Paul Hansen execută o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Montréal, unde împarte o celulă cu Patrick Horton, un Hell’s Angel încarcerat pentru crimă.
Înapoi în timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil în care își desfășoară talentele de portar, infirmier, grădinar, factotum și – mai mult decât atât – confesor și consolator al celor aflați în suferință. Când nu este ocupat să-i ajute pe rezidenții din L’Excelsior sau să întrețină clădirea, se alătură Winonei, partenera sa care, la manșa avionului ei, îl poartă în înaltul cerului, deasupra norilor. Dar în curând totul se schimbă. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele încep să apară. Și inevitabilul se întâmplă.
O biserică invadată de nisipuri, o mină de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcătuiesc diferitele peisaje în care are loc acest roman.
Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simțul acut al fraternității și de un sentiment de revoltă la adresa oricăror forme de nedreptate.
„Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic și luminos. Toate elementele care dezvăluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regăsesc în carte: familia, orașul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua și umorul său irezistibil.“ Le Figaro
„Dubois are umanitatea adânc înrădăcinată în suflet, dar nu-și face nici o iluzie. […] Tocmai de aceea cocktailul său de umor, inteligență și emoție, servit cu o eleganță fals dezinvoltă, este încă o dată atât de reușit.“ BibliObs
„Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandră disperare, ne lasă o dulce impresie de farmec irezistibil.“ Culturebox
Data apariției: Jun 2020
Tip copertă: Broșată
Format: 127×197
Nr. pagini: 256
ISBN: 978-606-33-5785-5
Colectie: Clasici Litera
Traducător(i): Andreea Năstase
Într-un avion, o femeie ascultă povestea vieții străinului aflat pe scaunul de lângă ea. Acesta îi istorisește lucruri legate de munca și căsnicia sa, îi relatează noaptea înfricoșătoare pe care tocmai a petrecut-o îngropând câinele familiei.
Femeia este Faye, o scriitoare aflată în drum spre Europa pentru a promova cartea pe care tocmai a publicat-o. Odată ajunsă la destinație, conversațiile pe care le poartă cu oamenii pe care îi întâlnește – despre artă și politică, despre familie și dragoste, despre tristețe și bucurie, despre dreptate și nedreptate – includ cele mai profunde întrebări pe care și le pun ființele umane. Aceste conversații, ultima dintre ele cu fiul ei, conduc la un punct culminant dramatic și impresionant.
Excelență, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde volumele Schiță și Tranziție, este un roman de o forță copleșitoare, una dintre marile realizări ale prozei contemporane.
„Odată cu lansarea volumului Excelență, aceste trei romane pot fi acum apreciate – și vor fi cu siguranță – ca făcând parte din capodoperele literare ale vremii noastre.“ Washington Post
„Cutremurătoare într-un mod discret și uluitoare din punct de vedere intelectual… Scriitura lui Cusk este cristalină și precisă… Aceste romane sunt printre cele mai importante scrise în acest secol.“ The Globe and Mail
„Un final triumfător pentru o trilogie ambițioasă și neconvențională consolidează poziția lui Cusk ca unul dintre cei mai originali scriitori de ficțiune din zilele noastre.“ Toronto Star
„Excelență atinge un fel de perfecțiune formală. Rareori un singur cuvânt al prozei sale excepționale pare nelalocul lui… Cusk a triumfat în finalizarea acestei trilogii magistrale.“ Slate
Data apariției: Jun 2020
Tip copertă: Broșată
Format: 127×197
Nr. pagini: 240
ISBN: 978-606-33-5829-6
Colectie: Clasici Litera
Traducător(i): Adriana Bădescu
Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?
Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.
„Într-o proză precisă, seacă, lipsită de podoabe, care amintește de structura ritmică a lui Joan Didion și de candoarea lucidă a lui Mary Gaitskill, Moshfegh prezintă viața interioară fără noimă a unei eroine narcisiste, care în același timp se urăște pe sine și e ostentativă… Un an de odihnă și relaxare e o comedie neagră urbană convingătoare, o satiră pătrunzătoare, plămădită din pasaje de o sobrietate morbidă, ca un fel de amestec pervers dintre Totul despre sex și Recviem pentru un vis.“ Joyce Carol Oates, The New York Review of Books
„Un triumf straniu și înviorător… Moshfegh scrie cu o inteligență singulară și cu o claritate care, luată de una singură, ar fi mai mult decât îndeajuns. Însă forța cumulată a narațiunii ei este o adevărată revelație: tristă, amuzantă, uluitoare și de neuitat.“ Entertainment Weekly
Data apariției: Jun 2020
Tip copertă: Broșată
Format: 127×197
Nr. pagini: 304
ISBN: 978-606-33-5719-0
Colectie: Clasici Litera
Traducător(i): Călin-Andrei Popa
În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că se va întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea ea să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.
Structurat în secțiuni scurte care pun lumina, pe rând, asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, a căror evoluție este urmărită pe parcursul a mai mult de două decenii, romanul Patria dezvăluie cu o tehnică strălucită dilemele morale cu care se con fruntă cele două familii. Atingând doar în măsura strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales pe complexitatea psihologică a personajelor.
Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoricul nesoluționat al violențelor terorismului basc tran spus într-o relatare fictivă a unor fapte care au distrus vieți, lansând astfel o dezbatere asupra adevărului istoric și asupra reconcilierii.
„Complex și provocator… etalând o dinamică sofisticată, asemenea unei maree, care, cu fiecare flux și reflux, lasă noi indicii în nisip.“ The Washington Post
„Un roman plin de forță care își revendică rolul de relatare ficțională definitivă asupra tulburărilor din Țara Bascilor… Aramburu țese cu măiestrie poveștile în capitole scurte, percutante, care îl poartă pe cititor înainte și înapoi, în timp.“ The Economist
„O operă literară memorabilă, profund umană.“ Kirkus Reviews
Data apariției: May 2020
Tip copertă: Broșată
Format: 127×197
Nr. pagini: 720
ISBN: 978-606-33-5640-7
Colectie: Clasici Litera
Traducător(i): Marin Mălaicu-Hondrari
În Ghetoul interior, Santiago H. Amigorena îndrăznește să-și arunce personajul, pe Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente pe alocuri, în căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea supremă a secolului XX, Holocaustul.
Oscilând între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul Continent și Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără întoarcere. Efortul de raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități, astfel că, obosit să fie polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să devină german și ajunge să-și urască identitatea evreiască. Numai iubirea, celălalt mare mister, reversul fecund al violenței și barbariei sterile, îl poate elibera de el însuși.
Cartea, cu puternice tușe autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța evocativă a autorului, stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra condiției umane, captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură, cititorului i se propune o experiență formatoare și transformatoare.
„Santiago H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită, așterne cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de universal. Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem… și s-o citim!“ Héléna Villovitch, Elle
„Santiago H. Amigorena își dezleagă astăzi bunicul de jurământul de tăcere și ne îngăduie să auzim vocea, atât de disperată și de demnă, a străbunicii sale. Mai mult, le reunește în această carte cu accente de kadiș, pe care le-o încredințează copiilor săi astfel încât aceștia să știe de unde vin și cu cine seamănă.“ Jérôme Garcin, L’Obs
Data apariției: May 2020
Tip copertă: Broșată
Format: 127×197
Nr. pagini: 192
ISBN: 978-606-33-5638-4
Colectie: Clasici Litera
Traducător(i): Andreea Năstase