Autor: Riley Sager
Titlu: Acasă înaintea nopții (2025)
Titlu original: Home Before Dark (2020)
Editură: Paladin
Colecție: Paladin Thrill
Traducător: Liviu Szőke
Redactor: Teodor Badea, Adrian Crețu
Nr. pagini: 416
Format: Trade Paperback, 12,5×20,5
Preț: 36,75 (49)
Nota Goodreads: 4,05 (271 955 note)
Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Mystery & Thriller 2020
Descrierea editurii: Când pereții încep să vorbească. Poveste cu fantome sau minciună? Pe muchia dintre realitate și coșmar. În beznă mișună secrete. Puține lucruri în viață te dezamăgesc mai rău decât să știi că părinții tăi nu sunt sinceri cu tine. Oamenii nu mint decât dacă ascund ceva. Părinții lui Maggie Holt achiziționează conacul victorian Baneberry aflat într-o pădure din Vermont, însă după numai trei săptămâni, familia părăsește brusc locuința, lăsând în urmă un val de mister și zvonuri înfricoșătoare. După un sfert de secol, Maggie (ajunsă prin ironia sorții restaurator de case) se întoarce în Baneberry, hotărâtă să renoveze conacul și să-l vândă; contestând adevărul despre povestea terifiantă cu fantome pe care tatăl ei a transformat-o într-un bestseller, ea se confruntă cu propriu-i trecut – secrete de familie, relații tensionate și amintiri dureroase ies la suprafață, zdruncinând tot ceea ce credea că știe.”
Spune-mi despre o carte că este horror fără să-mi spui că este horror. Sau invers. Spune-mi despre o carte horror că nu este horror fără să-mi spui că nu este horror. Grele alegeri, nu-i așa? Mai ales dacă nici la final nu știi sigur dacă ai citit o carte horror, povestea unei nebunii sau o născocire a unei minți aparent bolnave. Dar până la urmă, ce înseamnă o poveste horror? Una cu monștri care te fac să o iei razna, atât de îngrozitori, încât mintea omului refuză să-i accepte și inventează un mecanism de-a se apăra de oroare, pentru a nu ceda cu totul? Sau una în care oroarea se poate strecura și insidios, pas cu pas, etaj cu etaj, nivel cu nivel, strat cu strat, informație cu informație, până când ți se înfățișează în toată splendoarea-i grețoasă și oripilantă?
Riley Sager nu este un autor complet necunoscut la noi – nu mai vorbesc la el acasă, unde fiecare dintre cărțile sale sare de câteva sute de mii de voturi pe Goodreads. Deci e un autor popular. Nu însă și ușurel. Sau ușor de înghițit. Pentru că poveștile sale nu urmează un tipar clasic, nu avem, de pildă, cum avem în cazul de față, al volumului pe care l-am tradus acum ceva timp pentru Editura Paladin, povestea unei case bântuite care merge pe desfășurarea clasică – o familie cumpără o casă pe care nu o vrea nimeni și la un preț mult sub cel al pieței, numai ca să descopere până la urmă adevăratul motiv al acestui chilipir – un spirit răuvoitor care ori și-a făcut culcuș în casa mult prea ieftină/conacul/castelul/ce mai vreți voi, ori nu l-a părăsit de fapt niciodată, prins în capcana propriilor fapte îngrozitoare sau dintr-un simplu renghi al sorții.
Nu, Riley Sager crește miza și ne oferă, pe lângă povestea principală, a fetei care se întoarce după multă vreme în casa în care a trăit niște experiențe pe care nu și le mai aduce foarte clar aminte, și povestea din spatele poveștii. Respectiv de ce ea a fost luată pe sus în toiul nopții de tatăl și mama ei și au ajuns să locuiască într-un hotel, după ce casa lor, pe care ajunseseră să o considere cămin, a devenit de nelocuit. Deci avem un soi de bonus: povestea din prezent, cu fata care revine în casa în care a crescut, dar cu care nu are amintiri din cele mai plăcute, și povestea din spatele fugii ei, în fapt un roman autobiografic scris de însuși tatăl personajului principal Maggie Holt, cel care așterne cu lux de amănunte nu doar istoria casei, ci și ce anume a condus la fuga lor. O fugă învăluită, cum ziceam, într-un mister adânc.
Și o poveste cu fantome și minciuni (sau nu, rămâne la latitudinea voastră, a cititorilor, să dezlegați misterul și să alegeți ce și pe cine să credeți) intitulată Casa ororilor. O poveste adevărată, de Evan Holt. Adică tatăl lui Maggie, cel care a luat povestea familiei sale și a transformat-o într-un adevărat bestseller. Ani mai târziu, fiica lui, Maggie, se întoarce la conacul din vârful dealului, un căsoi în care de-a lungul a aproape un secol s-au petrecut multe evenimente tragice, alimentând astfel mitul conform căruia „Fiecare casă are o poveste de spus și un secret de împărtășit”, după cum începe și povestea, și că până și obiectele rețin traumele. Că, în locuri în care s-au petrecut drame teribile, pereții, camerele, mobilierul, totul încapsulează acele unde de șoc și de durere și ajung să rețină, poate, în interiorul lor, spirite captive, care la rândul lor ajung să-i bântuie pe cei care au curajul (sau inconștiența) să le tulbure liniștea.
Dar Maggie nu se lasă speriată cu una, cu două, căci la viața ei a văzut și a trecut prin multe. Și încă de la o vârstă foarte fragedă. Deci este pregătită să dea piept cu cele mai neverosimile evenimente, cu becuri care se aprind singure, mobilier care își schimbă cu de la sine putere poziția, bocănituri în podul casei sau mesaje care apar din senin, transmise de niște clopoței. Căci nu de spiritele morților sau de morții din cimitir trebuie să ne fie frică, ci de ce sunt în stare cei cât se poate de vii și de răuvoitori.
Tensiunea se acumulează treptat și suspansul crește din ce în ce pe măsură ce înaintăm atât în povestea poveștii, în cartea cu fantome scrisă de tatăl Evan, cât și în povestea din prezent a fiicei sale, timp în care ies la iveală nu doar informații de culise, ci și povești tragice de familie (și nu doar a familiei Holt, cea din prezent, ci și a familiilor care au locuit de-a lungul vremii în acest conac plin de drame teribile și întâmplări bizare, în frunte, evident, cu povestea originală, cea care stă la originea tuturor poveștilor, respectiv a familiei Baneberry) și posibilitatea, subțire, ce-i drept, de-a face pace cu trecutul și de-a începe astfel lungul și anevoiosul drum al vindecării.
Rămâne, așadar, precum în Vampirul de pe Strada Sforii al lui Sergiu Someșan, să te întrebi la final: am citit un roman horror sau unul de suspans? Până la urmă elementul supranatural există sau mintea ajunge să creadă ceea ce-i spun simțurile, instinctul, lăsând creierul rațional deoparte? Sau, de ce nu, oroarea, groaza, sunt datăe doar de elemente supranaturale sau mintea noastră poate să se frângă și din cauza unor cauze cât se poate de naturale, și totul să fie de fapt o uriașă farsă pusă la cale de cine știe cine și din cine știe ce motive?
„Să nu te întorci niciodată acolo.
Nu e sigur acolo.
Nu pentru tine.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Acasă înaintea nopții de Riley Sager. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: