Sexualitate, literatură și scene memorabile în peisajul bucureștean actual.
„Un roman dens și senzual, cu o imagerie stranie, de avangardă, Greier de topaz amintește prin vervă și intensitatea emoțiilor de scriitura lui Céline, de care îl mai apropie și observația exactă, dar și viziunea sardonică, uneori. Scrisul voluptuos, inventiv, și cultura filologică fac din el un roman de raftul întâi.“ Doina Ruști
„Artur e un bătrân portar-psihoterapeut-confident al tuturor locatarilor de pe neobișnuita scară de bloc bucureșteană – spațiu ce capătă, sub „pana” lui Florin Spătaru atributele unui veritabil topos. Simbolic, mereu surprinzător, de fiecare dată profund. Datorită acestui topos, ne putem bucura de provocarea unor divagări naratoriale savuroase: de la cabinetul psihoterapeutei Bogdana de la Romană până la escapada africană a lui Dorinel, trecând printr-un amfiteatru familiar de la Litere, care o face pe Eliza să viseze la Parisul descoperit prin Erasmus.“ Flavia Iosif
„Filolog subtil, format la școala bucureșteană, aducându-mi aminte de rafinamentul cultural al lui Romulus Vulpescu, de care însă se detașează net ca prozator, Florin Spătaru este un povestitor care prețuiește emoția, respingând proza cerebrală și exhibițiile postmoderne. Te cucerește din capul locului prin frază, prin imaginar, prin demersul poveștii. Nu este dintre cei care se grăbesc. Nu pune preț pe tensiunea de construcție, deși fiecare frază emană suspans și promisiune de tip pavesian. Povestirile sale, publicate în periodice, unele traduse în franceză, sunt scrieri de atmosferă, cu un imaginar straniu și cu o senzualitate intrinsecă: fără a avea nevoie de scene largi în care faptele se succed, reușește să imprime narațiunii o vrajă care te aruncă repede în zona cea mai perfidă a dorințelor. Debutul său editorial se produce cu acest volum, finalist la concursul „Primul roman“, organizat de Editura Litera.“ (Doina Ruști din prefața romanului „Greier de topaz“ )
„Un nas mare şi o pălărie tuflită un pic într-o parte. Mergea cocoşat şi nu s-ar fi zis că o să intre în clădirea nouă-nouţă de lângă Howard Johnson. S-a aşezat timid pe canapeaua neagră şi a aşteptat un timp. Privea spre feriga trufaş de înaltă, din hol. Printre frunzele ei i se profilau bărbia ascuţită, ridurile adânci şi părul alb. Dar nu se uita în oglindă, ci pe jos, iar în mână tot frământa o beretă indigo. Din când în când icnea scurt şi obosit. Nu ştia cât timp trecuse, pentru că ceasul îngălbenit de la mână se oprise. O domnişoară l-a condus până la lift şi după ce a analizat situaţia a urcat cu el. L-a lăsat la etajul opt şi i-a spus că trebuia să intre pe uşa cu dungi portocalii. Nu a găsit din prima, l-au ajutat câţiva angajaţi în trecere. A străbătut un hol lung, iar apoi a fost preluat de secretara care i-a deschis larg uşa şi a pătruns tiptil în biroul masiv. Tot peretele exterior era din sticlă şi puteai vedea în tihnă Bucureştiul. De fapt, orașul pulsa constant sub cele două urne etrusce cu picioare de leu. Bine înfipt, cu mâinile strânse la spate, un bărbat în costum Lagerfeld casual, fără cravată, cu o cămaşă movulie, scruta și evalua dimensiunile norilor. Avea butoni de aur, cu sidef, şi un Rolex Oyster. A întors spre bătrânel un chip sever, cu ochelari de modă veche şi zâmbet mai degrabă mimat. Nu ştia ce voia acest moşulică, încerca să-şi amintească dacă l-a mai văzut pe undeva. L-a invitat să ia loc şi calcula în gând dacă merita să irosească un pahar cu whiskey.“ (fragment din incipitul romanului)
Florin Spătaru (n. 1983) e prozator, poet și traducător din limbile romanice. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în Nouvelle Quinzaine littéraire din Paris. Romanul Greier de topaz s-a aflat printre finalistele la concursul de debut al Editurii Litera – „Primul roman“.