Semnal editorial 200: Primele șase titluri din noua colecție „Anansi. World Fiction”

Începând din luna octombrie, o nouă colecție de traduceri din literatura universală îi așteaptă pe cititori în librăriile fizice și online din întreaga țară. Este vorba despre ANANSI. World Fiction, un proiect inițiat de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, și coordonat de Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor și unul dintre cei mai apreciați editori români, cu o bogată experiență, de peste 15 ani, în sfera traducerilor din literatura universală.
Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Anansi. Contemporan

Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.

„Am crescut într-o lume în care părea normal ca bărbații (tați, frați, iubiți) să aibă dreptul să te lovească pentru a te corija, să te educe ca femeie, în fine, pentru că-ți voiau binele… Puterea masculină, fie că e exercitată în mod grosolan, fie politicos, vrea să ne subordoneze în continuare. Prea multe femei sunt umilite în fiecare zi, și nu doar în plan simbolic.” Elena Ferrante

„Fanii Tetralogiei Napolitane vor regăsi și în acest roman temele la care Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice.” Times Literary Supplement

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante”.
Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc.
Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie.
La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei NapolitanePrietena mea genialăPovestea noului numeCei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă, Iubire amarăZilele abandonului și Viața mincinoasă a adulților, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă.
Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016).
Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial.

Autor: Elena Ferrante

Nr. de pagini: 304

ISBN: 978-606-978-298-9
Preț vechi: 39.00 RON

Preț nou: 33.15 RON

Titlu original: La vita bugiarda degli adulti
Limba originală: italiană
Traducere: Cerasela Barbone
Format: 130x200mm
Anul apariței: 2020

Celebra fotografă suprarealistă Dora Maar, pe numele ei real Henriette Theodora Markovitch, a murit în 1997. Printre însemnările făcute în limba franceză, în apartamentul său a fost găsit și un carnet scris în croată, limba tatălui, pe care o vorbea perfect. Viața Dorei alături de Picasso, așa cum reiese din însemnări, și consecințele traumatizante pe care le-a avut despărțirea lor asupra ei dezvăluie relația tumultuoasă a două personalități creatoare, dintre care una este zdrobitor de dominatoare.

Slavenka Drakulić este o scriitoare și o jurnalistă a cărei voce aparține lumii întregi. 
Gloria Steinem

Îmi dau seama că tot ceea ce am sunt cuvintele și că, din când în când, dacă le strâng în brațe mă simt mai puțin singură. Slavenka Drakulić

Stilul Slavenkăi Drakulić are poeticitatea austeră a scriiturii lui Marguerite Duras. The Guardian

Romanele Slavenkăi Drakulić sunt opera unei prozatoare foarte talentate care folosește toate șiretlicurile imaginabile, ba chiar și unele inimaginabile, pentru a ne transporta în trecutul nu foarte îndepărtat. Timothy Snyder

Slavenka Drakulić s-a născut în Croația (fosta Iugoslavie) în 1949. A publicat șapte romane și cinci cărți de eseuri. Este colaboratoare permanentă la The Nation, iar eseurile ei au apărut în The New RepublicThe New York Times MagazineThe New York Review of Books, Süddeutsche Zeitung, InternazionaleDagens NyheterThe GuardianEurozine ș.a. În 2004 a primit prestigiosul The Leipzig Book Award For European Understanding. În 2010, în cadrul Reuniunii Internaționale a Scriitorilor care a avut loc la Praga, a fost numită drept una dintre cele mai influente scriitoare europene a vremurilor noastre. În prezent, își împarte viața între Suedia, Austria și Croația, alături de soțul ei, scriitorul și jurnalistul Richard Swartz.

Autor: Slavenka Drakulić

Nr. de pagini: 208

ISBN: 978-606-978-321-4
Preț vechi: 35.00 RON

Preț nou: 29.75 RON

Titlu original: Dora i Minotaur: Mojživot s Picassom
Limba originală: sârbo-croată
Traducere: Octavia Nedelcu
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2020

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi oameni stând jos, text care spune „LINDA BOSTRÖM KNAUSGARD Bine ai venit în America! Premiul August 2016 oi intensă, proză disperarea rece unui film de Bergman." Kirkus Reviews PANDORA Anansi CONTEMPORAN”

Naratoarea acestui roman este o fetiță care renunță să mai vorbească. Înfășurată în întuneric, tăcere și singurătate, ea se retrage din fața vieții. Fratele ei mai mare trăiește închis în camera lui, de unde refuză să iasă. Tatăl lor a murit, însă apare de-a lungul cărții în amintiri și în viziunile fetei. Mama, o actriță frumoasă, își vede de viața ei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe toți aceștia, chiar și pe tatăl reconstruit din amintiri, îi unește o dorință neexprimată de a fi împreună, într-o stranie comuniune.

„O proză intensă, obsedantă, ce evocă disperarea rece a unui film de Bergman. Kirkus Reviews

Povestea scrisă de Knausgård despre o familie aflată în plină criză este șocantă și plină de imaginație. Stilul frumos și sobru sugerează că, până la urmă, lumina se naște din întuneric. Juriul Premiului August

Bine ai venit în America! este asemenea unui studiu, în accepția muzicală a termenului: o temă de bază ce variază la infinit, dobândind, cu fiece variație, o nouă fațetă. Un triumf literar!  Le Monde

Un roman îndrăzneț și răscolitor. Nu vei uita prea curând vocea naratoarei de 11 ani, dar nici tăcerea ei. MDR Kultur

O carte, asemenea unei persoane, nu poate atinge perfecțiunea. Dar Linda Boström Knausgård reușește să ajungă foarte aproape de această stare. Își păstrează echilibrul la perfecție: nu judecă niciodată, nu justifică nimic. Ea doar povestește și o face perfect. SYDSVENSKAN

Linda Boström Knausgård (n. 1972) este o poetă și prozatoare suedeză, realizatoare de documentare pentru radioul public suedez. A debutat în 1998 cu un volum de poeme, iar recunoașterea criticii i-a venit odată cu volumul de proză scurtă Grand Mal. În 2013 a început să publice romane, începând cu Helioskatastrofen, continuând cu romanul de față (2016) și cu Octoberbarn (2019). A fost căsătorită până în 2016 cu scriitorul Karl Ove Knausgård, împreună cu care are patru copii.

Autor: Linda Boström Knausgård

Nr. de pagini: 112

ISBN: 978-606-978-326-9
Preț vechi: 33.00 RON

Preț nou: 28.05 RON

Titlu original: Välkommen till Amerika
Limba originală: suedeză
Traducere: Roxana Dreve
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2020

Autobiografia împletește realitatea cu ficțiunea într-un joc al oglinzilor ce pune față-n față doi mari scriitori: José Saramago și José Luís Peixoto

În Lisabona anilor ’90, drumul unui tânăr scriitor aflat în plină criză existențială – similară celei pe care a trăit-o Peixoto însuși – se intersectează cu cel al unui mare scriitor mai vârstnic: José Saramago. Din relația celor doi se naște această poveste, în care granițele dintre ficțiune și autobiografie se diluează până la dispariție. José Luís Peixoto explorează în acest joc de oglinzi absolut unic creația literară și frontiera translucidă dintre viață și literatură. În același timp, își sondează propriile obsesii într-o proză plină de detalii și de lirism ce a marcat literatura contemporană portugheză.

José Luís Peixoto este una dintre revelațiile cele mai surprinzătoare ale literaturii portugheze. 
José Saramago

Viața mea s-a schimbat radical după ce l-am cunoscut pe José Saramago. E foarte greu să-mi imaginez povestea vieții mele în afara prezenței lui. Romanul aceasta este dovada recunoștinței pe care i-o port. În același timp, este o reflecție asupra influenței literare, asupra paternității, o temă foarte prezentă în cărțile mele. Și, bineînțeles, asupra scrisului. Scrisul este viața. José Luís Peixoto

Peixoto are o percepție extraordinară asupra realității, pe care o fructifică prin folosirea absolut originală a limbajului și a imaginilor. Times Literary Supplement

Patosul evocărilor lui Peixoto este temperat doar de simțul lui ascuțit pentru detectarea absurdului. Financial Times

José Luís Peixoto s-a născut în 1974, într-un sat din sudul Portugaliei, în regiunea numită Alentejo. Este licențiat în limbi și literaturi germanice al Universidade Nova de Lisboa. Înainte de a se dedica scrisului, a predat timp de un an. A scris poezie, proză, teatru și critică literară. A primit premiul Jovens Criadores (Tineri creatori) în 1997, 1998 și 2000. În 2001, primul său roman, Nici o privire, a primit Premiul José Saramago. Au urmat alte două romane, Uma Casa na Escuridão (2002) și Cimitirul pianelor (2006). În 2003, într-un proiect fără precedent, Peixoto și-a unit forțele cu membrii formației Moonspell, lansând, în același timp, un album și un mic roman fantastic. A mai publicat romanele Livro (2010) și Galveias (2014). Autobiografia este cel mai recent roman al său.

Autor: José Luís Peixoto

Nr. de pagini: 256

ISBN: 978-606-978-325-2
Preț vechi: 35.00 RON

Preț nou: 29.75 RON

Titlu original: Autobiografia
Limba originală: portugheză
Traducere: Simina Popa
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2020

Anansi. Ego

Textele acestea sunt scrise în tenebrele închisorii. Conștient că, atâta vreme cât regimul Erdogan se va afla la putere, el nu va mai vedea lumea cu ochii unui om liber, Ahmet Altan, unul dintre cei mai cunoscuți romancieri din Turcia, își află libertatea în scris, în citit și în adâncurile memoriei. Această bijuterie scoasă din genunile tiraniei este un adevărat credo ce demonstrează că în carceră se află trupul, dar că adevărata libertate nu­i poate fi confiscată niciodată unui scriitor: imaginația și cuvintele au puterea de a dărâma zidurile cele mai groase.

Sper că oricine știe să citească, indiferent de orientarea sa politică, va pune mâna pe această carte în care Ahmet Altan își înfruntă încarcerarea. Regimurile totalitare speră că, dacă întemnițează scriitorii, îi și amuțesc. Vor da întotdeauna greș.Neil Gaiman

Rețineți numele lui Ahmet Altan! Adăugați­l galeriei marețe a celor care au scris din închisoare de­a lungul veacurilor – Boethius, Cervantes, Gramsci, Soyinka, Soljenițîn –, lăsați­vă cuprinși de emoție și de indignare în fața poveștii lui. Ariel Dorfman

Cartea lui Ahmet Altan este mesajul din sticlă, perla dintr­o sticlă trimisă pe neștiute din mările întunecate ale lui Erdogan. Un testament uluitor, emoționant, cartea lui stă alături de acelea foarte rare – scrise de Frankl, Niemöller, Grossman, Levi, Soljenițîn – care scot adevăruri din cuptoarele unde ard vieți omenești. Citiți­-o – veți înțelege de ce oamenii mai scriu și mai citesc. A. L. Kennedy

O carte de memorii emoționantă, ce­și află contrapartea în plăcerea pură a scrisului. Îi datorăm lui Ahmet Altan enorm pentru forța pe care a găsit­o de a scrie și a­și împărtăși povestea cu noi. Jon Mc Gregor

Ahmet Altan (1950) este unul dintre cei mai citiți prozatori turci, dar și un jurnalist redutabil. A fost adus în fața instanței de cel puțin 100 de ori din cauza opiniilor sale politice incomode și a stilului său direct. Este unul dintre primii intelectuali turci care au recunoscut că ceea ce Imperiul Otoman a făcut populației armene se califică drept genocid. În 2016, în urma puciului eșuat din Turcia, Altan a fost judecat și condamnat pentru că ar fi transmis „mesaje subliminale” puciștilor în timpul unei emisiuni televizate. A fost condamnat la închisoare pe viață și de atunci se află în temnița Silivri, din afara Istanbulului. Întreaga corespondență îi este monitorizată și cenzurată.
De la debutul din 1982, Altan a publicat zece romane și șapte volume de eseuri. Nu voi mai vedea lumea niciodată este a opta lui carte de eseuri și reprezintă o premieră în cariera sa de scriitor, dat fiind că apare în toată lumea în traducere, fără ca în Turcia să existe vreo șansă de publicare.
De același autor, la Editura Pandora M se află în curs de apariție romanele care compun Cvartetul Otoman.

Autor: Ahmet Altan

Nr. de pagini: 216

ISBN: 978-606-978-319-1
Preț vechi: 35.00 RON

Preț nou: 29.75 RON

Cuvânt-înainte de Philippe Sands
Titlu original: Dünyayi bir daha görmeyecegim
Limba originală: engleză
Traducere: Andrei Covaciu
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2020

„Jurnalul unui tip care a împușcat un Kindle și l-a bătut în cuie pe un perete al librăriei.”

Când Bythell, orgoliosul patron al celui mai mare magazin de cărți vechi din Scoția și­a înființat, în 2010, pagina de Facebook, a hotărât, în mod premeditat, să se concentreze asupra comportamentului clienților.
Acest jurnal, ținut timp de un an, nu face altceva, ba chiar mai aduce și alte personaje pitorești în colimatorul autorului. Deși este cutremurător de amuzantă, cartea aceasta conține și un miez mai mult decât serios: este o scrisoare furibundă din linia întâi a luptei dintre proprietarii micilor afaceri cu cărți și giganți precum Amazon.

Meseria de librar cere o răbdare de fier. Bythell face și el ce poate, dar nu-i iese întotdeauna. The Independent

Jurnalul unui librar este o carte amuzantă și plină de căldură (spre deosebire de magazinul autorului) și merită să devină unul dintre acele bestselleruri care­l irită pe Bythell atât de mult. Mail on Sunday

Trebuie neapărat să cumpărați cartea asta și, cu riscul de a fi bruscați sau insultați, luați­o de la un librar adevărat! 
Sunday Express

Shaun Bythell este din 2001 proprietarul magazinului de cărți vechi The Bookshop, din Wigtown, cel mai mare magazin de acest fel din Scoția.
În 2010 a înființat pagina de Facebook a magazinului, unde postează observații acide legate de întrebările stupide, trăsnite sau comentariile răuvoitoare ale clienților săi. Jurnalul unui librar (2018) este prima lui carte, unde relatează evenimentele cotidiene din viața unui librar, care arată total diferit de versiunea idilică pe care o avem cu toții în minte. În 2019 a publicat o a doua parte a memoriilor sale, The Confessions of a Bookseller.

Autor: Shaun Bythell

Nr. de pagini: 352

ISBN: 978-606-978-315-3
Preț vechi: 39.00 RON

Preț nou: 33.15 RON

Titlu original: The Diary of a Bookseller
Limba originală: engleză
Traducere: Mihaela Buruiană
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *