Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului „Restul”, de Svetlana Cârstean

Publicat pe De Liviu Szoke

Editura Nemira vă invită astăzi, 26 martie 2025, ora 19.00, la librăria Cărturești Verona, la o întâlnire cu poeta Svetlana Cârstean și cu universul volumului Restul, prima carte dintr-o trilogie poetică „organică și personală a acelor teme vitale care te readuc în lume” care va putea fi citită în integralitatea ei în decursul acestui an.

https://fb.me/e/fUra7dB5Y

Vor fi prezenți alături de Svetlana Cârstean, într-un dialog sincer, deschis, despre marile teme pe care Restul le conține, Ana Lotts-Nicolau, director general al editurii Nemira, Cristian Iftode, profesor universitar doctor și filosof, și Cosmin Ciotloș, critic literar.

Restul conține o mărturie despre roluri și despre experiența propriei masculinități cu privire la care autoarea mărturisește că a simțit nevoia de a fi „curioasă și înțelegătoare”. Cartea face și trimitere la modelele masculine integrate de-a lungul timpului, la dinamica feminin-masculin pe care Svetlana Cârstean a descoperit-o atât în femeile, cât și în bărbații din viața sa: „Cine muncește, ce muncește, cine pune pâinea pe masă, cine plătește, cine naște, cine nu naște, cine spală, cine doarme, cine renunță, cine scrie, un întreg labirint căruia am vrut să-i găsesc o ieșire”, a spus poeta.

Evenimentul face parte din turneul de lansare a volumului Restul, care a cuprins evenimente în alte trei orașe din țară, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov.

Vă așteptăm cu drag alături de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *