Un thriller din seria Harry Hole
Un concert de Crăciun al Armatei Salvării pe o stradă aglomerată din Oslo se încheie pe neașteptate cu un foc de armă care-l doboară pe unul dintre cântăreți. Harry Hole nu prea are de unde să pornească: niciun suspect, nicio armă și niciun motiv. Însă problemele lui sunt abia la început, pentru că urmărirea îl va duce în cele mai întunecate colțuri ale fostei Iugoslavii.
Apoi, când se întoarce la Oslo dă peste adevărata întunecime, printre drogații fără adăpost și membrii Armatei Salvării care așteaptă un mântuitor — ca să le dea fie o nouă viață, fie o moarte rapidă.
Cu o narațiune amețitoare, personaje bine construite și un ritm alert, Mântuitorul dovedește o dată în plus că Jo Nesbø este unul dintre cei mai buni scriitori de crime contemporani.
„Un tur de forță. Nesbø are o intrigă atât de minuțios construită și de convingătoare, încât este imposibil să pui cartea jos. Aceasta este o poveste cu un criminal în serie, foarte, foarte bună.” – The Globe and Mail
„Granița care-i desparte pe escroci de polițiști în romanele din seria Hole n-a fost niciodată mai subțire și mai înșelătoare decât aici.” – Booklist
„Mântuitorul (…) oferă un portret neîndurător de realist al capitalei norvegiene — drogați care deschid focul în public; refugiați care sunt exploatați în particular —, dar și un mister captivant, plin de întorsături de situație.” – Evening Stardand
Autor: Jo Nesbø
Nr. de pagini: 608
ISBN: 978-606-40-1190-9
Titlul original: Frelseren
Limba originală: norvegiană
Traducere de: Liviu Szoke
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
European Crime Fiction Prize
GrandPrixde Littérature Policière
„Un roman realist și EXTRAVAGANT.“ – Le Monde
Patience Portefeux, în vârstă de 53 de ani, are două fiice, un câine și o mamă internată într-un azil și muncește din greu, ca traducă¬toare de arabă la Ministerul Justiției. Transcrie mii de ore de interceptări telefonice ale unor mici dealeri și ale unor mari infractori. Într-o zi, depășește o graniță: deturnează o livrare masivă de canabis de la o rețea de traficanți. Fără frică, fără vinovăție. Un simplu derapaj moral. Și apoi încă unul. Iar Patience devine Baroana.
Cu o adevărată galerie de traficanți, dea¬leri și polițiști, Baroana este un tablou cinic și amuzant al vieții cotidiene din Franța contemporană.
Roman ecranizat în 2020, în regia lui Jean-Paul Salomé, cu Isabelle Huppert în rolul principal.
„Această aventură a unei rebele care nu se teme de nimic este una dintre reușitele anului, prin ferocitatea sa plină de umor și nonconformism, prin scriitura acidă și vioaie.” – TÉLÉRAMA
„Baroana se joacă foarte plăcut, prin originalitate și ton, cu codurile romanului polițist.” – LE TEMPS
„Autoarea, avocat penalist, își cunoaște la perfecție mediul și scoate la lumină o poveste originală și foarte agreabilă.” – ELLE
„O combinație de Breaking Bad și Weeds, cu trăsături subur¬bane franceze (…) Mușcătoare și spirituală, Patience ne arată eșecul sistemelor sociale și al zadarnicului «război împotriva drogurilor».“ – THE GUARDIAN
Născută în 1963, Hannelore Cayre este avocat penalist și autoarea romanelor Commis d’office, Toiles de maître și Comme au cinéma. A realizat
mai multe scurtmetraje și a adaptat pentru cinematografie Commis d’office.
Autor: Hannelore Cayre
Nr. de pagini: 176
ISBN: 978-606-40-1098-8
Titlul original: La Daronne
Limba originală: franceză
Traducere de: Doru Mareș
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
O lectură perfectă pentru fanii lui Stieg Larsson
Un singur cuvânt poate porni un război.
Telefonul fix sună chiar când Agneta își ia rămas-bun de la nepoți. Din receptor se aude un singur cuvânt: „Geiger“. Știa de zeci de ani că va veni acest moment, dar tot e tulburată. Știe ce înseamnă. Își scoate arma din ascunzătoare, montează amortizorul și se strecoară în spatele soțului ei. Îi duce țeava la tâmplă, apasă pe trăgaci și dispare – lăsându-și în urmă portofelul și cheile.
Cazul nu-i este repartizat Sarei Nowak, dar ea le cunoaște pe rudele victimei și, încălcând regulile, se implică în anchetă. Ceea ce nu știe ea este că misteriosul cod transmis la telefon este doar prima piesă dintr-un plan complex și devastator pus în mișcare cu 50 de ani în urmă.
“Un thriller alert… Un debut impresionant.” – FINANCIAL TIMES
„O poveste extraordinară despre umbrele Războiului Rece, care se pot dovedi încă extrem de periculoase.” – JYLLANDS-POSTEN
„Acest amestec tensionat și înspăimântător de dramă de spionaj imprevizibilă, roman polițist și thriller de acțiune captivant are toate ingredientele unui clasic modern; Skördeman își dezlănțuie imaginația cinematografică într-o poveste care explorează trecutul politicii europene.” – LANCASHIRE POST
Gustaf Skördeman s-a născut în 1965 în Suedia și este scenarist, regizor și producător.
Geiger, thrillerul cu care a debutat, a fost publicat în 24 de țări, iar drepturile de adaptare cine-matografică au fost achiziționate de Monumental Pictures.
Autor: Gustaf Skördeman
Nr. de pagini: 480
ISBN: 978-606-40-1191-6
Titlul original: Geiger
Limba originală: suedeză
Traducere de: Mădălina Grosoiu
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
De la autoarea bestsellerurilor # 1 New York Times Marile minciuni nevinovate şi Când vina ne desparte
Nouă persoane ajung într-un centru de relaxare izolat, unele dintre ele pentru că vor să slă-bească, unele ca să-și schimbe stilul de viață, altele din motive pe care nu le pot recunoaște nici chiar față de ele însele. Însă niciunul dintre oaspeți nu-și imaginează ce vor însemna cele zece zile de lux, meditație și consiliere pentru care au plătit.
Scriitoarea Frances Weltry vine la Tranquillum House în căutare de leacuri pentru o durere de spate, o inimă frântă și o tăietură sâcâitoare la deget. O intrigă ceilalți oaspeți, însă charis-matica directoare a centrului este cea care îi trezește cel mai tare curiozitatea.
Ar putea deține ea răspunsurile pe care Frances nici măcar nu știe că le caută? Ar trebui să lase deoparte îndoielile și să se bucure de Tranquillum House sau ar trebui să fugă cât mai poate.
„O încântare pentru fanii Marilor minciuni nevinovate… Spirituală și pătrunzătoare, scriitura lui Moriarty face toți banii.” – People
„Moriarty revine cu încă o carte pe care n-o poți lăsa din mână.” – Time
„Fiecare dezvăluire este o surpriză savuroasă… Nouă străini este atât de bine scrisă și de inteligent construită, încât pare să se termine prea repede.” – Booklist
„O carte plină de un umor negru care sfidează orice clasificare. Reușește să fie grozav de amuzantă și să aibă și încărcătură emoțională în același timp, dovedind că autoarea Marilor minciuni nevinovate încă mai are multe de ofe¬rit cititorilor ei.” – Bustle
Autor: Liane Moriarty
Nr. de pagini: 560
ISBN: 978-606-40-1216-6
Titlul original: Nine Perfect Strangers
Limba originală: engleză
Traducere de: Luminița Gavrilă
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Bestseller NEW YORK TIMES
Un roman fantasy de neratat (Cosmo, Buzzfeed, BookRiot și Refinery 29)
Deka are 16 ani și așteaptă înfrigurată ceremonia sângelui, după care ar putea deveni oficial membră a satului său. Dar sângele ei nu este roșu, ci auriu – culoarea impurității, ceea ce poate să aibă consecințe mai grave decât moartea.
O femeie misterioasă îi oferă posibilitatea să plece din sat și să lupte pentru împărat, într-o armată formată din tinere ca ea: sunt „alaki“, fete aproape nemuritoare cu daruri rare. Și sunt singurele care pot lupta împotriva celui mai mare pericol care amenință imperiul.
Deka știe ce primejdii o așteaptă, dar își dorește să-și găsească locul. În drum spre capitală, unde se va pregăti pentru cea mai mare bătălie din viața ei, va descoperi însă că marele oraș înconjurat de ziduri ascunde multe surprize. Nici locul, nici oamenii nu sunt chiar ce par a fi – nici măcar Deka.
„Acțiunea bogată dictează ritmul, în timp ce intriga nuanțată vorbește în numele schimbării sociale, înfățișând numeroasele moduri în care societatea întemnițează și transformă femeia în bun comercial.“ – Publishers Weekly
„Fetele sunt puternice, pericolul este real, iar personajele sunt captivante și diverse. Forna a realizat ceva cu totul special, în egală măsură subversiv și amuzant.“ – Tor
„Namina Forna aduce o perspectivă nouă în romanul cu care a debutat furtunos. Acțiunea e combinată cu o poveste intensă despre o comunitate de femei unde forța se găsește în prietenii și alianțe.“ – The Guardian
„Elemente solide de acțiune și justiție socială, dar și ceva mister (…) Cititorii vor fi uluiți de revelațiile remarcabile care oferă un final elegant, dar te lasă și cu dorința să citești mai departe.“ – Booklist
Namina Forna este originară din Sierra Leone și s-a mutat în Statele Unite când avea nouă ani. Are un masterat în producție de film și TV la USC School of Cinematic Arts și o diplomă de la colegiul Spelman. Lucrează ca scenarist în Los Angeles și îi place să spună povești cu personaje principale feminine aprige. Sânge auriu, romanul ei de debut, va face parte dintr-o trilogie și va fi adaptat pentru film, la solicitarea studioului Makeready.
Poate fi urmărită pe Twitter, la @NaminaForna, și pe Instagram, la @namina.forna.
Autor: Namina Forna
Nr. de pagini: 464
ISBN: 978-606-40-1109-1
Titlul original: The Gilded Ones
Limba originală: engleză
Traducere de: Irina Marina Borțoi
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Eseuri despre o planetă ocupată de om
De la autorul bestsellerului Sub aceeași stea și Un șir infinit de țestoase
În Antropocen, nu există observatori dezinteresați, ci doar participanți.
Antropocenul este un termen propus pentru actuala eră geologică, în care oamenii au remodelat profund planeta și biodiversitatea sa. În această formidabilă colecție de eseuri adaptate și dezvoltate din faimosul său podcast, folosind scala de cinci stele și inspirându-se din experiența sa ca recenzent de carte, John Green scrie despre diversele fațete ale planetei noastre în care suntem creatura dominantă — de la tastatura QWERTY și apusuri de soare la gâștele canadiene și Pinguinii din Madagascar.
Amuzante, complexe și bogate în detalii, aceste recenzii inedite cartografiază contradicțiile contemporaneității. Ca specie, suntem totodată prea puternici și nu îndeajuns de puternici, un paradox care a ajuns în centrul atenției odată cu apariția pandemiei actuale, care ne-a separat, dar a și întărit legăturile dintre noi.
„Cărțile lui John Green se află în topul listelor de bestselleruri New York Times, Wall Street
Journal, USA Today.
„Un autor genial. Sub aceeași stea este una dintre cele mai autentice și mai emoționante povești de dragoste din literatura americană recentă, dar și o tragedie existențială de o forță ie-șită din comun, impregnată de curaj și tristețe.“ — Time Magazine
„John Green îmbină magistral gravita¬tea și firescul în acest imn închinat spiritului omenesc.“ — Washington Post
Cărțile lui John Green au primit nenumărate distincții, printre care Printz Medal, Printz Honor și Edgar Award. John Green a fost de două ori finalist la LA Times Book Prize și a fost ales de către revista TIME printre 100 Cei mai influenți oameni din lume. Împreună cu fratele său, Hank, a realizat multe proiecte video online, printre care Vlogbrothers și canalul educațional Crash Course. Locuiește în Indianapolis, Indiana, împreună cu familia sa.
La Editura Trei, de același autor, au apărut: Sub aceeași stea, Căutând-o pe Alaska, Un șir infinit de țestoase, De 19 ori Katherine, Orașe de hârtie, Will Grayson, Will Grayson (împreună cu David Levithan) și Fulgi de iubire. Trei povești romantice de Crăciun (împreună cu Lauren Myracle și Maureen Johnson).
Îl puteți vizita online la johngreenbooks.com
Autor: John Green
Nr. de pagini: 368
ISBN: 978-606-40-1206-7
Titlul original: The Anthropocene Reviewed
Limba originală: engleză
Traducere de: Cezar Petrilă
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război Pecetluite în istorie este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre. Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.
În bine cunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.
„Captivantă și revelatoare… Unele [scrisori] sunt cu adevărat revoluționare și vizionare… Altele sunt foarte personale… dar toate sunt fascinante, așa cum sunt și comentariile editorului dedicate fiecărei scrisori în parte, mici bijuterii… de sine stătătoare.” – Daily Mail (Cărțile de istorie ale anului)
Semnatarii scrisorilor cuprinse în volumul de față sunt personalități dintre cele mai diferite – de la Elisabeta I și Ecaterina cea Mare la Mandela, Stalin și Picasso, de la Oscar Wilde, Cehov și Pușkin la Balzac, Mozart și Michelangelo, de la Hitler, Ramses cel Mare și Alexander Hamilton la Augustus, Churchill, Lincoln, Donald Trump și Soliman Magnificul, nelipsind din tablou nici chiar persoane anonime aflate în împrejurări extraordinare. Tematic, ele acoperă o plajă vastă – de la scrisori de dragoste la îndemnuri la libertate, de la declarații de război la meditații asupra morții. Un florilegiu de neratat pentru împătimiții de istorie și literatură deopotrivă.
Simon Sebag Montefiore este autorul mai multor cărți încununate cu premii și devenite bestselleruri internaționale, fiind publicate în 48 de limbi. Ecaterina cea Mare și Potemkin a fost finalistă la premiul Samuel Johnson; Stalin: Curtea Țarului Roșu a câștigat Premiul BBA pentru Cartea de Istorie a Anului; Tânărul Stalin a primit Premiul Costa pentru Biografie, premiul LA Times pentru Biografie și Grand Prix de la Biographie Politique; Ierusalim: Biografia unui oraș a câștigat Premiul JBC pentru Cartea de Istorie a Anului și Premiul Wenjin în China; Romanovii: 1613-1918 a fost distins cu Premiul Lupicaia del Terriccio. Montefiore este totodată autorul Trilogiei Moscova: Sașenka, Cerul roșu al amiezii și Într-o noapte de iarnă, care a căștigat Premiul pentru Cartea de Ficțiune Politică a Anului, și (împreună cu Sandra Montefiore) al romanelor pentru copii Ordinul iepurilor regali din Londra. Mai este autorul volumelor Discursuri care au schimbat lumea și Pecetluite în istorie: Scrisori care au schimbat lumea.
Autor: Simon Sebag Montefiore
Nr. de pagini: 224
ISBN: 978-606-40-0998-2
Titlul original: Written in History
Limba originală: engleză
Traducere de: Irina Negrea
Anul apariţiei: 2021
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă