La Editura Humanitas, în cadrul colecției Raftul Denisei, va apărea ”Cazul Jane Eyre” (The Eyre Affair, 2001-http://www.fantasticfiction.co.uk/f/jasper-fforde/eyre-affair.htm), de Jasper Fforde. Este vorba de primul roman din Seria ”Thursday Next”, serie ce cuprinde până acum 6 romane. Jasper Fforde a mai fost publicat în România de editura Litera anul trecut cu ”Nuanțe de Cenușiu” la incredibilul preț de numai 55 de lei (pe Amazon se găsește cu 50 de lei, tot în format Hardcover ca și la Litera).

Așadar, chiar dacă nu recunoaște și ne sfătuiește câteodată să nu ne lăsăm păcăliți de recuzita SF a vreunui roman, că nu e SF, iată că Humanitas mai publică și câte-o bijuterie SF. Să sperăm că nu se vor opri aici, ba mai mult, poate chiar vor termina această serie celebră.

La Editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom, va apărea volumul ”Insula” (Island, 1962- http://www.fantasticfiction.co.uk/h/aldous-huxley/island.htm), de Aldous Huxley, autorul celebrelor ”Brave New World” (1932) și ”Brave New World Revisited” (1958). Cartea este un roman distopic în buna tradiția lui Huxley, dar în antiteză cu celelalte două romane distopice pomenite mai sus.

Posted by Liviu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *