– Hannu Rajaniemi  Le Flambeur #01 – The Quantum Thief – n-am inteles absolut nimic din prima jumatate a cartii. Abia spre final, cand indicatorul de pe reader arata 88% si au inceput solilocviile geniale prin care detectivul arata cum a descusut itele conspiratiei, am reusit si eu sa pun cap la cap toate vignettele si sa inteleg planul. Prea multe idei, prea multe concepte, prea multe tehnologii. Nimic nu e explicat, detaliat sau elaborat. Poate ca el are un doctorat in fizica cuantica, dar eu nu. Daca K. S. Robinson si Greg Egan n-au putut, Hannu a reusit cu brio – o serie de migrene incercand sa inteleg actiunea. Revelatiile de la final sunt bune, explica aproape jumatate din carte, dar nu mai mult, iar asta nu e atat de rasplatitor pe cat as vrea. Parte William Gibson, parte Charlie Kaufman, parte Kafka, complet dezamagitoare.

– Mary Doria Russell • God’s Plan #01 –  Children of God – continuarea la The Sparrow, una din lecturile mele preferate de anul trecut, in ciuda faptului ca era despre preoti in spatiu. Sandoz e la fel de distractiv, insa cartea nu e nici pe departe la fel de rasplatitoare: consecintele primei carti sunt interesante de observat, insa intriga din volumul asta e oribila. Plotting prost, personaje mediocre si-un dialog cel mult banal fac ca aceasta continuarea sa fie recomandata doar fanilor pasionati ai primei carti.

– K. J. Parker  Fencer #01 – Colours in the Steel – mai tehnica si mai locvace decat The Company, e-un inceput promitator al trilogiei, desi elementele supranaturale pentru mine au fost ca nuca-n perete.

– Jonathan L. Howard • Johannes Cabal – #01 The Necromancer – o combinatie delicioasa de fantasy, western si targ faust-ian. Personajul principal e-un mistic inteligent, diabolic si sarcastic. Cele secundare sunt brutale, acide si insetate de putere. O placere sa citesti de planul lor pervers de-a invinge diavolul. Autorul are tendinta de-a cadea tentatiei prozei superflue, iar asta taie notabil din elanul povestii. Per total insa o lectura placuta. #02 – The Detective – schimbare de stil, Cabal devine implicat intr-un mister steampunk. Nefiind interesat de acest gen, am abandonat lectura pe la 30%.

– L. J. Smith • Vampire Diaries #01 The Awakening  & #02 The Struggle – cum serialul in primul sezon a fost o delicatesa in masura in care telenovelele supranaturale pot fi, iar sezonul doi a supt masiv tocmai pentru castrarea lui Damon, m-am gandit sa incerc cartile ca poate o fi mai dement acolo. Ce-am descoperit au fost niste mizerii crunte, YA urban romance fantasy. Blah. Chiar ma mir cum au reusit sa scoata ceva atat de decent din materialul sursa.

One thought on “Recenzii serioase #02

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *