CAPITOLUL 2
Îl pierduse pe tatăl Salm și, pe urmă, mai c-o pierduse și pe mama Pinion.
— Să nu crezi ce te învață acolo, îi șuieră mama ei la ureche. (Le zâmbiră amândouă însoțitoarelor care o aduseseră pe Baru în vizită la ea acasă, ce-i părea acum ciudat de sărăcăcioasă.) Trebuie să ții minte ce i-au făcut lui Salm și să nu le dai nimic. Familiile țin un consiliu secret. Vom găsi o cale să-i alungăm înapoi pe mare.
— N-o să plece niciodată, șopti Baru cu glas rugător. Nu te poți lupta cu ei, mamă. Nu înțelegi cât sunt de uriași. Te rog, găsește o cale să cădeți la învoială, te rog, nu muri ca Salm!
— Nu e mort, mârâi Pinion. Tatăl tău trăiește.
Baru se uită la mama ei, la ochii ei roșii de oboseală, la umerii încordați de furie, și se întrebă ce se întâmplase cu femeia care semăna cu un trăsnet, un nor de furtună, o panteră. Acum, dintre toate lucrurile, nu mai putea s-o asemene decât cu o rană.
Iar Pinion, privind în urmă, trebuie să fi văzut la fel de multă dezamăgire în ochii lui Baru.
— Trăiește, spuse ea din nou și se întoarse cu spatele.
Disputa crescu între ele ca un recif.
Când n-avea nici zece ani, Baru primea vizite de la negustorul de postav Cairdine Farrier mai des decât de la mama sau tatăl ei. Întotdeauna venea cu un sfat. „Îmbracă-te așa și niciodată altfel! Împrietenește-te cu ea sau cu el, dar nu și cu el!“ Îi plăceau povețele lui mai mult decât cele ale lui Pinion, fiindcă erau pline de lucruri de făcut pe moment, și nu de lucruri de evitat pentru totdeauna.
Instructorii de la Serviciul Caritabil al școlii veneau din multe ținuturi străine. În garnizoana Mascaradei se găseau oameni mai mulți și mai ciudați decât văzuse Baru vreodată în piața din Iriad.
— Dacă ei pot fi profesori, pot să fiu și eu? întrebă ea. Pot să mă duc în altă țară și să le permit fetițelor să nu mai citească dimineața, nedrept de devreme?
— În Imperiul Măștilor poți să fii orice îți dorești!
Cairdine Farrier, care se îngrășase în cei câțiva ani de trai pe insulă, o trase afectuos de ureche.
— Bărbat sau femeie, sărac sau bogat, stakhieczi, oriati, maia ori născut în Falcrest, în Republica noastră Imperială poți să fii orice dorești dacă ești disciplinat în acțiuni și riguros în gânduri. De-aia e Imperiul Măștilor, drăguță. Atunci când porți mască, contează doar istețimea.
— Tu nu porți mască, zise Baru, studiindu-l concentrată și întrebându-se dacă era posibil să aibă clape după urechi și legături în păr.
Farrier râse de cuvintele ori de privirea ei fixă. În dragostea lui pentru cele mai pătrunzătoare gânduri ale fetei, semăna cu Pinion sau Solit. Într-un anumit fel, semăna însă și cu Salm cel dispărut. Savura insolența lui Baru și faptul că era dispusă să treacă la fapte și să ceară sau să ia ce i se cuvine.
— Masca este pentru slujbă. Un soldat poartă masca atunci când patrulează. Matematiciana poartă masca atunci când își susține demonstrația. În Parlament, toți sunt mascați pentru că ei sunt receptacole ale voinței Republicii. Iar pe Tronul fără Chip, Împăratul stă mereu cu masca pe față.
O deviere de la subiect. Inacceptabil! Baru insistă cu întrebarea ei.
— Când porți tu mască? Tu cum slujești?
— În Taranoke e prea cald pentru măști. Eu însă mă aflu aici ca să vând postav și să ajut ocazional în chestiuni de binefacere.
Își frecă încheieturile degetelor de capul aproape ras al lui Baru. Grăsimea îi rotunjise obrajii și-i îngreunase bărbia, dar când se gândea la grași, Baru se gândea la povestitorii bătrâni și fericiți din Iriad, încântați de bătrânețea lor și plini de bucurie. Cairdine Farrier nu părea să fie unul dintre ei. El își ducea greutatea ca pe-o provizie bine gândită, pe care aștepta s-o folosească la nevoie.
— Dacă ai purta și tu o mască? întrebă el. Tu ce-ai vrea să fii, Baru?
Până în ziua în care fregata cu pânze roșii acostase în portul Iriad, ei nici nu-i trecuse prin cap să vrea altceva decât stele și litere. Nu-i trecuse prin cap să-și dorească imposibilul până când nu-l pierduse pe tatăl Salm, mai întâi răpit de acea „doctrină“ groaznică și apoi de moarte.
Poate că moartea taților putea fi scoasă în afara legii.
Poate că doctrinele puteau fi rescrise.
— Vreau să fiu puternică.
Cairdine Farrier se uită cu drag la ea.
— Va trebui să înveți mult pentru examenul de intrare în administrația publică. Foarte mult.
Titlu: Trădătoarea Baru Cormoran
Autor: Seth Dickinson
Traducere din engleză de Loredana Frățilă-Cristescu
Descriere:
Baru Cormoran era doar o fetiță când expansiunea Mascaradei i-a distrus lumea, familia și visurile unei copilării fericite. A fost însă dintotdeauna înarmată cu cea mai prețioasă virtute: răbdarea. Pentru a se răzbuna, n-a ezitat să-și înfrâneze ura, să se infiltreze în tabăra dușmanului și să-și croiască drum spre putere. Cât de mare va fi totuși prețul pe care ar putea fi nevoită să-l plătească pentru a-i convinge pe inamici de loialitatea ei?
Acesta-i adevărul. Îl vei recunoaște pentru că doare.
Posted by Liviu