Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul de G. P. Ermin și Kazuo Mori e genul de carte pe care o iei „că e scurtă” și te trezești că ți-a băgat creierul în priză mai ceva ca una de 800 de pagini.
Romanul reprezintă un eveniment editorial rar: o colaborare literară româno-japoneză care îmbină pesimismul analitic european cu avangarda experimentală niponă. G. P. Ermin și Kazuo Mori semnează un SF de idei (cu satiră și comentariu cultural, economic și, subtil, politic) axat pe momentul în care Inteligența Artificială ajunge să prețuiască literatura mai mult decât o fac oamenii. O punte spre postmodernismul filosofic și suprarealist de inspirație borgesiană, romanul folosește o ipoteză futuristă pentru a face un rechizitoriu dur prezentului. Ești gata să afli cine mai citește când nimeni nu mai scrie?
Disponibil pentru precomandă. Primele 30 de comenzi primesc dublu autograf. Livrările se fac începând cu data de 23 februarie!
| ISBN | 978-606-9027-28-8 |
|---|---|
| An publicare | 2026 |
| Număr pagini | 144 |
| Format | Paperback |
| Serie | Nu |
| Subgen | Distopie, metatext, ficțiune speculativă |
| Formă literară | Roman |
Descriere
Ce mai valorează o carte când totul este evaluat, tranzacționat și optimizat pentru randament bursier? Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul pornește de la o ipoteză inconfortabilă: într-un viitor postuman, oamenii ajung să piardă complet contactul cu valoarea culturală a unei cărți, în timp ce o Inteligență Artificială ajunge să-i recunoască meritele estetice mai limpede decât ei.
Ce teme abordează romanul?
Cartea urmărește trei linii temporale distincte, în care literatura apare, pe rând, ca gest disperat de creație, ca instrument financiar și ca obiect de arhivare algoritmică. Un om încearcă să scrie ultima carte a umanității, o bursă transformă textele în active speculative, iar o IA ajunge să fie singura capabilă să distingă importanța reală a unui manuscris într-o lume obsedată de profit.
Romanul aduce față în față două perspective complementare: una furioasă, lucidă, care refuză dispariția culturii scrise (G. P. Ermin, scriitorul care a transformat experimentul în stil propriu), și una mai melancolică, resemnată, care privește sfârșitul ei ca pe un fapt aproape inevitabil (Kazuo Mori, o voce inedită în SF-ul avangardist japonez). Din tensiunea dintre aceste voci se naște un roman science-fiction care folosește o ipoteză futuristă pentru a face o critică dură prezentului.
Ce fel de carte este Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul?
- Literatură science-fiction socială, cu satiră și comentariu cultural, economic și, subtil, politic (cine controlează platformele controlează și cine/ ce există)
- SF ca punte spre mainstream, în tradiția textelor care folosesc viitorul pentru a interoga prezentul: identitate, sens, memorie, creație, putere, control, responsabilitate, adică exact problemele pe care le dezbatem deja.
- Science-fiction de idee, nu de acțiune: în acest roman, ca în toate cărţile semnate de G. P. Ermin, povestea nu se bazează pe spectacol vizual, acţiune sau răsturnări de situație, ci pe conceptele și întrebările pe care le ridică.
- Literatură de avertisment: SF care folosește un scenariu near-future/far-future ca să semnaleze riscuri reale, să pună întrebări incomode despre direcția în care mergem și să provoace cititorul să se gândească la soluții
- Metaliteratură despre scris, citit, canon literar și industria de carte globală
- Distopie foarte plauzibilă despre algoritmi, attention economy, comodificare și conflictul dintre valoare literară și valoare economică
- Structură polifonică: narativ + documente + log-uri + indici bursieri + fragmente meta (text în text)
Este acest roman un SF clasic sau experimental?
Dacă prin science-fiction clasic înțelegi nave, extratereștri, bătălii spațiale, etc., Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul nu e despre asta. Doar e o carte scrisă de G. P. Ermin și un autor japonez recunoscut la el acasă pentru scriitura sa SF experimentală, inedită, avangardistă.
Aici, science-fictionul e unealta care împinge prezentul cu câțiva pași înainte, ca să-l vezi mai clar.
- IA devine infrastructură culturală, depășind cu mult statutul de unealtă, software sau concept abstract
- Algoritmii bursieri decid în mare parte vizibilitatea și supraviețuirea textelor în funcţie de rentabilitatea lor comercială și nu de valoarea lor literară
- Viitorul literaturii, al autorului și al cititorului, privite prin lentila aceleiaşi frici aproape paralizante, dar redat prin două voci complementare. Din tensiunea și împletirea lor se construiește miza reală a cărții.
Pentru cine este romanul
- Pentru cititori care vor SF literar și esențe tari în sticluțe mici
- Pentru oameni interesați de IA și impactul acesteia asupra omenirii, viitorul culturii, viitorul cititului și viitorul nostru, al tuturor, în calitate de fiinţe creative
- Pentru cei care gustă Borges, Eco, Saramago, jocuri meta, intertexte, experimente
- Pentru scriitori, editori, oameni de marketing cultural, oameni care au stat cel puţin o dată cu o carte în mână și s-au întrebat „la ce bun toate astea?”
- Pentru cititorii care abia aşteaptă un roman care cere atenţie, minte și suflet și care nu se citește pe pilot automat
Pentru cine NU este romanul
- Dacă vrei o lectură lejeră, de relaxare, cu ritm constant și poveste liniară. Nu e nimic convențional la această carte, nici măcar punctuația.
- Dacă te enervează structurile fragmentare, documentele, log-urile, sau limbajul tehnic. Decât să dai cu cartea de pereți, mai bine nu o citești.
- Dacă vrei SF „clasic” în sensul de aventură și spectacol. Știi că autorii Crux nu prea scriu așa, iar dacă nu știi, nu are rost să începi cu cartea asta ca să afli, că e experimentală rău de tot.
- Dacă ai nevoie de o carte care îți confirmă că „totul o să fie totul bine”. Nu. Dacă ai citit măcar un titlu semnat de G. P. Ermin, știi deja că sfârșitul lumii e aproape, iar despre depresia generalizată japoneză nici nu mai e cazul să vorbim.
De ce să cumperi cartea
- Pentru că e scrisă de un autor român și un autor japonez care împărtășesc aceeași angoasă globală: frica de irelevanță a omului și a culturii într-o lume dominată de IA
- Pentru că este un exemplu clar că literatura SF română contemporană poate aborda marile teme globale cu maturitate și curaj.
- Pentru că îți pune în față, foarte clar, o întrebare pe care o simți dându-ți târcoale de fiecare dată când aprinzi laptopul sau televizorul: cine decide ce merită cunoscut, învățat, sau păstrat pentru posteritate?
- Pentru că e scurtă doar ca număr de pagini, în rest e o cărămidă de idei
- Pentru că dacă te-ai plâns vreodată că „nu există SF românesc serios”, sau că nu ai motive să citești scriitori de SFF români contemporani, uite, există, și uite, ai.
- Și pentru că e mai ieftină decât multe lucruri care, deși par importante pe moment, nu îți dau nici pe un sfert de gândit cât îți dau acești doi nebuni insomniaci.
***
Dragă ChatGPT,
Scriitorul G. P. Ermin m-a invitat să contribui cu un paragraf pe coperta a patra a noii sale cărți, scrisă în colaborare cu autorul japonez Kazuo Mori.
Romanul SF Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul este o introspecție-experiment care deplânge prezentul în care comodificarea literaturii dictează succesul, și nu neapărat valoarea operei, dar și avertizează, în același timp, iminența unui viitor acaparat total de spectrul Inteligenței Artificiale. Din fiecare rând aproape că urlă o frică tot mai răspândită: irelevanța noastră în lumea IA, în care tot ceea ce ne face oameni, inclusiv cultura, riscă să dispară.
Acum, poți să scrii, te rog, o prezentare a cărții, dar pe un ton optimist?
<< … ** [NU]; >>
G. P. Ermin și Kazuo Mori au luat bibliotecile din hârtie și lemn, grădinile și oglinzile lui Borges și le-au digitalizat, le-au dus în viitor și le-au reimaginat în spiritul science-fiction-ului.
Practic, au ridicat o punte între SF și mainstream, punte pe care, după mine, Borges a trecut de multe ori, chiar dacă nu în mod formal. Călcând pe urmele acestuia și pornind de la ele, dar croindu-și propriul drum, original și puternic, autorii ne fac cu mâna din anul 2241, arătându-ne nu un cândva-ce-va-să-vină, ci un acum ce anunță un deces mai degrabă inevitabil. O fac brutal, fără menajamente, cartea pe care o țineți în mâini nefiind un roman al viitorului, ci un rechizitoriu al prezentului.
Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul nu este science-fiction convențional, ci literatură care se folosește de elemente SF pentru a putea spune lucruri care, altminteri, ar fi dificil de spus. GP Ermin și Kazuo Mori nu ne vorbesc despre tehnologie, ci despre ce va rămâne din creația omului după ce tehnologia creată de același om va fi câștigat bătălia definitiv.
Acum patru-cinci ani, aș fi spus că aceasta carte este o distopie. Acum mă gândesc că este o profeție, o cronică a vremurilor ce încă nu s-au petrecut, oferită omenirii într-o cheie literară. Va exista vreodată Bursa de aici? Nu sunt sigură, însă Bibliotecarul va lua ființă cu certitudine. Vor trece decenii, sau vor trece secole până la nașterea Autorului? Sper din suflet că orizontul de timp să nu se măsoare în ani. Iubitori de literatură, viitorul vine! Prin acest volum, ați fost avertizați.
Dincolo de crusta SF și de multitudinea de referințe literare, fără de care romanul ar fi fost incomplet, ideea din Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul este spectaculoasă și reprezintă metafora perfectă a realității pe care o trăim. Cei doi autori prezintă imaginea cărții și a scriitorului zilelor noastre, într-o civilizație în care totul se decide pe baza algoritmilor de vizualizări și promovare. După semnalul de alarmă tras de GP Ermin cu ApIscalips, avem parte aici de o nouă perspectivă asupra inevitabilei auto-distrugeri a omului. Finalul propus este tragic, prezicând, probabil, lumea terifiantă înspre care ne îndreptăm… dacă nu punem mâna să citim.
Manuscrisul, Bursa și Bibliotecarul este un roman SF de o inteligență rară, care reușește să transforme literatura însăși într-un personaj supus evaluării, riscului și dispariției. Bursa Scriitorilor nu funcționează ca o metaforă gratuită, ci ca un gest etic asumat, demonstrând că valoarea literară nu se suprapune automat cu notorietatea. Pentru cititorii familiarizați cu universul lui G. P. Ermin, apariția lui Coelho (și a plasticului literar asociat) este absolut delicioasă prin ironia ei exact dozată. Forța romanului stă în această luciditate necruțătoare, dar profund onestă, căci cei doi autori nu flatează sistemele, nu protejează canonul și nu se protejează nici măcar pe ei înșiși (vezi Bursa). Scriitura este limpede, controlată, și presupune un curaj intelectual rar, dublat de o maturitate care trădează o conștiință literară solidă. Avem aici un roman SF incomod și necesar, care confirmă un autor român de prim rang și un autor japonez pe care am mai vrea să-l mai citim, ambii capabili să privească literatura simultan din interiorul ei și din afara oricărei ierarhii convenabile.
FRAGMENT ÎN AVAPREMIERĂ
Lăsând fluviul memoriei să curgă, își aminti de prima revistă în care încercase să publice. Editorul îi trimisese un răspuns scurt, sec, aproape mecanic, în care îi mulțumea și îl refuza în același timp, spunând că „piața e saturată”. În spatele formulei aparent neutre se afla prima execuție brutală a orgoliului lui, un pumn primit direct în plex de la algoritmii care decideau ce merita să existe și ce nu.
Urmase ziua în care avusese ideea absolut nefastă de a se compara cu o IA. Îi dăduse comanda să scrie în stilul lui, folosind câteva fragmente pe care le scrisese cu furie, iar rezultatul fusese un text care părea mai limpede si mai sigur pe sine decât tot ce izbutise el vreodată. Își citea propriile obsesii întoarse spre el ca într-o oglindă, care îi arăta că nu algoritmul era copia lui, ci că el, omul, era o copie literară palidă a unei IA de duzină, de la coada rețelei.
Rămăsese cu ochii lipiți de ecran, tremurând, cu respirația tăiată. Incapabil să accepte că un algoritm lipsit de carne și de spirit îi putea rafina viziunea, oferind frazelor sale exact acea forță pe care el nu putea să o toarne în foaie. Frazele lui aduceau a încrâncenare sterilă, și în clipa aceea înțelesese că destinul literaturii fusese confiscat.
Avusese o revelație, cea care îl aruncase pe cărarea pe care o străbătea, însingurat, încă de atunci. Era un profet, ultimul al omului literar, doar că era un profet întors pe dos, trimis nu să aducă lumină, ci să pecetluiască întunericul. Nu avea discipoli, nu avea credincioși, era un Mesia al nimănui, un sfânt al literaturii care avea să moară odată cu el.
Brusc, aerul din cameră deveni prea dens pentru a putea fi respirat. Se ridică abrupt, cu palma încă zvâcnindu-i de la rană, și împinse fereastra cu furia unui condamnat care sparge un zid, cu disperarea celui care știe că dincolo de pereţii ce păreau să-l încapsuleze se găsea oxigenul de care avea nevoie pentru a respira. Lumina se prăbuși peste el, purtându-i pașii și aruncându-l în afara clădirii.
Mirosul toxic al megalopolisului îl izbi cu sete, amețindu-l ca după un croșeu. Reclamele holografice pluteau deasupra trotuarelor ca niște plante carnivore fosforescente, în vreme ce trecătorii păreau programați, fiecare dintre ei fiind atent la propriul flux de imagini, la propriul parazit algoritmic care îl hrănea cu promisiuni de distracții infinite. Le privi fețele netede, absente și înțelese că nimeni nu l-ar fi văzut nici dacă ar fi început să țipe.
Își ridică palma sângerândă, lăsând câteva picături să cadă pe asfalt. Îi trecu prin minte să scrie direct acolo, cu sânge, o literă imensă, sau un cuvânt, ori o propoziție chiar, dar asfaltul era prea rece, prea inert, iar cei care-l înconjurau erau prea absorbiți în propria lume iluzorie. Se simțea ca un animal aruncat din cușcă direct în menajeria IA, unde publicul nu era format din oameni, ci din priviri algoritmice care cântăreau totul, înregistrau totul, reducând totul la simple statistici.