Prin amabilitatea editurii Nemira, un fragment în avanpremieră din Războiul la lumina zilei, de Peter V. Brett, al treilea volum al seriei Demon (traducere de Ana-Veronica Mircea). Cartea poate fi comandată de aici.
PROLOG
INEVERA
300 D.Î.
„Inevera şi fratele ei, Soli, stăteau în lumina soarelui. Ţineau între tălpile goale rama câte unui coş, răsucind-o cu abilitate în timp ce degetele mâinilor împleteau. La acea oră înaintată a zilei, în cortul lor nu era decât o fâşie îngustă de umbră. Mama celor doi, Manvah, stătea acolo, împletind la rândul ei un coş. Mormanul de ramuri tari, de curmal, din centrul inelului format din ei trei se micşora fără încetare pe măsură ce lucrau.
Inevera avea nouă ani. Soli avea aproape de două ori pe-atât, dar era încă tânăr pentru cineva înveşmântat ca un dal’Sharum în toată puterea cuvântului, în robe negre cu mirosul de vopsea încă proaspăt. Le dobândise cu abia o săptămână în urmă şi stătea pe o rogojină, ca să fie sigur că nu se lipea de ele nelipsitul praf din Marele Bazar. În partea de sus, veşmântul era lejer, lăsând la vedere un piept neted şi musculos, lucind de transpiraţie.
Îşi făcu vânt cu o frunză.
— Pe boaşele lui Everam, în robele astea te-ncingi. Aş vrea să mai pot încă umbla doar în bido.
— Te poţi bucura de umbră dacă ţi-o doreşti, Sharum, spuse Manvah.
Soli îi răspunse cu un „st”, clătinând din cap.
— La asta te aşteptai? Să mă-ntorc aici îmbrăcat în negru şi să-ncep să dau porunci, ca…
Manvah chicoti.
— Nu voiam decât să mă conving că rămâi băieţelul meu dulce.
— Numai pentru tine şi pentru draga mea surioară, lămuri Soli lucrurile, întinzând mâna ca să ciufulească părul lui Inevera.
Ea îi îndepărtă degetele plesnindu-l, dar o făcu zâmbind. Zâmbea întotdeauna când era Soli în preajmă.
— Cu oricine altcineva, sunt la fel de rău ca un demon al nisipului.
— Pfui, spuse Manvah, respingând ideea cu o fluturare de mână, dar Inevera rămase pe gânduri.
Văzuse ce le făcuse Soli celor doi băieţi majah care o necăjiseră în bazar când erau mai mici, iar despre cei slabi ştia că nu-i supravieţuiesc nopţii.
Îşi termină coşul şi îl adăugă peste una dintre numeroasele stive. Apoi le numără la iuţeală.
— Încă trei, şi le vom avea gata pe toate cele cerute de Dama Baden.
— Poate, când vine să le ia, Cashiv o să mă invite la petrecerea Lunii Pline, zise Soli.
Cashiv era kai’Sharum ai lui Dama Baden şi ajin’pal al lui Soli, adică războinicul de care fusese legat şi alături de care luptase în prima sa noapte în Labirint. Se spunea că e cea mai puternică legătură dintre doi bărbaţi.
Manvah pufni.
— Dacă o face, Dama Baden o se te pună pe tine să duci un coş, despuiat şi uleiat, ca să sărbătoreşti Luna Plină oferindu-te din plin unuia dintre bătrânii lui linge-blide libidinoşi.
Soli râse.
— Am auzit că nu de cei bătrâni trebuie să te temi. Cei mai mulţi se mulţumesc doar să privească. Tinerii poartă la cingătoare sticluţe cu ulei.
Oftă.
— Cu toate astea, Gerraz a slujit la ultima petrecere a suliţaşilor lui Dama Baden şi a povestit că dama i-a dat două sute de draki. Pentru asta merită să te doară dosul.
— Să nu te-audă taică-tău spunând aşa ceva, îl preveni Manvah.
Privirea lui Soli zvâcni către draperia de la intrarea încăperii din fundul cortului, unde dormea tatăl lui.
— Mai curând sau mai târziu, o să afle că fiul lui e push’ting, spuse Soli. N-o să mă însor cu o biată fată doar ca să nu ştie el.
— De ce nu? întrebă Manvah. Ar putea împleti alături de noi, şi ar fi chiar atât de groaznic să-ţi laşi sămânţa în ea de câteva ori şi să-mi dăruieşti nepoţi?
El se strâmbă.
— Pentru asta trebuie s-aştepţi să se mărite Inevera. Se uită la ea. Mâine e Hannu Pash pentru tine, surioară. Poate că dama’ting îţi vor găsi un bărbat!
— Nu schimba vorba! Manvah îl plesni cu o frunză de curmal. Poţi înfrunta ceea ce află între zidurile Labirintului, dar nu şi ceea ce se află între coapsele unei femei?
Soli se strâmbă iarăşi.
— Cel puţin în Labirint sunt înconjurat de bărbaţi puternici, asudaţi. Şi, cine ştie? Poate c-o să-i plac unui dama push’ting. Cei puternici, ca Baden, îşi ţin Sharum-ul preferat în garda personală, care nu luptă decât în timpul Asfinţirii! Imaginează-ţi, numai trei nopţi pe lună în Labirint!
— Tot e cu trei nopţi prea mult, bombăni Manvah.
Inevera era nedumerită.
— Labirintul nu e un loc sfânt? O onoare?
Manvah scoase un mormăit şi reîncepu să împletească. Soli se uită la ea multă vreme, cu privirea pierdută. Zâmbetul vesel îi dispăru de pe faţă.
— Labirintul e moarte sfântă, spuse, într-un târziu. Un bărbat care moare acolo are asigurat locul în Paradis, dar eu unul încă nu sunt nerăbdător să-l întâlnesc pe Everam.
— Îmi pare rău, spuse Inevera.
Soli se scutură şi zâmbetul îi reveni pe buze în clipa următoare.
— E mai bine să nu-ţi faci griji pentru aşa ceva, surioară. Labirintul nu e o povară pe care s-o porţi tu.
— Fiecare femeie din Krasia poartă povara asta, fiule, spuse Manvah, deşi nu luptă alături de voi.
În momentul acela, de dincolo de draperia din spatele cortului se auziră un geamăt şi un foşnet. Câteva clipe mai târziu, îşi făcu apariţia Kasaad. Tatăl lui Inevera nici măcar nu se uită la Manvah când o înghionti cu vârful cizmei ca să plece de pe fâşia de umbră, lăsându-i lui acel loc râvnit. Aruncă jos două perne şi se trânti pe ele, dând peste cap o ceşcuţă de couzi. Îşi turnă imediat alta, strângând din ochi, deranjat de lumină. Ca de obicei, privirea îi alunecă peste Inevera de parcă n-ar fi existat, oprindu-se repede asupra fratelui ei.
— Soli! Lasă coşul ăla jos! Acum eşti Sharum, n-ar trebui să lucrezi cu mâinile, ca un khaffit!
— Tată, trebuie să terminăm repede nişte coşuri cerute, răspunse Soli. Cashiv…
— Pfi! făcu Kasaad, fluturându-şi mâna cu dispreţ. Nu-mi pasă ce vrea push’ting-ul ăla uleiat şi parfumat! Lasă coşul jos şi ridică-te de-acolo până nu te vede cineva mânjindu-ţi noile robe negre. E destul de rău că trebuie să-ţi iroseşti ziua în bazarul murdar.
— Se pare că n-are nici cea mai mică idee de unde vin banii, bombăni Soli, prea încet ca să-l audă Kasaad.
Nu se opri din împletit.
— Sau mâncarea de pe masa lui. Manvah îşi dădu ochii peste cap. Oftă. Mai bine dă-i ascultare.
— Acum sunt Sharum, pot face orice vreau. Cine e el ca să-mi spună mie să nu împletesc ramuri de curmal, dacă asta mă linişteşte?
În timp ce vorbea, mâinile lui Solo se mişcau chiar mai repede decât până atunci, atât de repede încât degetele nu i se vedeau clar. Coşul la care lucra era aproape gata, şi părea hotărât să-l termine. Inevera îl privea uluită. Soli putea să-mpletească aproape la fel de repede ca Manvah.
— E tatăl tău, insistă Manvah. Dacă nu faci ce spune, o să ne pară rău tuturor.
Se întoarse spre Kasaad şi îşi îndulci glasul.
— Tu şi Soli nu trebuie să rămâneţi aici decât până când vesteşte dama amurgul, bărbate.
Kasaad se înnegură la faţă şi dădu peste cap încă o căniţă.”
Copyright Editura Nemira
Posted by Liviu
A republicat asta pe VERONICISME.