Bestsellerurile Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior la Gaudeamus 2023
La această ediție, Editura Humanitas a primit Trofeul Gaudeamus – locul I, prin votul publicului, iar volumul Mai-mult-ca-trecutul semnat de Ana Blandiana a fost „Cea
La această ediție, Editura Humanitas a primit Trofeul Gaudeamus – locul I, prin votul publicului, iar volumul Mai-mult-ca-trecutul semnat de Ana Blandiana a fost „Cea
Ciudata Sally Diamond, de Liz Nugent (trad. Liviu Szöke) – Pentru Sally Diamond viața începe la 42 de ani, când nu înțelege de
AUTORI ROMÂNI Armand Goșu, Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială Simona Antonescu, Chiajna din Casa Mușatinilor Bogdan Crețu, Mai puțin decât dragostea
Grupul Editorial Corint s-a bucurat din nou de vizita cititorilor zilele acestea, la cea de-a 30-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, desfăşurat
Vizitatorii Târgului de Carte Gaudeamus au preferat la ediția din acest an cărțile premiate, romanele-concept, cele mai noi apariții din domeniul psihologiei, titluri
“Jurnalul unui puști 18: Floare la ureche”, Jeff Kinney, Editura Arthur “Ordinul Povestitorilor. Numărul 16”, Editura Arthur “Cum să faci să NU citești,
Peste 20 de titluri noi îi așteaptă pe iubitorii de literatură universală în oferta colecției Anansi. World Fiction la Târgul de carte Gaudeamus 2023, care debutează mâine, 22 noiembrie. Timp de cinci
Muzica din cărți și literatura din muzică – o experiență sinestezică a lecturii și a muzicii În perioada 𝟐𝟐–2𝟔 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, echipa 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐥𝐞𝐥𝐚
În perioada 22-26 noiembrie 2023, va avea loc o nouă ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în acest an
Peste 1000 de titluri, peste 90 de cărți-eveniment și un program bogat de lansări, prilej de întâlnire cu Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Gabriel
Preluare de pe blogul Editurii Nemira: Editura Nemira este prezentă și anul acesta la o nouă ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, în
În perioada 22 – 26 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo se va desfășura ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus, unde
Editura Corint vă așteaptă, în perioada 22-26 noiembrie, la cea de-a 30-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus, desfășurat în Pavilionul Central al
Crime Scene Press vine cu o sumedenie de noutăți și evenimente la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2023, care se desfășoară în perioada 22-26
Editura Litera are plăcerea să își invite cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți între 22–26
Editura serbează 3 ani de activitate anul acesta cu un stand solo și încăpător la cel mai mare târg de carte din România.