Nota Goodreads: 4,03 (17 650 note)
Descrierea editurii: „Pasagerul 23 este un cod pentru persoanele care dispar fără urmă de pe vasele de croazieră – fie accidental, fie prin sinucidere. Când ofițerul de poliție sub acoperire Martin Schwartz este contactat de urgență de pasagerul Gerlinde Dobkowitz de la bordul vasului de croazieră Sultan of the Seas, cerându-i să vină la bord cât mai curând posibil, acesta nu ezită. Soția lui, Nadia, și fiul lor, Timmy, au dispărut pe aceeași navă în urmă cu cinci ani.”
Blog tour #36/2023: Un thriller alambicat și cu multe răsturnări de situație ce ajung să te amețească la un moment dat, despre un polițist neamț chemat pe neașteptate la bordul unei colosale nave de pasageri ce se îndreaptă spre New York spre a soluționa cazul unei apariții. Da, apariții, nu dispariții, cum ne-am aștepta, întrucât această apariție neașteptată, o fetiță de unsprezece cu un ursuleț în mână, are legătură cu moartea soției și fiului acestui polițist în împrejurări misterioase la bordul aceleiași nave în urmă cu cinci ani.
Cum o spune și descrierea, Pasagerul 23 este un cod pentru persoanele care dispar fără urmă de pe vasele de croazieră, accidental sau sinucigându-se. Statistica tristă de la momentul apariției acestui roman, în 2014, spunea că anual dispar sau sunt găsiți morți 23 de oameni pe acești coloși plutitori ce poartă într-un lux desăvârșit mii de pasageri care se bucură de vacanțe exotice. Că sunt crime, accidente sau sinucideri, înscenări, jafuri care merg prost, ucideri din gelozie sau din orice alt motiv imaginabil, cert este că de la bordul acestor adevărate hoteluri plutitoare dispar fără urmă oameni.
Sebastian Fitzek merge însă mai departe și propune un scenariu de coșmar: cum ar fi dacă patronii firmelor care dețin aceste nave ar mușamaliza aceste crime/sinucideri/dispariții pentru a nu le fi afectate afacerile și, în mod cinic, ascunzându-le de ochii lumii sau minimizându-le grozăvia, bagatelizându-le și făcându-le să pară mult mai puțin grave decât ar fi în realitate? Pentru că, așa cum spune autorul în postfață, la bordul acestor nave nu există practic nicio formă de lege, nu ai parte de poliție, de șerifi federali, de agenți antrenați să aplice legea, fiecare este practic pe cont propriu, iar firmele de pază fac tot jocul patronilor în ultimă instanță.
Autorul însă nu se mulțumește cu asta și, de parcă n-ar fi fost suficient, introduce nu doar un detectiv cu traume și grave probleme de atitudine și mulți pitici pe creier, un polițist care lucrează mereu sub acoperire și merge până în pânzele albe ca să intre în pielea personajului pe care îl va interpreta în noul rol (de pildă, se infectează cu HIV pentru a destrăma o rețea de pedofili ce filmau acte cu minori în fața unui public plătitor să vadă cum sunt infectați în direct acești minori cu virusul HIV, sau își rupe un dinte, pentru a fi mai credibil), ci și un misterios răpitor de femei pe care le chinuie, după ce le închide într-un soi de puț ascuns la bordul vasului de croazieră, spre a-și mărturisi păcatele și a obține în final izbăvirea prin moarte.
Credeți că e suficient? Nu, nicidecum. O altă statistică tristă spune că aproximativ zece la sută dintre abuzatori sexuali din sânul unei așa-zise familii sunt femei. Așadar, nu doar tații își abuzează sexual copiii, ci și unele mame. Zece la sută din totalul acestor agresori. Așadar, ce-ar fi dacă…? Mai avem și un macho hoț care șterpelește din cabinele pasagerilor, o mamă și fiica ei de cincisprezece ani ce au avut același amant, niscaiva cazuri de sinucideri, torturi, mușamalizări, o bătrână de aproape 80 de ani ce o face pe Miss Marple, o fetiță supradotată intelectual, dar cu traume oribile, un polițist cu dureri de cap, un magnat lacom (știu, pleonasm, dar nu m-am putut abține), o doctoriță care a tratat copii abuzați sexual, un agent de pază maniac și greu de ținut în frâu, de zici că pe acest vas de croazieră s-a făcut o preselecție pentru a aduna cele mai curioase specimene și a le pune laolaltă în cușcă pentru a vedea ce va ieși într-un final.
Dacă ar mai fi renunțat la o parte din firele narative și le-ar fi lăsat pentru un alt roman sau două, probabil că ar fi ieșit o poveste mult mai coerentă și mai bine închegată. Și, de ce nu, mai credibilă. Așa, clișeul cu detectivul traumatizat care vede cum coșmarul lui cel mai chinuitor li se întâmplă altora sau se întoarce ca să-l bântuie pe el este bifat, bătrânica ce nu poate sta locului și care e pe punctul de-a devoala o mare conspirație e și ea prezentă, adolescenta/adolescenții abuzați sunt și ei acolo, iar în tot acest timp misteriosul răpitor/răzbunător își face mendrele și devine un adevărat maestru păpușar.
„- Așadar, spuneți că această companie de transport marin ar prefera să le ofere autorităților drept făptaș un criminal în serie, psihopat, și tocmai aranjează undeva o cabină care mai târziu va fi prezentată drept temniță, decât să vrea să se supună riscului, astfel încât, la o percheziționare a navei, această Punte a Bermudelor să fie găsită?
– Ați înțeles! îl lăudă Gerlinde, în timp ce Martin o împingea în direcția ușii. Anouk nu ar fi avut nevoie niciodată să reapară. Periclitează întregul model de afacere de milioane de dolari. Doar din această cauză n-au fost autoritățile informate.” (p. 255)
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Pasagerul 23. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: