Autor: Stanley Tucci
Titlu: Ce-am mâncat într-un an (și alte gânduri) (2025)
Titlu original: What I Ate in One Year (and related thoughts) (2024)
Editură: Publica
Imprint: Victoria Books
Traducător: Raluca Chifu
Redactor: Cristina Bălan
Nr. pagini: 440
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 58,35 (72,94)
Nota Goodreads: 3,83 (22 441 note)
Descrierea editurii: „Mâncarea a fost întotdeauna o parte integrantă a vieții lui Stanley Tucci: de la supa stracciatella servită la umbra Panteonului la sosul marinara preparat între repetiții pentru diverse scene din filme și probe de haine, la pizza de casă mâncată împreună cu copiii, înainte de culcare. Acum, în Ce am mâncat într-un an, Tucci înregistrează douăsprezece luni de mese – în restaurante, bucătării, pe platouri de filmare, la conferințe de presă, acasă și în străinătate, cu prietenii, cu familia, cu străinii și, ocazional, de unul singur. De la cele care vă vor lăsa gura apă la preparatele de casă, o adevărată hrană pentru suflet, sau la cele enervant de necomestibile, felurile de mâncare amintite în acest jurnal sunt prisma prin care el reflectează la evoluţia continuă a vieţii și a familiei sale. Cu ajutorul mâncării, Tucci marchează – și jelește – trecerea timpului și pierderea unor persoane dragi, pregătindu-se pentru ce va veni. Fie că este vorba despre duck a l’orange mâncată cu colegii de platou și gătită de călugăriţe carmelite cântărețe, despre fripturile puse pe grătar la o întâlnire cu prietenii sau despre chiftelele făcute de mama și de fiul lui și împărtășite la masă împreună cu trei generații de membri ai familiei, aceste mâncăruri îi modelează și îi îmbogățesc emoțional viața. Ce am mâncat într-un an este o porţie amuzantă, pertinentă, sinceră și profund satisfăcătoare de amintiri și de mâncare, precum și o celebrare irezistibilă a rolului profund pe care aceasta din urmă îl joacă în viețile noastre, ale tuturor.
Pofticios am fost dintotdeauna și gurmand am devenit treptat-treptat, odată cu descoperirea unui influencer culinar originar din Bacău și stabilit în Anglia, care ne-a deschis noi orizonturi și ne-a învățat că putem găti mâncăruri delicioase cu ingrediente simple, relativ ușor de găsit și destul de puține la număr. Stanley Tucci duce însă poftele la un cu totul alt nivel și, după un prim volum autobiografic intitulat Gust. Autobiografia mea culinară (despre care am scris aici), în care mâncarea ocupă un rol esențial, însă este pusă într-un oarecare con de umbră de biografia din frageda copilărie și până în prezent a celebrului actor american, iată că în anul 2024 (la ei), respectiv 2025 (la noi, în traducerea Ralucăi Chifu) ne aduce și ne provoacă pofte printr-un alt volum, intitulat de această dată Ce-am mâncat într-un an (și alte gânduri). Deci vă închipuiți aproape 365 de zile de cazne neîntrerupte? Cu pofte nebănuite? Cu mâncăruri de-ți lasă gura apă? Ce chin adevărat pe un gurmand pofticios ca mine?
„Ca să fiu sincer:
Partea dificilă în a scrie această carte este că papilele mele gustative au o memorie foarte puternică și, dacă mâncarea despre care scriu la un moment dat a fost una care mi-a plăcut, ele prind viață, iar eu trebuie să fug la bucătărie ca să mănânc. Aș face bine să termin repede sau am să ajung să fac frecvente vizite unui croitor foarte norocos.” (p. 255-256).
Bietul Stanley Tucci, chiar e de compătimit că singura lui grijă nu este posibilitatea și accesibilitatea la niște ingrediente și locuri și mâncăruri unice și la care am tânji cu toții, ci faptul că se teme să nu se îngrașe și să trebuiască să-și înlocuiască hainele care nu-l mai încap de gurmand și pofticios ce mărturisește singur că este. Da, ce viață grea și chinuitoare pe el! Dar bănuiesc că e și ăsta un preț al celebrității. Și sincer acum, după ce i-am citit cartea și am salivat aproape la fiecare pagină pentru sosurile, fripturile, pastele, pizzele, supele și chiar și băuturile pe care și le prepară, chiar nu înțeleg cum de-și menține această formă la cât mănâncă și, mai ales, cu ce poftă o face. Să fie oare de ajutor ședințele de exerciții aproape zilnice cu prietena sa de familie, care, se plânge el ca un fățarnic, îl supune la niște cazne de neimaginat pentru a-l menține în formă și a nu se transforma într-un adevărat hipopotam, la cât mănâncă (și cât de des o face), adeseori câte trei porții o dată și uneori chiar și-n fața frigiderului deschis, hăpăind pe nerăsuflate câte un bol plin cu mâncare?
Volumul acesta ne poartă începând din Italia, unde Stanley Tucci filmează la început de an filmul Conclav, după care acesta se întoarce acasă, în noua lui acasă, de fapt, în Londra, alături de cei doi copii mici, un băiețel de opt ani și o fetiță de cinci, și de soția sa, agent literar, unde marile lui probleme constau în ce-o să le pregătească de mâncare celor trei membri ai familiei sale. Cât mai ingenios, mai gustos și mai sănătos. A, ba stai, că am uitat pleiada de celebrități care-i trec pragul (printre ele numărându-se Woody Harrelson și soția sa, Sam Rocwell și partenera sa, Matt Damon și soția sa, Stephen Merchant și soția sa, David Tennant și soția sa, Cillian Murphy și soția sa și multe, multe alte – și să nu uităm și o vizită de vis, chiar și pentru el, pe enormul domeniu al lui Guy Ritchie, la vânătoare de fazani, o degustare de calcan gigantic și la un grătar uriaș, unde are posibilitatea să guste carnea făcută direct pe el și, totodată, să-și și încălzească picioarele sub el) și pentru care trebuie să-și pună ingeniozitatea la contribuție și să-i răsfețe cum se pricepe el mai bine. Și nu-i dezamăgește niciodată.
Printre toate rețetele cu care ne tentează (fără să vrea desigur, departe de el acest gând), facem încă o dată cunoștință cu umorul său cel mai adesea fin, alteori nu foarte, câteodată de-a dreptul macabru, din care însă de multe ori răzbate o tristețe sfâșietoare pentru marea sa iubire pierdută, soția decedată de cancer și mama primilor lui trei copii, acum ajunși maturi și plini de succes, pentru bătrânețea părinților săi – în anul în care a scris volumul de față, însuși Stanley Tucci a împlinit 63 de ani, deci vă dați seama ce vârstă au părinții lui, încă în formă, zdraveni la minte și gata oricând să le sară în ajutor lui și familiei sale atunci când e nevoie, inclusiv cu mâncăruri -, pentru timpul care nu are răbdare cu nimeni, pentru implacabilitatea trecerii acestuia și pentru faptul că nu va apuca să-și vadă îmbătrânind soția de acum, de care îl despart aproape douăzeci de ani.
Cu un umor, o delicatețe și o profunzime deosebite, Stanley Tucci ne poartă încă o dată prin fascinantul univers al lumii mâncărurilor uneori deosebite, alteori cât se poate de banale, dar nu mai puțin delicioase, și, în timp ce din primul volum am selectat doar vreo câteva rețete, maximum cinci, acum sunt sigur că voi ține această carte la îndemână, jos, la parter, unde nu am o bibliotecă propriu-zisă, alături de alte câteva volume cu rețete din cele mai năstrușnice, pentru a-l însoți pe Stanley prin periplurile sale culinare și, de ce nu, pentru a lua încă o dată lecții de la acest om extraordinar. Recomandat gurmanzilor și nu numai!
„Totul a fost minunat. Am spus că Liam are doar 22 de ani? Am șosete mai vechi de atât. […] Când aveam vârsta lui, mă plimbam prin Manhattan sperând ca cineva să-mi dea șansa de a practica nobila vocație pentru care mă pregătisem atât de mult: să mă prefac că sunt altcineva. E tragic dacă te gândești, chiar și fără comparație.”
