Autor: Nir Hezroni
Titlu: Trei plicuri (2025)
Titlu original: שלוש מעטפות/ Three Envelopes (2014/ 2017)
Editură: Paladin
Colecție: Paladin Thrill
Traducător: Gabriela Tobol, Beatrice Feleagă
Redactor: Mădălina Rașoga, Diana Gheorghe
Coperta: Alexandru Daș
Nr. pagini: 312
Format: Hardcover, 12,5×20,5
Nota Goodreads: 3,75 (274 note)
Descrierea editurii: „Nu ești paranoic – chiar te vânează. Trebuiau să moară doisprezece oameni, nu zece mii. Iar dintre cei doisprezece, unsprezece erau nevinovați. Le știe chipul, numele adresa. Și data morții. Pentru el, aceste persoane înseamnă doar informații, iar eliminarea lor va fi lipsită de emoții sau întrebări. Pentru că agenții secreți nu pun niciodată întrebări. Nu cei precum agentul 10483. Când, aparent din greșeală, el primește trei ținte în loc de una, misiunile lui se transformă într-un genocid ce zguduie Organizația care l-a recrutat. Iar uciderea sa devine astfel necesară. Să fie 10483 un caz patologic neidentificat la timp, sau experimente științifice duse prea departe? Când vor veni să mă ucidă, voi fi pregătit.”
Un nou blog tour și cu siguranță primul autor israelian care vizitează meleagurile virtuale ale proiectului nostru, Crime Club. Nir Hezroni era un autor necunoscut, cel puțin de mine, până să aud că va apărea la Editura Paladin, iar în anul de grație 2025, după câteva tergiversări, iată că primul volum din seria dedicată Agentului 10483 apare în sfârșit, la final de an, la Gaudeamus, într-o elegantă ediție cartonată în tânăra colecția Paladin Thrill. O poveste neconvențională și nonconformistă, greu de urmărit la început din cauza stilului fragmentat și evaziv, care te împiedică să urmărești cum trebuie firul acțiunii și să-ți dai seama nu numai ce-i mână în luptă pe protagoniști, ci și ci cu se ocupă ei de fapt și încotro se îndreaptă această acțiune alambicată, dar care treptat-treptat capătă limpezime și te atrage în mreje.
Avem mai multe fire narative și temporale. Pe de o parte, un șef al Agenției (care firește că nu seamănă cu cea mai temută, mai eficientă și mai nemiloasă agenție de spionaj din lume) primește de la o casă de avocatură din Tel Aviv un jurnal. Jurnalul Agentului 10483, mai precis, un personaj legendar, despre care se știa, desigur, că murise într-un incendiu în propria locuință, calcinat în pat și identificat numai după amprenta dentară, o aparent imbatabilă metodă de identificare a cadavrelor fără amprente sau, și mai rău, din care nu s-a mai putut recupera nicio urmă de ADN – sau ADN-ul ei nu se află în bazele de date oficiale. Iar pe măsură ce Avner, cel care citește jurnalul, înaintează prin amintirile Agentului 10483 începe să-și dea seama nu doar că-n sânul Agenției s-a strecurat un adevărat psihopat (ceea ce duce automat la întrebarea cine a măsluit probele și datele pentru a-i permite unui dereglat să devină unul dintre cei mai eficienți asasini din lume, știind prea bine că mintea acestuia, la ce copilărie și antecedente are, ar putea să o ia oricând razna pe coclauri), ci și că acesta a fost responsabil de niște atrocități inimaginabile și, cel mai rău, e pornit pe răzbunare. Sau era, în fine… până se află…
Pe de altă parte, îl avem jurnalul Agentului 10483, care face o oarecare lumină în tenebrele minții profund deranjate ale unui personaj psihopat de-a dreptul fascinant, pentru care moartea a 38 de oameni nevinovați într-o clădire pentru a doborî o singură țintă (ipotetic vinovată) sau a 11 000 într-o serie de accidente provocate chiar de el în Montreal (tot pentru doborârea unei ținte, care mai și scapă la acel moment) reprezintă ceva perfect normal, simple victime colaterale, nici măcar câteva decese pentru protejarea binelui suprem, cum se amăgesc tartorii care manipulează totul din umbră. Și tot de aici decurge și marea întrebare: totuși, cine a conceput tot planul și cine a făcut ca, deși cele douăsprezece ținte care trebuia să fie eliminate ar fi trebuit să încapă pe mâna a doisprezece agenți diferiți, la un anumit agent extrem de tulburat au ajuns… trei plicuri?
Un alt fir al acțiunii este reprezentat tot de evenimente din trecut, cum sunt și cele ale cărui protagonist este Agentul mai sus-pomenit, evenimente care se petrec undeva între 2003 și 2006, în care o subcontractoare cu niște servicii de-a dreptul exorbitante trebuie să elimine niște ținte potențial periculoase, însă de fapt ținta ei este chiar Agentul 10483, pe care nu trebuie însă să-l elimine, ci să-l manipuleze. Cu ce scop? Veți afla citind, evident, cartea.
În care se flutură lejer focoase nucleare, savanți responsabili de o potențială reînviere a amenințării nucleare și multă, foarte multă paranoia. Trec zece ani și apele tot nu se liniștesc. Țintele dispar una câte una, dar sentimentul de trădare nu dispare. Agentul 10483 este un model tipic nu doar pentru eșecul serviciilor secrete în a-și selecta perfect candidații ce urmează să devină agenți de elită secreți – doar de asta li se spune „secreți”, să execute treburile în mod discret și fără să iște scandaluri diplomatice care să ducă la potențiale conflicte între țări altminteri prietene -, ci și pentru cum paranoia, aproape întru totul îndreptățită – dat fiind că Agenția trimite inițial pe urmele lui agenți care să-l „scuture un pic” după boacăna de la Geneva, apoi de-a dreptul asasini, numai că, ce să vezi, Agentul 10483 e ceva mai bine pregătit decât îl credeau chiar mentorii săi și paranoia lui îi prinde bine acum (mă rog, în 2006, anul în care dispare), iar acum măsurile sale de siguranță, ce inițial frizau ridicolul și paranoia dusă la extrem (o pivniță săpată sub apartamentul său de la subsol, având în mijloc o cușcă de fier în care pică în capcană mai întâi un mic smardoi de cartier, apoi doi dintre cei mai de soi agenți ai Agenției) -, îl salvează.
Morala? De fapt sunt mai multe. Nu te pune cu un paranoic care toată viața a văzut pericole sesizate doar de el, pentru că s-ar putea să-i pici în capcană și să te trezești cu ditamai monstrul pe urmele tale. Și chiar și cele mai puternice agenții de spionaj din lume au anumite vulnerabilități. Alta ar fi că, deși acțiunea se petrece între copilăria Agentului 10483 și 2016, situația este mai actuală ca oricând. Pericolele prezentate aici n-au dispărut, doar s-au adaptat. Țara de origine a protagoniștilor face tot ce știe mai bine și elimină (discret sau nu) potențialele pericole la adresa ei, uneori fără să țină cont, exact la fel ca Agentul des menționat, de victimele colaterale (cum procedează el la Geneva sau Montreal). Există oameni care nu văd situația în gri, ci doar în tonuri de alb și negru. Ori e laie, ori bălaie, nu există cale de mijloc. Mi-ai greșit, te elimin, nu stau la discuții. În mintea dereglată a unora, ei se pot debara de tine atunci când nu mai ești docil până-n pânzele albe sau nu mai corespunzi „valorilor” stabilite chiar de ei, ori discursul tău nu se mai aliniază cu ele sau comportamentul tău începe să lase de dorit. Mai multe, în episodul următor, The Last Instructions, care ar trebui să facă lumină în privința a ceea ce urmează pentru Agentul 10483, Herr Schmidt și misterioasa Carmit, căci mai sunt multe de rezolvat.
„Un individ care ucide pentru țara lui va sfârși în cele din urmă ucigând și pentru el însuși, din motive personale. Dacă cineva îi taie calea, de exemplu. Violența naște violență. Întrebarea e cum canalizăm această violență. Este posibil – cu instruirea și îndrumarea potrivite și cu tratament și supraveghere continue. Desigur, asta ar însemna să presupui de la bun început că agentul e întreg la cap.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Trei plicuri de Nir Hezroni. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
