina de iepure. Joc de șah sau joc pe calculator? Nimic din toate astea. Doar un nou Refugiu Perfect: Țara Oglinzii. #RefugiulPerfect 63
Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca
– Francisca – o avertizează tata – nu mai sta așa aproape de oglindă! Să nu cazi înăuntru…
– Cum să cad într-o oglindă? se miră Francisca, dându-se înapoi și pipăind cu fereală suprafața argintie.
– Așa cum a căzut Alisa.
– Păi nu ziceai că a căzut într-o vizuină de iepure?
– Asta a fost când a ajuns în Țara Minunilor. Prin oglindă a ajuns în Țara Oglinzii.
– Da’ de ce s-a dus în Țara Oglinzii?
– Pentru că se plictisea în casă. La fel ca tine…
– Și cum e în Țara Oglinzii?
– E ca într-un joc de șah. La început, Alisa este pion. Trebuie să avanseze pe tabla de șah până când, în ultimul pătrat, se transformă în regină.
– Să te plimbi pe o tablă de șah mi se pare chiar mai plictisitor decât să stai în casă.
– Nu și în Țara Oglinzii. Acolo pătratele sunt ca lumile dintr-un joc pe calculator. În fiecare din ele, Alisa are alte aventuri…
– Ce aventuri?
– Merge cu un tren care sare peste râuri, se împrietenește cu un țânțar care-i prezintă insectele de pe-acolo…
– Și cum erau insectele alea?
– Cam ca pe la noi, numai că altfel – cu totul altfel… A văzut musca-de-căluț-de-lemn, fluturele-blat-de-tort, fluturele-de-varză-murată…
– Și nu s-a speriat?
– Păi după ce fusese în Țara Minunilor, nu se mai speria de nimic…
– Și ce aventuri a mai avut?
– A arbitrat un duel între doi frați care s-au speriat de-o cioară și au fugit înainte să înceapă lupta, s-a plimbat cu barca împreună cu o oaie care tricota, a discutat cu un ou care primise o eșarfă cadou de ne-ziua lui și care i-a explicat o poezie în limba oglindeză…
– Ce poezie?
– Suna cam așa: Pe la precin, când slungi mursuci / Prâsneau sforând în diribau, /
Parașpagali fibrau pleoștuci, Râtverzi dromazi scrânceau…
– Îmi place! Cum e mai departe?
– N-o știu pe dinafară, dar o găsești în carte.
– Și cu cine s-a mai întâlnit Alisa în Țara Oglinzii?
– Cu Leul și Unicornul de pe blazonul casei regale, cu Cavalerul Alb, care a însoțit-o până la ultimul pătrat, povestindu-i invențiile lui și, bine-nțeles cu Regina Roșie și Regina Albă, că doar era într-un joc de șah… Și toți i-au cântat cântece și i-au recitat poezii dintre cele mai ciudate. Așa cum îți plac ție…
– Și a ajuns regină?
– Sigur! Dacă un pion ajunge în ultimul pătrat al tablei de șah, devine automat regină.
– Și celelalte regine ce-au zis?
– Nu mai aveau ce să zică. Regulile sunt reguli. Au făcut un ospăț, să o sărbătorească pe noua regină. Numai că la ospățul ăla lucrurile au luat-o razna de tot. Dar a fost frumos…
– Hai să zicem că aici suntem de cealaltă parte a oglinzii și covorul e ultimul pătrat. Îmi faci și mie un ospăț? Că mi-e foame…
– Dacă promiți că nu lași lucrurile s-o ia razna.
– Bine! Și după masă îmi dai cartea cu Alisa în Țara Oglinzii…
***
Dacă ai citit cartea lui Tony Ross după povestea lui Lewis Carroll, îți mai recomandăm și:
Tony Ross, Aventurile Alisei în Țara Minunilor
C.S. Lewis, Cronicile din Narnia 1: Nepotul magicianului
Sally Gardner, Operatiunea Iepurașul, vol. 1 din seria Aripi & Co
Ellen Raskin, Jocul lui Westing
#RefugiulPerfect 62: Dog Man! Dog Man! Dog Man!, într-o variantă pentru consola de jocuri imaginată de Elena Zamfirescu
– Hei, George, mai jucăm o rundă?
– Neah, Harold, nu mai am chef. Plus că tata vrea și el să se joace puțin Fortnite și cred că dacă o ajut pe mama mai târziu să spele vasele și să facă puțin curat, s-ar putea chiar să ne jucăm câteva meciuri în split-screen.
– În regulă. Hei, nu vrei mai bine să facem videoclipul ăla despre care am vorbit zilele trecute?
– Ba daaa! Hai!
– Salutare! Eu sunt George!
– Și eu sunt Harold!
– Noi suntem cei care au făcut super benzile desenate cu Aventurile Căpitanului Underpants! Cele mai amuzante din toată istoria!
– Da, da! Din toată galaxia chiar!
– Eu zic să nu ne oprim aici, Harold, nu din toată galaxia, ci din tot Universul!
– Ha, ha, ha! George, cred că ai dreptate. Adică, e clar că ne pricepem foarte bine la super eroi cu super puteri super amuzante, acesta este și motivul pentru care toți copiii adoră benzile desenate și sunt fanii noștri numărul 1.
– Toți sunt numărul 1 deodată?
– Bineînțeles! Sunt toți numărul 1 deodată, pentru că toți ne plac deodată, toți sunt deștepți deodată și toți sunt amuzanți deodată. Ca să nu mai zic că nu e un concurs, așadar, cum să fie cineva fanul numărul 2, 3 și tot așa?
– Ai dreptate, Harold! Ești ascuțit la minte ca un creion abia scos din ascuțitoare!
– Ești foarte drăguț, George! Dar, hei, să nu uităm că vrem să ne anunțăm prietenii despre cel mai nou super erou pe care l-am inventat!
– Aaaa, așa e! Vrem să vorbim despre:
– Doooooog Maaaaaan!
– Ah, cât de tare mă bucur că în sfârști am reușit să terminăm primul volum cu Dog Man! E super-amuzant, așa e? Cum ne-am gândit să punem un cap de câine pe corpul unui polițist, apărând astfel cel mai tare, inteligent, spectaculos super erou polițist!
– Ooooh, da, ai perfectă dreptate Harold! Și are și un dușman malefic cu tot felul de idei nebunești care este, cum altfel, o pisică pe nume Petey!
– E nebunie maximă ce poate să-i treacă prin minte! Mai știi când a șters tot scrisul din toate cărțile și lumea a devenit prostănacă pentru că nu a mai citit?
– Da, da, da! A folosit Cuvânto-Dizolvatorul 2000! Mamăăă, ce bătăi de cap i-am dat lui Dog Man care a devenit și el prostănac pentru că nu mai avea ce să citească.
– Ha, ha, ha! Mai ții minte cum un polițist umbla cu un caca în mână ca să nu calce în el?
– Hi, hi, hi, da, da, îmi aduc aminte! Am râs atât de tare că scăpam câte un pârț răsunător de fiecare dată când trăgeam aer în piept! Hi, hi, pârț, ha, ha, pârț, he, he, pârț!
– Daaaa, foarte amuzantă gluma, ai dreptate! Dar eu cred că părinților și bunicilor nu li se par aceste glume tare amuzante și știi că ei sunt cei care pot să cumpere cărți copiilor. Ce am putea face ca să-i convingem pe părinți să cumpere banda noastră desenată, chiar dacă nu li se par lor tare amuzante glumele noastre?
– Eu zic să le spunem adevărul: Dog Man este o bandă desenată care o să-i facă pe copii să închidă consolele, telefoanele și televizoarele ca să o citească!
– Și că e important să aibă încredere în copii și în gusturile și ideile lor!
– Și că pârțurile sunt amuzante!
– Da… nu cred că adulții cred că pârțurile sunt amuzante. Au un simț al umorului foarte ciudat și de neînțeles.
– Clar! Adulții se gândesc la prea multe lucruri deodată și nu reușesc să vadă ce e fix sub nasul lor.
– (în cor) Rămâneți veseli, distrați-vă, jucați-vă și citiți cărți amuzante! Ne revedem curând.
***
După ce citești Dog Man, sigur o să-ți placă și:
Dav Pilkey, Aventurile Căpitanului Underpants
Doug TenNapel, Carton
Jack Chabert, Poptropica. Volumul 1. Misterul hărții
Kazu Kibuishi, Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea pietrei
