
„Péter Nádas a dovedit încă o dată că este unul dintre marii scriitori europeni și că poate transforma orice în literatură.” – Die Presse
Eroii romanului Povești de groază sunt oameni obișnuiți, locuitori ai unei așezări de pe malul Dunării: țărani și zilieri, un preot catolic și un pastor reformat, o tânără cu mintea rătăcită, chinuită de epilepsie și pofte trupești, un colos, ajutor de brutar, posedat de diavol și harnica lui mamă, aristocrați exilați și doamne în vilegiatură, un tânăr genial osândit să trăiască într-un scaun cu rotile, care-l ține departe de dragostea vieții lui, o frumoasă studentă. Aceste figuri, personaje cufundate în bunătatea și răul pe care-l fac sau care le înconjoară, sunt însoțite la răstimpuri de fantome. În intriga ce se întinde pe câteva zile, cu vertiginoase întoarceri în timp și incursiuni în realități paralele, cunoaștem multiple versiuni ale căderii, vulnerabilității, dependenței și violenței pe care cei aflați în suferință le percep ca pe singura lor viață. Ne aflăm într-un univers care comunică cu lumile lui Céline și Cehov, în care limbajul și realitatea, ce-și au propriile legi greu de pătruns, intră în contact cu neputința de a articula, unde nu doar egoismul și bunătatea își croiesc drum, dar și forțe ale haosului, energii demonice care împing personajele în direcții necunoscute.
„Un maraton de lectură care te fascinează și te contrariază în același timp.” Welt am Sonntag
„Spre finalul acestui roman obsedant, care combină naturalismul drastic cu pasaje narative strălucitoare, tensiunea interioară a acestei lumi sătești antagoniste se eliberează într-un carusel nebunesc de catastrofe individuale.” Schwäbische Zeitung
„Un roman ce se petrece în întregime în această lume și, în același timp, într-o viață întunecată, viața de apoi.” Der Tagesspiegel
„Oricine citește acest roman aude un întreg sat vorbind, dar la urechile lui ajunge și ce rămâne nespus.” Frankfurter Allgemeine Zeitung
Scriitorul maghiar Péter Nádas s-a născut la Budapesta, în 1942. În anii 1960 a lucrat ca fotoreporter și jurnalist. La 25 de ani a debutat cu A biblia (Biblia, 1967), volum inspirat din evenimentele istorice petrecute sub regimul stalinist al lui Mátyás Rákosi. Vreme de aproape un deceniu, din 1969 până în 1977, tot ce a scris i-a fost cenzurat, astfel încât romanul Egy családregény vége (Sfârșitul unui roman de familie, 1977) avea să apară târziu, în 1988. Odată cu Emlékiratok könyve (Cartea memoriilor, 1986), pe care Susan Sontag l-a numit „cel mai bun roman al vremurilor noastre”, Péter Nádas avea să devină cunoscut şi în afara Ungariei. Publică în continuare povestiri, eseuri, piese de teatru și cărți ilustrate, iar în această perioadă lucrează la ceea ce avea să devină celebrul Párhuzamos történetek (Povestiri paralele, 2005). Lui Nádas i se decernează Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur în 1991, în 2003 primește Franz Kafka Prize (printre ai cărui câștigători se numără Milan Kundera, Margaret Atwood sau Philip Roth), iar în 2014 primește Würth-Preis für Europäische Literatur, după ce, doi ani mai devreme, primise, alături de Christina Viragh, traducătoarea romanului Povestiri paralele, Brücke-Berlin-Preis. În prezent, Nádas își împarte viața între Gombosszeg și Budapesta.
Autor: Péter Nádas
Nr. de pagini: 544
ISBN: 978‑606‑40‑2275‑2
Titlu original: Rémtörténetek
Limba originală: maghiară
Traducere și note: Ildikó Gábos-Foarță
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2024
La începutul anilor 2020, într-un context MeToo, un schimb de mesaje începe între Rebecca şi Oscar.
Ea e actriță, are 50 de ani, dar e în continuare seducătoare. El are 43 de ani, e un autor relativ cunoscut şi ascultă rap, încercând să scrie o nouă carte. Şi unul, şi celălalt au crescut şi au îmbătrânit în cultura artistului chinuit şi sunt specialişti în abuzul de droguri, însă simt că ar trebui să-şi schimbe obiceiurile. Primele mesaje dintre ei sunt agresive şi totul pare să-i despartă. Apare şi o a treia voce, a lui Zoé, care nu are nici 30 de ani, e feministă şi dependentă de rețelele sociale. Toți trei sunt certăreți, dar vulnerabili. În cele din urmă între ei se naşte o prietenie care îi obligă să depună armele.
Un roman al furiei şi al consolării, al înverşunării şi al acceptării, în care prietenia se dovedeşte mai puternică decât slăbiciunile omeneşti.
„Despentes este vocea feministă cea mai ascultată în Franța de mai multe generații.” Le Monde
„În timp ce aşteaptă ca societatea să evolueze, Virginie Despentes nu se schimbă. Ea povesteşte, în Dragă nemernicule, cum interacțiunile sociale – oricât ar fi de toxice, dezamăgitoare şi destabilizatoare – sunt, de asemenea, capabile să dea naştere unei prietenii salvatoare.” Vogue
„Deopotrivă tulburătoare şi efervescentă, Dragă nemernicule este o vastă frescă post-MeToo, dar şi o odă închinată prieteniei, impregnată de o blândețe uimitoare.” Madmoizelle
„Virginie Despentes pune în lumină un prezent cu urme de măşti şi de Covid, dar în care societatea s-a schimbat pentru că femeile vorbesc şi ne pun pe gânduri. Rămâne de văzut dacă nemernicii se pot schimba şi ei.” Toute La Culture
Virginie Despentes s-a născut la 13 iunie 1969, la Nancy. A devenit cunoscută încă de la primul său roman, Trage-mi-o (1993), care a fost tradus în peste douăzeci de țări. Au urmat Les Chiennes savantes, în 1995, apoi Les Jolies Choses în 1998 (Prix de Flore), adaptat pentru cinema cu Marion Cotillard şi Stomy Bugsy în rolurile principale. Bye Bye Blondie a fost publicat în 2004 şi Virginie Despentes a realizat adaptarea pentru cinema în 2011, cu Béatrice Dalle, Emmanuelle Béart, Soko şi Pascal Greggory în rolurile principale. În 2010, Apocalypse bébé a obținut Prix Renaudot. Cu trilogia Vernon Subutex a câştigat Prix Anaïs-Nin 2015, Prix Landerneau 2015 şi Prix La Coupole 2015. În 2011 a publicat eseul King Kong Théorie, care a obținut Lambda Literary Award for LGBT Non Fiction. A fost membră a Academiei Goncourt (2016-2020). La Grupul Editorial Trei au mai apărut: Trage-mi-o (2006), Lucruri minunate (2006) şi Teoria King Kong (2009).
Autor: Virginie Despentes
Nr. de pagini: 288
ISBN: 978-606-40-2243-1
Titlu original: Cher connard
Limba originală: franceză
Traducere și note: Svetlana Cârstean
Format: 130x200mm, paperback cu clape
Anul apariției: 2024
Povestea adevărată a trei fete prinse în mrejele unui ucigaș calculat, lipsit de scrupule – mama lor
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum.
Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin vulnerabile decât și-a imaginat Shelly. Chiar și în timp ce alții erau atrași în pânza întunecată și perversă a mamei lor, cele trei surori au găsit puterea și curajul de a scăpa de un coșmar tot mai intens, care a culminat cu mai multe crime.
Tulburătoare și sfâșietoare, Dacă spui cuiva… este povestea unei supraviețuiri în confruntarea cu răul absolut — și a libertății și a dreptății pentru care Nikki, Sami și Tori și-au riscat viața. Surori pentru totdeauna, dar fără a mai fi vreodată victime, ele au găsit în întuneric o lumină care le-a ajutat să devină femeile rezistente care sunt astăzi — iubitoare, iubite și capabile să-și continue viața fără a se mai uita în urmă.
Gregg Olsen a scris peste treizeci de cărți, nonficțiune și romane, majoritatea legate de infracțiuni, dintre care multe au fost bestselleruri New York Times, USA Today și The Wall Street Journal. Cunoscut pentru abilitatea sa de a crea narațiuni vii și fascinante, a fost invitat la numeroase emisiuni de radio și televiziune, precum Good Morning America, Dateline, Entertainment Tonight, la CNN și MSNBC. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără Starvation Heights (1997), Abandoned Prayers (2003), The Deep Dark (2005), A Shocking True Story (2013), If Loving You is Wrong (2013), A Killing in Amish Country (2016); și romanele Victim Six (2010), The Last Thing She Ever Did (2018), Lying Next to Me (2019) și The Sound of Rain (2016) și The Weight of Silence (2018) (din seria Nicole Foster). Originar din Seattle, Olsen locuiește în Olalla (Washington) împreună cu soția sa și cu Suri, un teckel foarte răsfățat.
„O relatare înfiorătoare, care îi va face pe cititori să-și pună întrebări în legătură cu toate rudele ciudate pe care le-au cunoscut.”
Publishers Weekly
„O poveste tulburătoare despre trei surori și dragostea care le unește, despre curaj și puterea de a rezista.”
People Magazine
„Dacă spui cuiva... reușește ceea ce și-a propus — un portret convingător al terorii și o imagine cât se poate de onestă, dar sensibilă, a puterii de a supraviețui.”
Bookreporter
Autor: Gregg Olsen
Nr. de pagini: 472
ISBN: 978-606-40-2280-6
Titlul original: If you tel
Limba originală: engleză
Traducere de: DIANA-ALINA ENE
Anul apariţiei: 2024
„Un scriitor genial” – William Dalrymple
Poate fi cultura o formă de proprietate?
Această relatare extraordinară demonstrează că istoria civilizațiilor din întreaga lume este una bazată pe amestec, împărtășire și împrumut.
Martin Puchner arată cum, secole la rând, diverse forme de artă au traversat continentele pentru a produce capodopere.
De la orașul pierdut al lui Nefertiti și epoca de aur a literaturii arabe până la teatrul nigerian din secolul XX și poezia modernistă, autorul explorează modul în care, în decursul timpului, contactul dintre diferite popoare a impulsionat inovația artistică, în vreme ce reglementarea culturală și purismul au subminat de cele mai multe ori chiar societățile pe care încercau să le protejeze.
Călătorind prin Grecia antică, India lui Aśoka, China dinastiei Tang și multe alte epoci, această nouă istorie triumfală dezvăluie punctele de trecere care nu numai că au inspirat științele umaniste, dar au făcut din noi ființe umane.
„Într-o epocă intens tehnologizată și industrializată, noi, umaniștii, avem datoria de a aminti lumii care sunt lucrurile care ne-au făcut umani, spune Martin Puchner în această carte-pledoarie pentru prețuirea științelor umaniste. Tributari deopotrivă unei evoluții biologice, cât și uneia culturale, oamenii sunt specia producătoare de cultură.
Atât în formele ei elitiste, cât și în cele populare, cultura este adaptarea noastră naturală la lume. Înțelegem lumea transformând-o într-o poveste pe care o spunem mereu diferit, de la o generație la alta, dar înnodând neîncetat firele care ne leagă de trecut și proiectându-le pe cele care sperăm să ne lege de viitor.
În cel mai profund sens, cultura suntem noi, iar viitorul nostru ca indivizi și ca specie depinde de păstrarea, protejarea și înțelegerea ei.” Laura Câlțea
Martin Puchner este deținătorul catedrei „Byron and Anita Wien” la Harvard University, unde predă literatură engleză și comparată. A scris numeroase cărți – multe dintre acestea distinse cu premii –, antologii și peste șaptezeci de articole și eseuri în care abordează diverse teme, de la filosofie și teatru până la literatura universală. Bestsellerul Norton Anthology of World Literature și cursurile sale HarvardX MOOC Masterpieces of World Literature (cursuri online adresate studenților din întreaga lume) acoperă patru mii de ani de literatură universală. Este membru permanent al European Academy.
Autor: Martin Puchner
Nr. de pagini: 320
ISBN: 978-606-40-2169-4
Titlul original: Culture
Limba originală: engleză
Traducere de: Radu Șorop
Anul apariţiei: 2024
Format: 150 x 225 mm, paperback cu clape
Al treilea volum din Măștile Zeului, seria monumentală în patru volume a lui Joseph Campbell
„Ca și celelalte cărți ale sale, Mitologia occidentală se evidențiază printr-o remarcabilă erudiție, claritate și putere de pătrundere. Sunt convins că oricine este cu adevărat interesat de știința omului va descoperi în lucrările lui Joseph Campbell un volum impresionant de date, disecate în profunzime și explicate în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor.” – Erich Fromm
Puține lucrări din domeniul mitologiei au fost scrise cu mai multă ambiție și profunzime decât cele din seria Măștile Zeului. Pe parcursul a patru volume, Joseph Campbell face un cuprinzător studiu comparativ al diverselor mitologii ale lumii, dezvăluind caracterul lor unitar și universal și modul în care ele încă reverberează în lumea modernă, dovedindu-se păstrătoare ale istoriei spirituale a omenirii.
Mitologia occidentală analizează în detaliu miturile care au înflorit în vestul Iranului, de la culturile antice din zonele riverane mesopotamiană și egipteană și până la cele mai apropiate de noi, precum cea elenistică și romană, autorul realizând o comparație sistematică a temelor care stau la baza artei, mitului și literaturii lumii occidentale.
Joseph Campbell (1904–1987), autor și profesor american renumit pentru munca sa în domeniul mitologiei comparate, s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După ce a obținut un master, a continuat să studieze franceza medievală și sanscrita la universități din Paris și München. În 1934 s-a alăturat departamentului de literatură de la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul departamentului de mitologie comparată.
De-a lungul vieții, a călătorit mult și a scris numeroase cărți, printre care bestsellerele Eroul cu o mie de chipuri și Miturile care ne învață să trăim.
La Editura Trei, de același autor, au mai apărut: Puterea mitului (în dialog cu Bill Moyers) și primele volume din seria Măștile Zeului — Mitologia primitivă și Mitologia orientală.
„Analizând retrospectiv cei doisprezece ani minunați dedicați acestui proiect nespus de satisfăcător, constat că, pentru mine, principalul rezultat a fost că mi-a confirmat o ipoteză pe care de multă vreme o întrețineam conștiincios — și anume a unității rasei umane, nu doar în biologia sa, ci și în istoria sa spirituală, care s-a desfășurat pretutindeni ca o unică simfonie, cu teme anunțate, dezvoltate, amplificate, apoi inversate, distorsionate, reafirmate și care astăzi, într-un maiestuos fortissimo al tuturor secțiunilor răsunând laolaltă, avansează irezistibil către un adevărat apogeu, din care va apărea următoarea mișcare importantă.”
Joseph Campbell
Autor: Joseph Campbell
Nr. de pagini: 544
ISBN: 978-606-40-2079-6
Titlul original: The Masks of God: Occidental Mythology
Traducere din engleză de Cezar Petrilă
Format: 17×24 cm
Anul apariţiei: 2024
Încrederea este moneda noastră de schimb în orice fel de relație – de la legătura din copilărie cu părinții, la raporturile sociale de la serviciu, din cuplu sau din tranzacțiile economice. Dar cum poți detecta subtilele semnale de avertisment, pentru a nu te lăsa păcălit? Și cum poți să-ți convingi semenii că pot să se bizuiască pe tine, chiar și după ce i-ai dezamăgit? Cartea de față prezintă cei cinci piloni ai încrederii, pe baza cărora vei putea „citi printre rânduri” și vei ști, totodată, cum să arăți că ești un om de cuvânt.
Henry Cloud, autor ajuns în topul New York Times, este psiholog clinician, specialist în leadership și autor a 45 de cărți de succes.
Când întâlnești pe cineva – un potențial iubit, un posibil angajator, un nou vecin – acea persoană stârnește de multe ori în tine o senzație, un sentiment. Deși încrederea ia naștere dintr-o senzație, ea nu se poate baza doar pe un sentiment, doar pe o emoție sau un al nu știu câtelea simț. Ea trebuie să fie ancorată în calități concrete, detectabile, fundamentale. – Henry Cloud
Pentru a face pe cineva să aibă încredere în tine nu începi prin a-l convinge că ai dreptate, că ești deștept sau că ești demn de încrederea lui. Ci începi prin a-l convinge că îl înțelegi. Ca să câștigi încrederea unei alte persoane trebuie să începi să o asculți și să o înțelegi – să afli ceea ce își dorește și ce simte, pe scurt, ce e important pentru ea. – Henry Cloud
Autor: Henry Cloud
Nr. de pagini: 368
ISBN: 978-606-40-2268-4
Trăim într-o epocă în care mult prea mulți tineri sunt supuși cerințelor de a fi perfecți
sau trăiesc nevoia de a fi perfecți. Este periculos perfecționismul pentru copii și adolescenți? Cartea de față prezintă o sinteză a studiilor de ultimă oră privind perfecționismul la copii și adolescenți și este structurată în trei secțiuni. Prima parte introduce perfecționismul ca un construct multifațetat și include un capitol despre evaluarea perfecționismului. Partea a doua examinează perfecționismul din perspectiva dezvoltării sale, incluzând aici modul în care acesta este exprimat și trăit în contexte școlare și sociale. Partea a treia se focalizează pe zona clinică, examinând costurile de adaptare pe care le presupune perfecționismul, și propune o serie de abordări vizând reducerea perfecționismului și a caracterului distructiv al acestuia. Informațiile din acest volum vor fi utile atât psihologilor și profesorilor, cât și părinților care doresc să afle cum să-și ajute copiii să supraviețuiască și să trăiască o viață bună, cu toată presiunea de a fi perfecți.
Gordon L. Flett este profesor în Departamentul de Psihologie al Universității York din Toronto, Canada și este cercetător în domeniul personalității și sănătății mentale. Dr. Flett este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale importante în studierea și teoretizarea rolului perfecționismului în psihopatologie.
Paul L. Hewitt este profesor în Departamentul de Psihologie al Universității din Columbia Britanică. Cercetările sale se concentrează mai cu seamă asupra vulnerabilităților de personalitate și asupra dificultăților psihologice pe care acestea le provoacă la adulți, adolescenți și copii. Dr. Hewitt a publicat peste 300 de studii, cărți și capitole despre perfecționism, psihopatologie și psihoterapie.
Stresul autogenerat este una dintre aceste forme de autodistrugere ce afectează viața copiilor și adolescenților perfecționiști. Perfecționiștii își autogenerează stresul prin faptul că se încăpățânează să atingă standarde imposibile, chiar și atunci când acest lucru devine contraproductiv. Pot de asemenea să creeze conflicte prin faptul că le cer celorlalți să fie perfecți sau că interpretează un feedback ambiguu din partea celorlalți drept critică sau evaluare nefavorabilă. Acest stres poate afecta sănătatea mentală și fizică.
Autorii
Este deosebit de important să recunoaștem că părinții diferă mult unii față de ceilalți. Părinții care sunt hipercritici și insistă ca ai lor copii să fie perfecți pot învăța cum să aibă reacții și răspunsuri mai puțin distructive. Poate chiar mai important este că acești părinți pot beneficia de pe urma unor discuții unde se face diferența între a năzui spre excelență și a năzui spre perfecțiune, arătându-se cum presiunea excesivă poate dăuna performanței. – Autorii
Autor: Gordon L. Flet, Paul L. Hewitt
Nr. de pagini: 640
ISBN: 978-606-40-2266-0
Titlul original: Perfectionism in Childhood and Adolescence: A Developmental Approach
Traducere din limba engleză de Ruxandra Rădulescu
Anul apariţiei: 2024
Format: 14.5×20.5