
Miercuri, 10 ianuarie, de la ora 18:30, vă așteptăm la AM. Social Space, la o întâlnire cu Awais Khan (online), autorul romanului DezOnoare. Puteți afla mai multe despre tema și mesajul cărții, despre situația femeilor din Pakistan, despre supunere sau rezistență, despre lupta individului împotriva cutumelor societății.
1) În primul rând, cine este Awais Khan?
Port multe chipuri în fiecare zi, dar cel mai important: sunt scriitor. Îmi place deosebit de mult să scriu despre problemele de zi cu zi care îmi năpăstuiesc țara și cred că noi, ca autori, avem responsabilitatea de-a face lumină asupra unor subiecte băgate mod constant sub preș și să fim totodată vocea celor care nu se pot face auziți.
2) Cum ai devenit scriitor?
Să devii scriitor nu este ceva care se întâmplă conștient. Sunt cititor de multă vreme. Chiar și când eram mic, preferam să citesc cărți decât să mă joc cu jucării. Nici măcar nu-mi amintesc să mă fi jucat cu jucării. Întotdeauna cărțile au fost adevărata mea iubire. Cred că pe undeva, pe drum, lucrurile au evoluat. Îmi amintesc că, atunci când am mers la facultate în Canada, am aflat oarecum șocat că lumea editorială este de fapt ca orice altă industrie. Aveam vreo douăzeci și cinci de ani când m-am hotărât să merg mai departe și să fac Cursul de Scriere Creativă de șase luni al Faber Academy, ceea ce mi-a schimbat viața. Atunci mi-am scris romanul de debut.
3) Cum îți alegi subiectele și ce speri să înfăptuiești cu ele?
Așa cum afirmam mai sus, cred că este responsabilitatea noastră să fim vocea celor care nu se pot face auziți. Nu aleg eu neapărat subiectele cât ele mă aleg pe mine. De multe ori, cel mai neimportant lucru este cel care mă îmboldește să fac cercetări asupra chestiunii în cauză și în cele din urmă să mă hotărăsc să scriu un roman despre el. Sper că romanele mele pot fi catalizatorul unor schimbări extrem de necesare în Pakistan.
4) Aduci în atenția cititorilor câteva probleme delicate, cum ar fi, de exemplu, crimele în numele onoarei sau faptul că oamenii în general și femeile în special continuă să fie uneori considerați inferiori altor oameni și pot fi cumpărați și tratați ca niște sclavi sau chiar mai rău. Este chiar adevărul sau e doar ficțiune? Știu că uciderile în numele onoarei sunt încă puse în practică, dar cealaltă problemă?
Mare parte din ficțiune este ancorată în realitate. Din păcate, Pakistanul nu reprezintă un exemplu în ceea ce privește drepturile femeilor. Figurează constant în capul listei cu cele mai multe crime comise în numele onoarei și, în pofida mai multor legi emise de parlament pentru a stopa aceste crime, ele continuă neabătut. Când discutăm despre Pakistan, este important să înțelegem că e o țară mare și cu o populați extrem de numeroasă (240 de milioane). Cu toate că orașele mari sunt mai liberale și mai progresiste, Pakistanul rural rămâne blocat în trecutul plin de tradiții, iar când aceste tradiții sunt impuse cu forța de către bătrânii satului, schimbarea devine dificilă. Forțele de aplicare a legii din aceste zone sunt foarte limitate, așa că nici măcar nu cunoaștem adevărata amploare a acestor grozăvii la care sunt supuse femeile. Sclavia este și ea cât se poate de prezentă în Pakistan. Nu la vedere, firește, ci în spatele ușilor închise.
5) Cine te-a inspirat să îi creezi pe Abida și Jamil, două dintre cele mai puternice personaje întâlnite în ultima vreme?
Mulțumesc foarte mult pentru asta! Abida mi-a ieșit pe deplin formată și nu a fost decât exact tipul de tânără independentă și plină de voință pe care mi-am dorit-o ca protagonistă pentru DezOnoare. Prin Jamil, mi-am dorit foarte mult să întrerup stereotipul că tații pakistanezi sunt mereu malefici. Lucrurile nu stau întotdeauna așa. În Pakistan există mulți bărbați care sunt de partea fiicelor lor, iar eu am încercat să arăt acest lucru prin Jamil.

6) Cum te-ai documentat pentru subiect și cât timp ți-a să te documentezi și apoi să scrii DezOnoare?
Mi-a luat trei ani să scriu DezOnoare. Inițial, a început ca o povestire, dar, după ce-a citit-o, agenta mea, Anette Crossland, m-a încurajat să o dezvolt într-un roman. Eram în continuare destul de puțin pregătit pentru asta, așa că m-am hotărât să fac mai întâi puțină muncă de cercetare. Am vizitat zone din Punjabul de Sud și am discutat cu mulți oameni pentru a înțelege cum se trăiește în acea zonă. Ce am descoperit m-a zguduit profund. Deși până la urmă DezOnoare este o operă de ficțiune și, ca în orice alt roman, au fost adoptate anumite libertăți, dar mare parte din ea este ancorată în realitate.
7) Există o rutină de scris după ce ai ales subiectul următoarei tale cărți?
Păi, în principiu rutina constă din a scrie cartea cât mai repede posibil. În Lahore există o cafenea în care îmi place foarte mult să scriu, deci acolo petrec o grămadă de ore în fiecare săptămână în timp ce scriu la o carte. Dacă nu reușesc altfel, călătoresc la Londra pentru inspirație.
8) Am citit sinopsisul următoarei tale cărți, Someone Like Her, și chiar m-a intrigat. Ne poți spune câteva cuvinte despre ea?
Someone Like Her este foarte diferită de DezOnoare pentru că are loc în Pakistanul urban și în Londra. Este povestea Ayeshei, o femeie în vârstă de douăzeci și șapte de ani care trăiește în conservatorul oraș Multan, unde o fată nemăritată trecută de douăzeci și cinci de ani este considerată un blestem pentru familia ei. Când Ayesha îi atrage atenția bogatului Raza Masood, pare a fi un răspuns la rugăciunile părinților ei, numai că Ayesha este îndrăgostită de altcineva. După ce Raza se răzbună într-un mod oribil, Ayseha pleacă la Londra pentru a-și reconstrui viața și acolo îl cunoaște pe Kamil, un bărbat profund rănit din punct de vedere emoțional și care are și el propriii demoni. Pe măsură ce încep să-și clădească împreună o prietenie foarte delicată care s-ar putea transforma în altceva, se pare că primejdia o urmărește pe Ayesha chiar și la Londra.
9) Crezi că există speranță, mai ales pentru femei, în astfel de societăți cum e, de pildă, cea din Pakistan?
Desigur! Speranță există întotdeauna. Femeile din Pakistan au făcut niște pași enormi în toate domeniile, indiferent că e vorba despre educație, științe, politică sau literatură. După cum spuneam, Pakistanul este o țară foarte mare și cu o populație foarte numeroasă. Femeile dărâmă nenumărate ziduri, dar există în continuare o mulțime de lucruri care le țin pe loc. Lucruri de genul misoginismului, patriarhiei toxice și violenței domestice sunt numai câteva dintre problemele pe care femeile le înfruntă în mod constant, însă luptă cu ele cu mare grație, și sper că într-o bună zi Pakistanul va deveni o țară în care femeile să aibă drepturi egale.
10) Și, la final: de ce crezi că genul ăsta de societate restrictivă a involuat (nu evoluat) în felul ăsta și ce crezi că se poate face pentru a se schimba?
Pakistanul are o lungă istorie cu asuprirea femeilor, și din multe puncte de vedere, oamenii au impresia că acest status quo nu ar trebui să se schimbe. Bănuiesc că ei au un fel de senzație de putere când îi asupresc pe alții. Numai în orașele mari din Pakistan femeile au parte de o viață independentă și cer constant și își doresc să le îmbunătățească modul de viață femeilor din orașele mai mici și din zonele rurale. Mai este foarte multă muncă de făcut, dar să sperăm că lucrurile chiar se vor schimba cu adevărat.

