Autori: Iulian Tănase
Titlu: Te rog să nu vii în timp ce dorm (2025)
Editură: Trei
Colecție: Autori români
Redactor: Carmen Eberhat
Nr. pagini: 136
Format: Hardcover cu supracopertă, 13×20
Preț: 41,30 (59)
Nota Goodreads: 4,35 (63 note)
Descrierea editurii: „<<Ce e unic la această carte? Fiecare o poate citi în registrul său. Pentru mine a fost o lectură incredibil de profundă, care vorbește cu umor molipsitor despre lucrurile pe care alegem să le evităm și de care ne lăsăm astfel bântuiți. Deși toți știm că pentru a putea trăi contează să ne eliberăm de frică. Până la urmă ironia este cheia care ne ajută să deschidem adevărul din noi. Și cea mai pătrunzătoare formă de luciditate — e în dreptul și la îndemâna fiecăruia — într-o viață în care nu decizi când te naști, nici când mori. Un text teribil de frumos și îndrăzneț despre cea mai de necuprins experiență cu care se confruntă omul.>>“ – Magdalena Mărculescu
Un roman-confesiune scris sub forma unor scrisori compuse de un bolnav în stadiu terminal căruia nu i-a mai rămas mult de trăit, dar care până la urmă a dus o viață împlinită (în ciuda pasajului pe care l-am ales) și care nu-și dorește ca, atunci când se va săvârși marea trecere, cea finală, să doarmă, moartea să-l ia în somn, să nu fie conștient. De unde și titlul. Așa s-ar putea rezuma foarte pe scurt acest roman de doar 130 de pagini, cel mai recent publicat de Iulian Tănase – la Editura Trei, unde apar ba romane-fluviu, ba romane și volume de povestiri cu puține pagini, dar nu mai puțin însemnate.
Un astfel de roman este cel al lui Iulian Tănase, în care un bătrân pe nume John, în vârstă de 82 de ani, merge la terapeut pentru câteva ultime discuții înainte de a trece în lumea celor drepți. Bătrânul simte că a dus o viață împlinită, însă au mai rămas treburi neterminate, lucruri nespuse și afaceri neîncheiate, dintre care cea mai importantă dintre toate, dar care reprezintă totuși miezul și, nu în ultimul rând, concluzia finală, cea care răstoarnă practic tot ce-am știut până atunci și încheie fulminant și într-o notă plină de optimism întreaga poveste, este legătura dintre John și fiul său.
Acuma, povestea este destul de complicată, dar nu foarte greu de înțeles: să fii gay declarat și asumat în America de acum câteva decenii nu era lucru chiar ușor, motiv pentru care și avem această relație mai mult decât sucită dintre John, prietena sa cea mai bună, Sylvia, actualmente decedată din cauza unui cancer la plămâni, și Jim, iubitul lui John. Părinții lui John au fost niște oameni foarte stricți, mai ales tatăl său, un ipocrit de clasă mondială, după cum se va dovedi până la urmă, care și-a crescut fiul într-o casă în care sentimentul de iubire a fost ca și inexistent, iar dovezile de afecțiune s-au făcut remarcate printr-o lipsă deplină. Așa că John a crescut într-o casă ca un congelator, alături de o mamă care l-a înțeles, dar nu i-a arătat-o, și-un tată care l-a împins într-o relație pe care John nu și-a dorit-o și care l-a nefericit nu doar pe el, ci și pe Jim, iubitul său, dar și pe copilul rezultat din relația cu Sylvia și care, atunci când a auzit adevărul, și-a luat lumea în cap și n-a mai vrut s-audă absolut nimic de părinții săi.
Pe scurt, într-o bună zi, pe când stăteau toți patru la masă, John și Sylvia, plus părinții lui John, aceștia îi întreabă când au de gând să se căsătorească. Printr-un ciudat renghi al sorții, Sylviei (personaj inspirat de poeta Sylvia Plath și de tragica ei poveste ce a dus într-un final la un sfârșit extrem de prematur) îi vine o idee trăsnită: să se căsătorească cu John pentru a-i mulțumi părinții, sacrificându-se astfel pe sine și propria fericire. Surprins, până la urmă John cade de acord cu ea că nu e o idee chiar foarte-foarte proastă, numai că partenerul său nu e la fel de ușor de convins. Deși până la urmă acceptă, însă până la urmă ce fel de relație e asta a lor, un soi de triunghi amoros în care doar două persoane sunt îndrăgostite, pe când cea de-a treia face un sacrificiu uriaș, numai să-și vadă prietenul fericit?
Acum John, care l-a pierdut deja și pe Jim, merge la Bob, terapeutul, ca să-și ușureze trecerea în neființă. Iar Bob îl sfătuiește să scrie o serie de scrisori pentru a-și ușura conștiința. Și John îi adresează aceste scrisori… Morții. „Dragă moarte…”, încep scrisorile. Și astfel aflăm, încet-încet, poveștile din spatele poveștii. O poveste dureroasă, plină de sacrificii, în care iubirea dintre prieteni și cea dintre amanți își fac o concurență din care ies, și-ar dori ei, însă socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, numai lucruri bune. Multe pasaje te înfioară, altele te revoltă, însă descoperi încă o dată că, atunci când părinții cu schelete în dulap își proiectează frustrările și dorințele asupra propriilor copii, aceștia ajung să sufere. În mod nedrept. Noroc însă că uneori acești copii ajung să tragă învățăminte utile și se străduiesc să nu perpetueze greșelile propriilor părinți, care lor le-au adus numai nefericire.
„Dragă moarte,
Am trăit o viață dublă. Ani de zile m-am împărțit între Sylvia și Julian, pe de o parte, și Jim, de cealaltă parte. N-a fost cea mai bună viață. O viață dublă nu înseamnă o cantitate dublă de viață. O viață dublă înseamnă, de cele mai multe ori, o înjumătățire a ei.
Cei care duc o viață dublă ar trebui să suporte și-o moarte dublă, poate.”
