Semnal editorial 574: În curs de apariție la Editura Humanitas Fiction (II) – Carlier & Mishima

Publicat pe De Liviu Szoke

Traducere de Mădălina Ghiu

Clara este coafeză într-un orășel din Saône-et-Loire. Viața ei cotidiană se reduce la o patroană melancolică, un iubit chipeș ca un prinț din lumea Disney și un motan care nu se lasă mângâiat. Timpul trece în ritmul poveștilor din salon și al șlagărelor difuzate de radio Nostalgie, până în ziua în care Clara îl întâlnește pe bărbatul care îi va schimba viața: Marcel Proust.

STÉPHANE CARLIER s-a născut pe 31 august 1969, la Argenteuil,(Val D’Oise). După cursul pregătitor pentru studii avansate în arte și literatură la Școala Normală Superioară și un masterat în istorie, devine jurnalist independent în diverse redacții pariziene (Le Figarol’ExpressGala). În 1996, se angajează la Ministerul Afacerilor Externe și este trimis în Statele Unite, unde petrece zece ani (New York, Los Angeles, Palm Springs). Acolo scrie romanul Actrice, pe care îl trimite la edituri prin poștă, sub pseudonimul Antoine Jasper. Este publicat la Editura Cherche Midi în 2005. Salutat de critici și încurajat de acest succes, continuă, cu Grand Amour (2011). Urmează: Les gens sont les gens (2013), Les Perles noires de Jackie O (2016), Amuse-bouche (2017), Le Chien de Madame Halberstadt (2019), și acesta trimis sub pseudonimul Baptiste Roy, L’Enterrement de Serge (2021). În 2022, apare la Gallimard Clara citește Proust. Romanul a primit numeroase premii: Prix Albert Bichot 2022, „Livres en Vignes“, Prix du Cercle Littéraire Proustien 2022, Prix @ttitude 2022, Prix littéraire des Rotary clubs de langue française 2022.

  • Categorie: carte
  • Titlu: Clara citește Proust
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 208
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-606-099-019-6
  • ColecțieRaftul Denisei
  • Domeniuliteratură
  • Autor: Stéphane Carlier
  • Traducere: Mădălina Ghiu

Traducere de Angela Hondru

Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mishima, Templul de aur a fost ecranizat de trei ori: în 1958 sub titlul Enjo (Conflagraţia), în regia lui Kon Ichikawa, în 1976, cu titlul original Kinkaku-ji, în regia lui Yoichi Takabayashi, şi în 1985 ca parte a filmului Mishima: A Life in Four Chapters, regizat de Paul Schrader şi produs de Francis Ford Coppola şi George Lucas.

În luna iulie a anului 1950, un tânăr preot budist dă foc templului Kinkakuji. În faţa instanţei, acuzatul declară că urăşte frumuseţea. Fascinat de fapta şi de justificarea nemaiauzită, Mishima încearcă să înţeleagă ce se ascunde în spatele acestui răspuns: frumuseţea imuabilă a templului vechi de secole aruncă în derizoriu fericirea efemeră şi imperfectă a muritorilor, amintindu-le că lumea trecătoare nu le poate oferi nimic pe măsura năzuinţelor lor.

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

  • Categorie: carte
  • Titlu: Templul de aur
  • An apariție: 2023
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 264
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-606-099-018-8
  • ColecțieRaftul Denisei
  • Domeniuliteratură
  • Autor: Yukio Mishima
  • Traducere: Angela Hondru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *