Editura Polirom la Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ediția 2025

Publicat pe De Liviu Szoke

În perioada 27-30 martie 2025, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara/CRAFT (Str. 1 Decembrie 1918), va avea loc o nouă ediție a Salonului de Carte Bookfest.

Editura Polirom participă cu peste 500 de titluri, toate aflate la reducere. 

Gabriela Adameșteanu, Mihai Maci, Mircea Mihăieș și Ana Maria Sandu își așteaptă cititorii timișoreni.

Carte-eveniment – Speră, autobiografia Papei Francisc, publicată în peste 100 de țări – va fi prezentată la această ediţie a târgului.

Vor fi lansate cele mai noi titluri din colecția „Biblioteca Polirom”, semnate de scriitori consacrați, dar și de importante voci ale literaturii universale actuale: Haruki Murakami, Cormac McCarthy, Bernhard Schlink, Michael Cunningham, Jón Kalman Stefánsson, John Banville, Tezer Özlü, Claire Kilroy, Sandra Newman, Ioanna Elmy.

Mai jos, programul nostru de evenimente.

Sâmbătă, 29 martie

  • ora 12.30 Lansare de carte și sesiune de autografe

Mihai Maci, Înainte de răspunsuri, întrebările. Generațiile ce vin și derivele modernității

Invitați, alături de autor: Melania Cincea, Alin Gavreliuc

Moderează: Claudiu T. Arieșan

  • ora 14.00 Întâlnire cu Gabriela Adameșteanu

Prezentarea volumului Anii romantici, ediția 2024

Invitați, alături de autoare: Smaranda Vultur, Graţiela Benga-Ţuţuianu, Radu Pavel Gheo

Moderează: Robert Șerban

  • ora 17.30 Lansare de carte și sesiune de autografe

Mircea Mihăieș, A doua viaţă a lui Corto Maltese

Invitat, alături de autor: Marcel Tolcea

Moderează: Robert Șerban

  • ora 18.00 Lansare de carte

Papa Francisc, Speră. Autobiografia

Invitat: pr. Nicolae Lauș

Moderează: Claudiu T. Arieșan

Duminică, 30 martie

  • ora 13.00 Noutăți Biblioteca Polirom

Tezer Özlü, Nopțile reci ale copilăriei 

Sandra Newman, Julia 

Claire Kilroy, Soldat Marinar 

Haruki Murakami, Oraşul şi zidurile sale incerte 

Bernhard Schlink, Vârsta târzie 

Jón Kalman Stefánsson, Absența ta e întuneric 

John Banville, Zăpadă 

Ioanna Elmy, Născute din vinovăție 

Michael Cunningham, Zi 

Cormac McCarthy, Copilul Domnului 

Vor vorbi: Daniela Rațiu, Dana Crăciun, Oana Doboși, Marcel Tolcea, Gabriel Kohn, Raluca Selejan, Otilia Ghițescu, Ina Biebel, Ana Maria Sandu, Mihai Gafencu

Moderează: Dan Croitoru

  • ora 14.00 Întâlnire cu Ana Maria Sandu

Prezentarea volumului Salvatorii

Invitați, alături de autoare: Cristina Chevereșan, Radu Pavel Gheo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *