Semnal editorial 614: Nita Prose – Oaspetele misterios, la Editura Litera, în colecția Buzz Books (trad. Mihaela Serea)

BESTSELLER INTERNAȚIONAL

CARTE PUBLICATĂ ÎN PESTE 40 DE ȚĂRI

PESTE 1 MILION DE EXEMPLARE VÂNDUTE

Molly Gray este cu adevărat unică. Grație predilecției pentru curățenie și etichetă, a avansat în carieră, până la respectatul post de cameristă-șefă la elegantul hotel de cinci stele Regency Grand. Dar când nici că putea să-i meargă mai bine, lumea ei este bulversată de un eveniment tragic: J.D. Grimthorpe, renumit autor de romane polițiste, cade mort în ceainăria hotelului.

Când detectiva Stark, vechea inamică a lui Molly, începe să investigheze moartea neașteptată a autorului, devine numaidecât limpede că a fost vorba despre o crimă. Sunt mulți suspecți, iar întrebarea de pe buzele tuturor este: „Cine l-a ucis pe J.D. Grimthorpe?” Să fi fost Lily, noua cameristă în formare? Sau Serena, secretara personală a scriitorului? Ar putea domnul Preston, îndrăgitul și stimatul portar al hotelului, să ascundă un secret teribil? Și să fie, oare, Molly chiar atât de inocentă pe cât pare?

Pe măsură ce moartea celebrului autor amenință să întineze reputația ireproșabilă a hotelului, Molly știe că doar ea deține cheia rezolvării cazului. Dar acea cheie e adânc îngropată în trecutul ei, căci, pe vremuri, l-a cunoscut pe Grimthorpe. Iar acum Molly trebuie să dezlege cât mai rapid cu putință misterul, căci știe prea bine că secretele nu rămân îngropate pentru totdeauna.

„Nicicând n-a fost mai încântătoare rezolvarea unei crime. Molly Gray e un adevărat dar făcut lumii, iar aceasta este o carte pe care îți vine s-o strângi la piept după ce o termini.“ Nina de Gramont, autoarea bestsellerului Misteriosul caz Christie

„Nita Prose scrie ca nimeni altcineva – mi-a plăcut acest roman chiar mai mult decât minunatul ei debut.“ Ashley Audrain, autoarea bestsellerelor Îndoiala și Șoaptele

Data Apariției: 16 feb. 2024
Colectie: Buzz Books
Autor(I): Nita Prose
Traducator(I): Mihaela Serea
Tip Coperta: Broșată
Format: 130×200
Numar Pagini: 320
ISBN: 978-630-319-698-5

You might also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *