#ÎnCurând – Cele mai așteptate 23 de titluri Corint în 2023

Preluare de pe blogul Grupului Editorial Corint:

Sărbătorile de iarnă s-au terminat, așa că noi ne-am suflecat mânecile și lucrăm deja de zor la viitoarele cărți pe care știm că le așteptați cu mare nerăbdare.

În 2023, păstrăm tradiția de a vă aduce povești speciale care să demonstreze că cititul ne face mai buni. Pregătim o mulțime de noutăți editoriale din toate domeniile, așa cum v-am obișnuit – ficțiune, non-ficțiune (în special istorie), cărți pentru copii și educaționale. Vom avea, de asemenea, continuări de serii și câteva retipăriri de volume foarte solicitate.

Am ales să dezvăluim mai jos câte puțin despre 23 dintre cele mai așteptate noutăți ale anului 2023. Pentru toate celelalte, stați aproape de noi pe blog, pe Facebook, Instagram, TikTok și Youtube.

Să începem cu ficțiunea, pentru că în povești evadăm, poveștile vindecă și din povești învățăm.

De la Taylor Jenkins Reid, autoarea bestsellerului internațional Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, am ales pentru voi Carrie Soto is Back, romanul recompensat cu GoodReads Choice Awards 2022 pentru „Cel mai bun roman de ficțiune istorică”. În acest volum, care va fi publicat în Leda Bazaar, scriitoarea surprinde din nou cu o poveste despre prețul măreției și al celebrității: o tenismenă faimoasă încearcă să revină în lumea sportului care a consacrat-o, deși întreg mapamondul consideră că i-a trecut vremea.

Tot în Leda Bazaar, un thriller despre un criminal, Ultima casă de pe strada Needless, semnat de o altă scriitoare premiată – Catriona Ward, distinsă cu British Fantasy Award. Un copil furat. O răzbunare. Aceasta este povestea lui Ted, care locuiește împreună cu fiica sa, Lauren, și pisica lor, Olivia, într-o casă obișnuită de la capătul unei străzi obișnuite. Toate aceste lucruri sunt adevărate. Totuși, unele dintre ele sunt minciuni.

Un alt roman care va apărea în Leda Bazaar și care a devenit INSTANT NEW YORK TIMES BESTSELLER anul trecut este The Good Left Undone de Adriana Trigiani. Un roman de ficțiune istorică captivant despre trei generații de artizani toscani cu un secret remarcabil. O carte despre frumusețea Italiei, greutățile războiului, rețete savuroase împărtășite din generație în generație și dragostea de nezdruncinat pentru familie.

În Corint Fiction continuăm seria de autor a îndrăgitei Margaret Atwood și pregătim The Stone Mattress – un volum de nouă povestiri care surprind grotescul, dar și caracterul fermecător al relațiilor umane. Una din acestea va fi ecranizată în 2023.

De la Bernardine Evaristo, care a câștigat Booker Prize în 2019 cu Fată, femeie, alta, apărută deja în Corint Fiction, traducem acum Manifesto – o carte de non-ficțiune despre viața ei personală și profesională, de la tinerețea rebelă la o carieră de succes, încununată de premii și onoruri. O carte de memorii neconvențională și, totodată, un text inspirațional.

Acordăm o importanță deosebită și autorilor români de ficțiune, așa că în curând vă veți putea delecta, tot în Corint Fiction, cu Negustorul de antichități, de Stelian Tănase. Un roman care explorează lumea puțin cunoscută și plină de mistere a colecționarilor și negustorilor de antichități, având în centrul său un personaj balzacian, Candid Ițescu. Acest negustor de antichități și-a agonisit colecția ca un avar, de-a lungul timpului, fie luând pe nimic obiecte de artă de la cei care fugeau în străinătate în vremea comunismului, fie de la nomenclaturiștii care, după 1989, scăpau de averi ca să aibă din ce trăi, cel puțin în anii 1990. Citiţi un fragment în avanpremieră, aici.

Trecem acum la frumoasele povești pe care le pregătim pentru adolescenți și tineri, în imprinturile Leda Edge și CorinTeens.

De la Holly Jackson, autoarea seriei-fenomen Crima perfectă, vine un nou thriller captivant, care a devenit instantaneu bestseller #1 New York Times: Cine moare în zori, care iese din tipar pe 16 ianuarie la Leda Edge și se poate precomanda pe site-ul editurii. Opt ore. Șase tineri. Doar cinci supraviețuiesc! În vacanța de primăvară, Red Kenny pornește într-o călătorie alături de cinci prieteni. Când rulota li se defectează în mijlocul pustietății, tinerii își dau seama că nu este un accident. Cineva i-a prins în capcană și îi vrea morți. Secrete îngropate ies la lumină, iar tensiunea din interiorul rulotei atinge niveluri mortale.

Tot în Leda Edge, un crossover YA When Stars Come Out, semnat de Scarlett St. Clair, autoarea sclipitoarelor serii bestsellere internaționale „Saga lui Hades”, „Hades X Persefona” și „Adrian X Isolda”. Acțiunea se petrece într-un univers fantastic unic și întunecat. Anora Silby vede morții și transformă spiritele în monede de aur, două abilități pe care ar prefera să le păstreze secrete ca să poate duce o viață normală la noua ei școală. Socotelile i se schimbă însă atunci când devine o țintă pentru Ordin, o organizație care guvernează morții de pe Pământ și care vrea să pună mâna pe puterile ei.

De la Chloe Gong, autoarea seriei bestseller #1 New York Times Aceste patimi zbuciumate, pregătim în CorinTeens primul volum dintr-o nouă serie plasată în același univers: Foul Lady FortuneDoi spioni incompatibili se prezintă drept un cuplu căsătorit pentru a putea investiga o serie de crime brutale care îngrozesc Shanghaiul anilor 1930.

Cum suntem siguri că ați adorat bestsellerul Iubire de probă, vă aducem în CorinTeens o nouă și captivantă poveste de dragoste semnată de superstarul Wattpad Alex LightMeet Me in the Middle. „Light a reușit din nou – acesta este un genial roman YA de dragoste. Scriitura este sfâșietor de frumoasă. Cititorii vor fi absorbiți de această călătorie interesant de dureroasă, în timp ce personajele încearcă să descopere calea de a ieși din întuneric, atât singure, cât și împreună.” (School Library Journal)

Surprizele plăcute continuă în CorinTeens cu o altă autoare îndrăgită – Shelby MahurinThe Scarlet Veil este o poveste de dragoste întunecată și palpitantă cu vampiri, plasată în lumea seriei-fenomen Șarpe și porumbel, bestseller național și internațional. Au trecut șase luni de când Célie a depus jurămintele sacre și a intrat în rândul Vânătorilor. Alături de logodnicul ei, Jean Luc, care îi este căpitan, tânăra e hotărâtă să demonstreze de ce este în stare și să protejeze Belterra. Însă șoapte din trecut o bântuie, iar un rău cumplit se arată – unul pe care Célie trebuie să-l învingă. Asta dacă nu cade pradă întunericului.

Așa cum v-am obișnuit, pregătim și o mulțime de titluri de istorie foarte interesante și care dezvăluie și analizează argumentat trecutul pentru a putea înțelege mai bine prezentul. Și vă reamintim că editura noastră a fost clasificată în Categoria A, la capitolul Istorie și studii culturale, de către Consiliul Național al Cercetării Științifice din România.

Din imprintul Corint Istorie, am decis să vă povestim puțin acum doar despre trei dintre acestea.

Romania’s Holy War. Soldiers, Motivation, and the Holocaust, de Grant Harward, este o lucrare care analizează participarea armatei române la bătăliile Frontului de Est dintr-o perspectivă nouă: în ce măsură ostașii români au fost motivați de propaganda antonesciană, bazată pe anticomunism, antisemitism, naționalism și religie și au făcut crime de război? Autorul – un istoric american care a studiat acest subiect în arhivele și în bibliotecile din România – consideră că armata română, cel mai important aliat al Wehrmacht-ului în campania antisovietică, este responsabilă pentru moartea multor zeci de mii de oameni lipsiți de apărare, majoritatea fiind evrei sau prizonieri de război.

Madhouse at the End of the Earth: The Belgica’s Journey into the Dark Antarctic Nightde Julian Sancton – o carte instant bestseller NEW YORK TIMES. Este povestea celebrei expediții antarctice a navei Belgica, din anii 1897-1899, în care echipajul a fost, pentru mai multe luni, prizonier al ghețurilor din teribila noapte polară. Din echipaj au făcut parte norvegianul Roald Amundsen și românul Emil Racoviță, ambii aflați la începutul unor cariere formidabile.

The Year 1000: When Explorers Connected the World – and Globalization Began, de Valerie Hansen, un istoric multipremiat care susține că anul 1000 a fost primul punct de schimb și explorare cultural major din lume. Bazându-se pe aproape treizeci de ani de cercetare, ea prezintă o relatare convingătoare a primelor contacte dintre societăți disparate, care au stârnit conflict și colaborare, și care amintesc în mod tulburător de felul în care oamenii interacționează în zilele noastre. Este o carte captivantă despre civilizații, religie, comerț și război.

Şi desigur continuăm Clubul de istorie moderat de jurnalistul Marian Voicu – un proiect ambițios, realizat în parteneriat cu Veridica, în cadrul căruia, în ultima joi a fiecărei luni, intelectuali și istorici prestigioși descurcă ițele prezentului pornind de la argumentul istoric și cercetarea minuțioasă a trecutului. Tema ediţiei a V-a, care va fi pe 26 ianuarie 2023, este În culisele dictaturii comuniste. Detalii despre eveniment, aici.

Pregătim câteva titluri deosebite și în colecţia Corint Istorie cu blazon – care conține studii istorice, jurnale, memorii, mărturii, monografii și literatură „cu ştaif”, despre vechile elite româneşti sau de pe alte meleaguri.

Profesoara Stanca Scholz-Cionca, stră-strănepoata lui Ciprian Porumbescu, îngrijește la Editura Corint și va apărea anul acesta Jurnalul din anul 1879 al compozitorului român cu o soartă atât de dramatică.  Sub titlul Un an din scurta viață a lui Ciprian Porumbescu. Jurnal Cernăuți – Stupca, 1879vă vom oferi ceea ce compozitorul și-a notat și a considerat că este demn de reținut din întâmplările și gândurile sale din perioada 18 ianuarie – 8 octombrie 1879, notații făcute la Cernăuți și în satul natal, Stupca, județul Suceava, azi „Ciprian Porumbescu”. Avea să moară după nici patru ani. În 2023 se împlinesc 170 de ani de la nașterea și 140 de la moartea sa.

Un alt volum în pregătire în colecția Istorie cu Blazon, este dedicat unei relații speciale tată-fiu. Este vorba despre Corespondența Regelui Carol I cu tatăl său, Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1866–1881), o ediție îngrijită de Silvia-Irina Zimmermann și cuprinde pentru prima dată schimbul de scrisori dintre regele Carol I şi principele Karl Anton de Hohenzollern. Reunește o selecţie a celor mai interesante şi frumoase scrisori, traduse în limba română, din corespondenţa păstrată la Arhivele Naţionale ale României, cu gânduri, sfaturi şi impresii ce reflectă momentele istorice, politice şi personale importante din primii ani de domnie ai domnitorului Carol I şi până la încoronare.

Printre multele surprize literare pe care le pregătim pentru copii, Corint Junior lansează anul acesta colecția Povești terapeutice pentru copii, scrise de Adriana Mitu – psiholog, terapeut integrativ, trainer și instructor aware parenting acreditat international.

Dăm startul cu Povestea broscoiului Marcel, o carte despre încrederea în forțele proprii, precum și despre perseverența de a-ți urmări scopul, fără a te da bătut în fața obstacolelor. De asemenea, cartea aduce în discuție importanța cunoașterii și valorizării calităților cu care  am fost înzestrați, căci fiecare dintre noi are un dar al său, care îi poate aduce împlinire și bucurie.

Cel mai proaspăt imprint al nostru, Corint pentru părinți, lansat în 2022 le oferă părinților un alt instrument util în misiunea lor solicitantă – o Hartă pentru a educa un copil fericit, scrisă de Susanna Isern. Această carte ne oferă o hartă în care vom găsi toate teoriile, experiențele și reflecțiile, poveștile, activitățile și cazurile practice de care am putea avea nevoie. Este o călătorie uimitoare, impregnată de dragoste și respect, astfel încât familiile să-și găsească propriul drum și să experimenteze creșterea copiilor lor așa cum este întotdeauna – o aventură minunată.

După ce v-a cucerit mai ales cu Aritmetica sunetelor. Muzica pe care nu o înveți la școală, de Ana-Maria Rusu, colecția …pe care nu o înveți la școală, din imprintul Corint Educațional, se va îmbogăți anul acesta cu noi titluri. Unul dintre cele mai așteptate este Lumea vie. Model de armonie… biologia pe care nu o înveți la școală, semnat de Silvia Olteanu, Florina Miricel, Iuliana Tantur și Ștefania Giersch. Autoarele subliniază ingeniozitatea cu care organismele vii își asigură existența, precum și interdependența, atât între ele, cât și cu locurile oferite de planeta albastră – de la culmile montane până în adâncimea oceanelor. Locurile și ființele care le populează au povești captivante venite din vremuri de demult, care se pot suprapune cu poveștile voastre.

În imprintul nostru Corint Future, dedicat cărților care vorbesc despre știință și tehnologie cu scopul de a conștientiza impactul acestora asupra viitorului nostru, vom avea anul acesta cel puțin două titluri pe subiecte deosebit de actuale.

Primul titlu care va deschide noi orizonturi este Medicina profundă. Sănătatea redevine umană cu ajutorul inteligenței artificiale, de Eric Topol. Autorul, care este un cardiolog recunoscut la nivel mondial, dezvăluie modul în care inteligența artificială (IA) poate ajuta, având potențialul să transforme toate aspectele din activitatea medicilor. În final, rezultă o reducere a costurilor alocate domeniului medical, dar și a ratei mortalității. Autorul demonstrează că IA eliberează medicii de sarcinile anoste și repetitive care îi împiedică să se conecteze cu pacienții, și că vindecarea începe odată cu ascultarea celor suferinzi și a nevoilor acestora.

Cel de-al doilea titlu din Corint Future este Armata nimănui. Armele autonome și viitorul războiului, de Paul Scharre. Câștigător al prestigiosului William E. Colby Award în 2019, autorul face o incursiune în istoria militară, în politica globală și în știința de ultimă oră pentru a argumenta că trebuie să adoptăm instrumentele tehnologice necesare care pot face ca războiul să fie mai precis și mai uman, fără însă a renunța la rațiune, la judecata umană.

Cam atât deocamdată. Pentru toate celelalte, stați aproape de noi pe blog, pe Facebook, Instagram, TikTok și Youtube.

You might also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *