Bookfest deschide capitala cărților bune

Publicat pe De Liviu Szoke

📖   Mâine începe cel mai așteptat eveniment al lumii editoriale Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024, care se va desfășura între 29 mai – 2 iunie la Romexpo, București.

📖   Republica Moldova este Invitatul de Onoare al acestei ediții

📖   Circa un milion de volume, 3.000 de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor vă așteaptă la Romexpo, intrarea fiind liberă

📖   Titlurile noi semnate de Cristian Tudor Popescu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, dar și dezbateri pe teme de larg interes, inclusiv electoral, sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită să veniți la Bookfest 2024

📖   Reducerile ajung și până la 80% din prețul de librărie

Salonul Internațional de Carte Bookfest își deschide porțile pentru pasionații de lectură pe 29 mai începând cu ora 10.00 și ca de fiecare dată, intrarea este liberă în toate cele cinci zile ale evenimentului. Între 29 mai și 2 iunie, veți putea găsi la Bookfest circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Circa 200 de expozanți din întreaga țară, alături de reprezentanțe culturale cu sediul la București, vă așteaptă zilnic, de miercuri, 29 mai, și până duminică, 2 iunie, în intervalul 10-20, respectiv 10-21 (vineri și sâmbătă).

Republica Moldova este invitatul de onoare a celei de-a XVII-a ediție a celui mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții. Vizitatorii se vor bucura de numeroase evenimente susținute atât la standurile editurilor, cât și la scenele ArenaMatca și Arca, dar și la Cafeneaua Artelor și Cafeneaua Literară sau la nou-inauguratul spațiu BooksToScreen.

Pe lângă evenimentele cu cei mai cunoscuți autori ai momentului, Bookfest vă oferă șansa să vă cumpărați cărțile mult râvnite la prețuri mai mici decât în librărie. Multe dintre editurile prezente în cadrul salonului de carte au anunțat deja că vor avea reduceri de până la 80% din prețul de librărie.

Cei mici sunt așteptați cu bucurie la Clubul Bookfest Junior, unde vor putea lua parte la discuții despre ultimele cărți apărute pentru ei, precum și ateliere tematice, jocuri și o tombolă cu premii surpriză. Numeroase volume, cu prieteni gata de descoperit, sunt pregătite pe rafturile standurilor, numai bune de luat acasă.

 „Te cuprind, Republica Moldova” este sloganul propus de țara invitată, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Țara invitată la ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest a pregătit aproximativ 40 de evenimente, de care se vor bucura cei care vor trece pragul Pavilionului B2. Programul bogat cuprinde evenimente cu o arhitectură diversă: de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Și, pentru a-i familiariza pe cititori cu Invitatul de Onoare, vor avea loc mai multe dezbateri și prezentări, prima dintre ele Perfect integrați: scriitori basarabeni în România, pe 29 mai, la scena Matca, începând cu ora 14.30, la care vor participa Cătălina BălanLiliana CorobcaVasile ErnuDinu GuțuDiana Iepure și Emilian Galaicu-Păun. De asemenea, editura Paralela 45 vă invită joi, 30 mai, începând cu ora 17.00, la scena Matca, la o dezbatere cu tema centrală “Falanga basarabeană”, unde vor participa, între alții, Diana Iepure, Cătălina Bălan, Mihail Vakulovski, Maria Pilchin, Ivan Pilchin, Paula Erizanu, Bogdan Răileanu, Iulian Fruntașu.

Cărți noi de CTP, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu

Într-un an cu asemenea încărcătură electorală, organizatorii Bookfest anunță pentru duminică, 2 iunie, la scena Arena, o dezbatere pornind de la întrebarea Cu ce se ocupă un președinte de țară?, având în fundal lansarea cărții Ce vrem de la președintele țării? Ghid civic pentru alegătorii români, scrisă de Cristian PredaCiprian Mihali și Sorin Ioniță. Discuțiile vor fi purtate de Cristian PredaSorin Ioniță și Gabriel Liiceanu, moderați de jurnalistul Ovidiu Nahoi, redactorul-șef al postului de radio RFI România. În avanpremiera acestei dezbateri, sâmbătă, de la ora 17, pe scena Arena se va vorbi despre cele 7 riscuri pentru România până în 2035. Raport de prognoză EFOR, în prezența reprezentanților Expert Forum Sorin Ioniță și Laura Ștefan, însoțiți de Gabriel Liiceanu.

Editura Polirom îi invită pe toți cei interesați sâmbătă, 1 iunie, la Scena Arena, de la ora 13.00, la o întâlnire a cititorilor cu Cristian Tudor Popescu, care va vorbi despre noul său volum Râsul dracului. Interceptări. Informații desecretizate. Autodenunțuri.

Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 18.00, la standul editurii Polirom va avea loc lansarea volumului Între două lumi. Monahismul ortodox și modernitatea de Mirel Bănică. Autorul revine la preocupările sale mai vechi și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate. În vederea realizării acestei lucrări, Mirel Bănică a fost la mănăstirile din țară care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile, și a observat și participat direct la viața monahală din prezent. În cadrul acestui eveniment vor vorbi Andrei Pleșu și autorul iar Adrian Șerban va modera.

În ultima zi a Salonului de Carte, 2 iunie, editura Polirom vă propune o dezbatere, ce va avea loc la Scena Arena, de la ora 12.00, despre cartea lui Salman Rushdie – Cuțitul. În carte autorul prezintă cititorilor reflecțiile sale în urma supraviețuirii unei tentative de asasinat. Volumul este lansat la doar doi ani de la teribilul incident când Salman Rushdie a fost înjunghiat în timpul unui festival literar din New York. Vor prezenta: Carmen Mușat, Bogdan Ghiu, Marius Chivu și Dan Croitoru.

Sâmbătă, 1 iunie, va avea loc lansarea cărții lui Gabriel Liiceanu – Scrisoare către Dorothea, la standul editurii Humanitas, la ora 14. „Prin noi și numai prin noi, ca ființe gânditoare și cuvântătoare, lumea poate avea sens și poate fi iubită”, spune Gabriel Liiceanu despre mesajul acestei cărți, care va fi prezentată alături de HoriaRoman Patapievici și Lidia Bodea. De la ora 15, tot în standul editurii HumanitasTatiana Niculescu lansează cartea Delicioasa poveste a cozonacului românesc, surprinde însemnătatea pe care a căpătat-o cozonacul pe meleagurile țării noastre. Alături de autoare vor vorbi scriitorul Dan Alexe și psihiatrul Vlad Stroescu.

Pasionații de istorie sunt așteptați la standul editurii Humanitas vineri, 31 mai, pentru lansarea volumul Din vremea lui Tudor de Radu Oltean. Evenimentul va începe la ora 16.00 și se va încheia cu o sesiune de autografe. Alături de autor, vor fi prezenți și Tudor Dinu, autor, profesor doctor abilitat la Universitatea din București și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia), și Radu Gârmacea, autor.

Editura Humanitas vă așteaptă împreună cu Radu Paraschivescu la lansarea volumului Libertatea de depresie: Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi, sâmbătă1 iunie, de la ora 15.30, în standul editurii. Gabriel Liiceanu și Cătălin Striblea, alături de autor, vor participa la o discuție pe tema cărții și la o sesiune de autografe. În stilul său caracteristic, Radu Paraschivescu le aduce cititorilor, chiar în an electoral, o carte care vorbește despre îmbinarea dintre scena politică și minciună, despre impostorii incapabili infiltrați în instituții și pe posturi importante, de unde sunt greu de evacuat.

Mimi Brănescu aduce Las Fierbinți la Bookfest 2024

Lansările titlurilor de ficțiune vor face deliciul iubitorilor de carte la Bookfest 2024, mai ales atunci când între vorbitori se află personalități recunoscute ale lumii culturale. Astfel, joi30 mai, la standul editurii Humanitas, începând cu ora 18.00, va fi lansată cartea Șase piese, un autor de Mimi Brănescu. Mimi Brănescu este scenarist, dramaturg și actor de film, și ”creierul” din spatele serialului Las Fierbinți, iar la eveniment va fi anturat de Lidia Bodea, directorul editurii Humanitas, și de scriitorul Radu Paraschivescu.

Vineri31 mai, Biblioteca Polirom va prezenta, la Scena Arena, de la ora 19.00, o serie de nouătăți editoriale: Calendarul unei vechi iubiri de Andreï Makine, Plimbări cu câinii deGianfranco Calligarich, Un câine la masa mea de Claudie Hunzinger, Jos, în vale de Paolo Cognetti, Aproape surorile de Cloé Korman, Nicio slujbă nu-i ușoară de Kikuko Tsumura și Nimic nu mi te poate șterge din minte de Michel Bussi. La eveniment vor prezenta Magdalena Ciubăncan, traducător, Luminița Corneanu, critic literar, scriitoare și traducător, Alexandra Cozmolici, traducător, Adina Dinițoiu, critic literar, jurnalist cultural și traducător, Alida Mocanu, jurnalist, Carmen Mușat, critic literar și eseistă, și Dana Pîrvan, scriitoare.

Duminică2 iunie, editura Humanitas Fiction vă așteaptă la Scena Arena, începând cu ora 13.00, la o masă rotundă, care va avea ca temă de discuție Lumea văzută cu sufletul, plecând de la cartea lui Thomas Schlesser –  Ochii Monei. Alături de autor, pe scenă vor fi jurnalistul cultural Marius Constantinescu, poetul și traducătorul Bogdan Ghiu, jurnalistul Radu Sergiu Ruba, dramaturgul Matei Vișniec, și Denisa Comănescu, directoarea editurii Humanitas Fiction.

Editorul Bogdan Alexandru-Stănescu va vorbi despre cele mai proaspete titluri din colecția Anansi, a editurii Pandora M, sâmbătă, 1 iunie, de la ora 14, pe scena Arena. Așadar, cei care vor să afle mai multe motive ca să cumpere și să citească, între altele, Ochelarii cu ramă de aur de Giorgio Bassani, Băiatul sclipitor de Paul Auster (care a decedat în urmă cu doar două săptămâni), Civilizația de Kenneth Clark sau La porțile tărâmului de nicăieri de Samar Yazbek, sunt așteptați la scena Arena. Între evenimentele pregătite de editura Trei pentru Bookfest 2024 amintim Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice de Doina Cosman, care va fi prezentată duminică2 iunie, de la ora 12, la scena Arena, dar și lansarea cărții Secretul longevității și vitalității. Medicina stilului de viață de Alina Epure, unde va fi moderatoare editorul Magdalena Mărculescu. Nu trebuie ratate nici cărțile pregătite pe rafturile standului editurii: Rătăcitorul de Agnes Martin-Lugand, Măreața Elvețiană de Jen Beagin, Teoria tăcerii de Iulian Tănase și alte zeci de titluri.

De ce merită să iubim Bucureștiul

Programul editurii Vremea include sâmbătă1 iunie, la scena Arca, o întâlnire cu Petre Mihai Băcanu, președinte al Asociației Ziariștilor din România și fost director al ziarului ”România Liberă”, care vine să prezinte publicului volumul său de memorii Bilet de ieșire. Jurnalistul, care a fost închis câteva luni chiar în 1989 pentru activități împotriva regimului lui Nicolae Ceaușescu iar pe 22 decembrie 1989 a fost alungat din celula sa, după cum a povestit chiar el în cadrul unui interviu pentru România Liberă, fără ”bilet de ieșire”. Tot editura Vremea vă invită să luați parte sâmbătă1 iunie, la o masă rotundă ce va avea loc la Scena Arena, începând cu ora 12.00, la care vor fi prezenți Andrei Pleșu, Principele Nicolae al României și Dragoș Petrescu, antreprenor român, fondator al lanțului City Grill Restaurants și coordonator al Coaliției pentru Dezvoltarea României. Tema de discuție va fi București, un oraș pe care merită să-l iubești. În ziua de azi, foarte mulți dintre cei ce locuiesc în capitala României se plâng de condițiile de trai din acest oraș: lipsa căldurii și a apei calde, supraaglomerarea, mizeria și scăderea gradului de educație sunt doar câteva dintre motivele invocate de oameni. Când se oferă prilejul de a iubi din nou Bucureștiul, merită să îi oferim o nouă șansă.

Curtea Veche Publishing, în colaborare cu Institutul Francez din România, anunță lansarea volumului Milan Kundera.”Scrisul, ce idee!”, de Florence Noiville, la care vor lua parte autoarea, traducătoare Florica Courriol, editoarea Luana Schiduși Anca-Maria Pănoiu, redactor-șef la Curtea Veche Publishing. Un alt eveniment de neratat, pregătit de editură, va fi joi30 mai, de la ora 18.00, la Scena Matca, unde va avea loc lansarea cărții Regimuri politice totalitare și autoritare. Italia și Europa Orientală în perioada interbelică, coordonată de Dan Mihalache, politician și ambasador al României în Regatul Unit, și Sabin Drăgulin, profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași.

Corint evocă masacrele din Războiul sfânt al României

Editura Corint a pregătit mai multe lansări, printre care Oppenheimer: Un prometeu american de Kai Bird, care va avea loc la Scena Arcaduminică2 iunie, de la ora 12.00. Cartea care a stat la baza filmului omonim, realizat de Cristopher Nolan, laureat cu 7 premii Oscar. Invitați să vorbească la acest eveniment sunt Cristian Presură, fizician, inventator, autor și cercetător, Irina Margareta Nistor, translator și critic de film, Andrei Pogăciaș, istoric, scriitor și redactor la Tactica și Strategia, iar moderatoare va fi Simona Preda, istoric, scriitoare și jurnalist cultural. Viețile sociologului. Academicianul Mihail M. Cernea în dialog cu Zoltán Rostás este un alt volum ce va fi lansat de editură, sâmbătă1 iunie, la Scena Matca, ora 18.00, șivor participa protagoniștii, Simona Preda și Florin Mihai Răzvan.

Istoricul american Grant Harward va avea o prezență virtuală la Bookfest 2024 ca să vorbească despre volumul său proaspăt apărut Războiul sfânt al României. Militarii, motivația, Holocaustul, care încearcă să arate cum, sub motivația purtării unui război sfânt, atât în linia întâi, cât și în spatele frontului, o parte dintre militarii români au comis crime de război inclusiv pe teritoriul actualei Republici Moldova. Pe scenă vor fi istoricul Simona Preda și scriitorul Oleg Serebrian, iar Grant Harward și istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului de Istorie a Evreilor din România, vor avea intervenții virtuale, în direct.

Editura Academiei Române anunță mai multe lansări interesante și întâlniri cu personalități ale vieții academice: una dintre acestea este Amintiri din Chirurgie de dr. Irinel Popescu, medic și membru corespondent al Academiei Române, iar cartea se va lansa miercuri29 mai, la scena Arca, de la ora 15.00. În continuare, de la ora 16.00, tot la scena Arca, editura Academiei vă așteaptă să luați parte parte la lansarea volumului Cântecul lui Guillaume de Virgil Mazilescu, poet care, deși a murit la numai 42 de ani, a reușit să-și lase amprenta în literatură prin stilul său aparte.

Editura Creator vă aduce în atenție lansarea a trei volume importante, evenimentele având loc joi, 30 mai, la scena Matca:  de la ora 15.00Arta succesului feminin de Victoria Marinescu, după aceea, la 15.30, are loc prezentarea volumului Sfântul din Montparnasse de Peter Neagoe iar de la ora 16.00 va fi lansată cartea lui Nicolae Vasile – Între lumi.

Editura Lebăda Neagră va veni pe scenele Arena și Arca pentru a vă prezenta volumele: Dincoace, în suflet de Ioana Bena va avea lansarea la Povestiri din aeroport și de pe lângă de Adrian Voicu, unde-l veți putea întâlni pe autor joi, 30 mai, la Scena Arena, de la ora 17.00, dar și pe scriitorul Cosmin Perța, tot joi, dar la Scena Arca, ora 14.00, puteți participa la prezentarea volumului Confesiuni de Paul Cișmigiu, în prezența autorului și a actriței Anca SigartăuSâmbătă, 01 iunie, autorul Jan Cornelius își va lansa cartea Conspirația cearșafurilor. Jurnal european, la Scena Arca, ora 16.00, iar duminică2 iunie, puteți lua parte la prezentarea volumului de debut a Oanei Neda – Porturile Lune, de la ora 11.30, la Scena Arca.

Programul complet de evenimente îl puteți consulta, în perioada 29 mai – 2 iunie, la Salonul Internațional de Carte Bookfest sau pe site-ul oficial al acestuia.

Programul de vizitare va fi următorul:

📖 Miercuri, 29 mai: 10.00 – 20.00;

📖 Joi, 30 mai: 10.00 – 20.00;

📖 Vineri, 31 mai: 10.00 – 21.00;

📖 Sâmbătă, 1 iunie: 10.00 – 21.00;

📖 Duminică, 2 iunie: 10.00 – 20.00.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.

Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii.

Partener principal: Dedeman

Parteneri: Aldus UP

Parteneri media: TVR, Europa FM, Observator Cultural, Presshub, Răsfoiala.com, Citește-mă, Revista Timpul, Booknation.ro, MATCA, Știri pentru copii.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest din 2023 (București, 29 mai – 2 iunie 2023) au fost prezenți peste 170 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice și evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Italia. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Japonia.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Contact:

Mihai Mitrică, director executiv A.E.R.

E-mail: mihai.mitrica@aer.ro

Adrian Baciu, asistent relații publice A.E.R.

E-mail: adrian.baciu@aer.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *