Semnal editorial 87 + Fragment în avanpremieră: Hafsah Faizal – Pe urmele flăcării

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Zafira este Vânătorul, deghizată în bărbat când se aventurează în blestemata pădure a ținutului Arz pentru a-și hrăni poporul.

Nasir este Prințul Morții și îi asasinează pe cei suficient de nebuni ca să-l înfrunte pe autoritarul său tată, sultanul. Dacă oamenii vor descoperi că Zafira e o fată, toate realizările ei vor fi respinse; dacă Nasir va da dovadă de compasiune, tatăl lui îl va pedepsi în cele mai brutale moduri cu putință. Și Zafira, și Nasir sunt adevărate legende în regatul Arawiyei ― dar niciunul dintre ei nu-și dorește asta.

Războiul stă să izbucnească și ținutul Arz înaintează în fiecare zi, cucerind pământul și absorbindu-l în umbră. Când Zafira pornește în căutarea unui artefact pierdut care să redea magia lumii ei suferinde și să oprească Arzul, Nasir e trimis de sultan într-o misiune asemănătoare: să recupereze artefactul și să-l ucidă pe Vânător. Dar un rău străvechi se trezește la viață în timpul călătoriei lor, iar obiectul pe care ei îl caută ar putea deveni o amenințare mai mare decât își pot imagina.

Inspirată de vechea Arabie, cartea lui Hafsah Faizal ― prima din seria Nisipurile din Arawiya ― este un debut palpitant despre revelații, iubire, onoare, învingerea temerilor și despre asumarea propriei identități.

Fragment în avanpremieră

În Demenhur, oamenii le învinovățeau pe femei din cauza celor Șase Surori ale Veșniciei. Zafira ducea cu ea această felie de cunoaștere ca pe o vătămare care nu se va vindeca vreodată.

Cuvântul acela  — Vânătoreasă — era ca un spin înfipt în rană, o durere nouă care-i strepezea dinții. Ea fusese dintotdeauna Vânătorul. Ea însăși își spusese dintotdeauna Vânătorul. Și deși era convinsă că și-o închipuise pe femeia cu mantie argintie, iluzia asta îi reamintea că, orice ar fi făcut, vina putea fi mereu aruncată asupra ei.

La fel ca și membrele Frăției celor Șase Surori, care și-au sacrificat viețile pentru înflorirea Arawiyei, iar acum servesc drept parabole ale rușinii.

Dacă Surorile ar fi fost bărbați, Arawiya încă ar fi avut magie. Dacă Surorile ar fi fost bărbați, califatele n-ar fi fost blestemate. Dacă Surorile ar fi fost bărbați, totul ar fi fost din nou cum era odinioară. Sau așa cum a prezis califul Demenhun.

Zafira însă credea altceva.

În timp ce ea și Sukkar urcau ultimul deal care stătea între satul ei și ținutul Arz, fata și-a dorit, mai mult decât orice, să poată fi ea însăși. Și-a dorit ca femeile să nu trebuiască să fie niște creaturi neputincioase, așa cum credeau despre ele bărbații din Demenhur. Singura ei consolare era faptul că nu toate cele cinci califate aveau aceleași vederi sucite. În Zaram, femeile puteau lupta în arene, cot la cot cu bărbații. În Pelusia, o califă guverna de una singură, înconjurată de Elita celor Nouă.

Zafira și-a aranjat gluga. Dacă ar fi scăpat de constrângerile mantiei sale și de faptul că se masca în bărbat, Demenhur n-ar fi ridicat-o în slăvi. Realizările sale s-ar preschimba în vinovăție. O profeție bolnavă a unui dezastru ce urmează să vină.

Ce gânduri mohorâte pentru o zi a nunții.

O siluetă singuratică i-a apărut în fața ochilor, iar Zafira a avut un moment efemer de panică, înainte de a observa trăsăturile delicate și buclele luminate de soare. Deen. Unul dintre cele patru suflete care știau că ea este Vânătorul din Arz. O aștepta cu o sabie în mână, neclintit în calea vântului rece. Zafira a descălecat și l-a lovit ușor peste umăr.

– Într-o bună zi, te vei aventura în beznă cu mine.

Deen a zâmbit, cu privirea atent îndreptată spre Arz, și a rostit replica lui preferată:

– Dar azi nu e acea zi. 

Fulgii de zăpadă îi împovărau buclele. Obrajii lui cu gropițe erau rozalii din cauza frigului, iar prin haina verde i se ghiceau mușchii formați în lunile petrecute în armată.

– Ai fost plecată ceva vreme, a spus el, strâmbând din nas. Yasmine o să-ți taie căpățâna.

Zafira a rânjit strâmb. 

– Nu și dacă vede cerbul pe care l-am prins pentru ospățul de la nuntă.

Deen și sora lui, Yasmine, împărtășeau aceeași frumusețe delicată — părul ce strălucea ca bronzul șlefuit, trăsăturile rotunjite, ochii calzi, de culoarea alunei. El era frumos și pe dinăuntru, și pe dinafară. Însă după moartea părinților săi, își lipise de față un zâmbet pe care Zafira nu-l suporta, care încerca să mascheze suferința din ochi.

Acum fruntea îi era străbătută de un rid adânc. Fata știa că Deen n-o vedea prea bine dincolo de glugă și eșarfă, dar expresia lui îngrijorată îi spunea că a văzut suficient.

– Te simți bine? S-a întâmplat ceva în Arz, nu-i așa?

– O mică sperietură, a zis ea zâmbind, căci el o cunoștea atât de bine. Știi și tu cum e.

El a mormăit ceva, iar ochii i s-au îndreptat din nou spre pădurea întunecată. 

– Se apropie, nu-i așa?

Nici nu trebuia să-i răspundă. Ținutul Arz se furișa mai aproape în fiecare zi, înțepându-le hotarele cu rădăcini tăioase și înghițindu-le pământul. Dacă demenhunii credeau că vor muri din cauza ninsorii nesfârșite, era doar o chestiune de timp până când ținutul Arz urma să le absoarbă întregul califat — întregul regat — lăsându-i pradă șoaptelor de coșmar și monștrilor din bezna absolută.

– Azi noapte am vizat că eram pe Sharr.

Zafira a înghețat la vorbele lui. Sharr. Care erau șansele să audă de două ori într-o singură dimineață numele acelui loc uitat de Dumnezeu? Era o insulă a răului, un loc primejdios în întunericul nopții, sub lumina unui felinar. O temere îndepărtată, căci se afla dincolo de Arz.

Fusese odinioară o fortăreață-închisoare înainte să fure magia și Surorile. Acum era un loc sălbatic, periculos, cu oaze pline de violență, și amenința Arawiya cu ținutul Arz, fiecare copac fiind o santinelă în armata sa.

– În închisoarea care era mai demult?

Deen a clătinat din cap, cu o privire distantă. 

– Eram prizonier în interiorul unui copac imens. Întunericul era des ca fumul. Șoapte, a spus, schimonosindu-se și privind-o pe fată. Atât de multe șoapte, Zafira.

Ea nu i-a povestit despre șoaptele care-i umbreau fiece clipă.

 

„O serie comparabilă cu Urzeala Tronurilor — Bustle

„O scriitură minunată, peisaje fascinante și personaje aprinse — Pe urmele flăcării înseamnă pericol, magie și speranță în același timp. Este un amestec de-a dreptul îmbătător” — Evelyn Skye, autoare seriei «Jocul Coroanei»

„Hafsah Faizal țese o poveste complicată, care ne face să explorăm o nouă lume magică. În plus, cu o peniță sigură și înțeleaptă, ea conturează dorințele inimii omenești, în timp ce ne aduce niște răsturnări de situație care ne țin cu sufletul la gură. Un debut cu adevărat uluitor!” — Robin LaFevers, autoarea seriei «His Fair Assassin»

„Intrați în lumea blestemată a Arawiyei și faceți cunoștință cu fata care sfidează acest blestem.” — Hypable

 

Titlul original: We Hunt the Flame

Traducător: Oana Dușmănescu
Recomandată: 13+ ani
Suport: 592 pagini, paperback

Reducere:49,00 lei 39,20 lei TVA INCLUS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *