Iubita lui Duchamp – postvernisaj, poezie semnată de Camelia Iuliana Radu

Dacă prin stil, prin capacitatea asociativă și prin fastuozitățile textului, volumul de poezie „Iubita lui Duchamp – postvernisaj” se așază la intersecția suprarealismului vizionar cu expresionismul și cu aluviunile baroce, din punct de vedere al structurii discursului, volumul se sprijină pe doi piloni indestructibili: conștiința apriorică a ceea ce se petrece în lumea nou creată – Observatorul/ Demiurg – și capacitatea de a descoperi, cu o uimire inocentă și ludică – intuiția ingenuă a Poetului –, că ceea ce știai că există deja chiar se naște și devine oarecum tangibil sub cuvintele și sub privirile tale. – Pavel Șușară
ISBN
Format
Număr de pagini
Anul apariţiei
New Era Eva, volum semnat de Daniela Bejinariu, apărut la Tracus Arte în colecția Traian T. Coșovei, este disponibil pe site-ul editurii și în librării!
New Era Eva este o explozie. Daniela Bejinariu se vede martora unui moment de constituire a discursului cu toate pendulările sale între poetic și self help. Chiar și poemul care dă titlul volumului propune topografia acestei experiențe: „cât încă suntem pe drum/ susținere, conținere, închide cu încredere/ gratiile aerisirii ca operațiuni ofensive sunt trimise/ să îndeplinească o slujbă”. Tocmai pentru că nu rezolvă prin demonstrație acest parcurs, poezia Danielei este una dintre acele instanțe care te fac să îți ții respirația. Îți dai seama instantaneu că distanța dintre
delir și exercițiu este negociată la fiecare pas aici. Iar structura rugăciunii își reia dialogul nu atât cu instanțe superioare cât cu supraviețuirea între rupturile poetice de zi cu zi. Ce te fascinează și te ține cu sufletul la gură în New Era Eva este faptul că evenimentul poetic este în plină desfășurare: „nu te îndoi când inima ta vine din locul cel curat”. Suflul conflagrației personalității încă îl poți simți în plină expansiune aici. Iar suflarea prin care poemul Danielei își ține recuzita încă un moment în aer este tot mai compactă. Angajamentul continuității pe care o promite New Era Eva poate să fie resimțit ca insuportabil. Doar Daniela poate să arate cât poate să reziste așa. – Răzvan Țupa
ISBN
Format
Număr de pagini
Anul apariţiei
Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții. Ed a II-a, de Adina Dinițoiu, este disponibilă pe site-ul editurii, curând și-n librării!
„Ne aflăm în fața celui mai complex și mai avizat studiu al prozei lui Mircea Nedelciu, prin anvergură teoretică, prin documentarea exemplară, exhaustivă, prin capacitatea de structurare și de analiză a unei vaste producții literare.” – Adriana Babeți
„Demersul de istorie literară (care face apel și la estetica receptării, comparatistică sau sociologie) este dublat de o analiză minuțioasă, subtilă, pe alocuri ciclopică, condusă spre un examen critic lucid și convingător.” – Sanda Cordoș
„Adina Dinițoiu a realizat prin cartea de față un studiu de referință al operei lui Mircea Nedelciu, o veritabilă expertiză. E o recuperare binevenită într-un moment în care optzecismul s-a clasicizat, iar vânzoleala epocii riscă să estompeze amintirea scriitorului.” – Paul Cornea
ISBN
Format
Număr de pagini
Anul apariţiei
Anarhetipuri. reevaluarea unor forme și genuri literare marginale, Corin Braga (ed.), este disponibilă pe site-ul editurii, în curând și-n librării!

Volumul de față pleacă de la constatarea că în epoca actuală conceptul de arhetip și de centru structural au fost denunțate drept constructe intelectuale fără o bază metafizică sau psihologică reală. Totuși, în baza autorității și prestigiului lor, ele au fundamentat cele mai importante estetici din cultura europeană, fiind folosite drept criteriu de judecată valorică și canonică și condamnând la marginalitate operele și genurile literare care nu respectă ideea aristotelică de compoziție organică. Pentru a reevalua și a recupera asemenea forme și genuri literare „anarhice”, acest volum reia și dezvoltă conceptul de anarhetip creat de Corin Braga. În opoziţie cu operele arhetipale, care au o structură internă, o intrigă, o semnificaţie globală, operele anarhetipice sunt compoziţii polifonice, ale căror componente sunt legate imprevizibil, evitând în mod deliberat imitarea modelelor şi integrarea într-un sens unic şi coerent. Cei opt autori prezenți în volum, membri ai Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma din Cluj-Napoca (Maria Barbu, Carmen Borbély, Corin Braga, Marius Conkan, Laura T. Ilea, Călina Părău, Radu Toderici și Alex Văsieș), analizează mai multe astfel de corpusuri de texte atipice: romane antice, călătorii extraordinare și utopice, „romance” și romane de aventuri, literatura fantasy, romane maximaliste moderne şi postmoderne.
ISBN
Format
Număr de pagini
Anul apariţiei
În pregătire:
Pig boy, volum de poezie semnat de Samir Molaomer, în curând la Tracus Arte!
Samir Molaomer se naște la Roma, în Italia, iar din 2012 trăiește și scrie aproape zilnic în România. A fost publicat pe platforme precum O mie de semne și Noise Poetry, sub pseudonimele de Sam și Sam Gumm.
Pig boy este debutul autorului.
ISBN
Format
Număr de pagini
Anul apariţiei
Ținându-se de câte-o creangă, volum de poeme semnat de Attila Sántha, este în curs de apariție la Tracus Arte!
Traducere George Volceanov
Attila SÁNTHA (n. 1968 la Târgu Secuiesc) se numără printre cei mai importanți autori de limbă maghiară din Transilvania. Distins cu Crucea de Merit de Aur a Republicii Ungare (2018) și Premiul József Attila (2019), membru al Academiei Maghiare de Arte, Sántha Attila se poate mândri cu faptul că este fondatorul celei mai populare reviste literare maghiare a ultimelor trei decenii (Erdélyi Előretolt Helyőrség). Este autorul mai multor volume de versuri și eseuri, monografii, studii științifice și, nu în ultimul rând, al unui excepțional dicționar dedicat graiului secuiesc.
Faptele și opiniile doctorului Faustroll, patafizician, roman neo-ștințific semnat de Alfred Jarry.
Traducere de Mădălina Ghiu
Alfred Jarry s-a născut pe 8 septembrie 1873 la Laval. După anii de școală în Laval și la liceul din Saint-Brieuc, în 1888, a intrat la liceul din Rennes și a obținut bacalaureatul. În 1891, studiază retorică superioară la Liceul Henri IV (Paris). După trei încercări nereușite de a intra la École normale supérieure, începe să frecventeze cercurile literare ale capitalei și să colaboreze la reviste literare: L’Art littéraire, Le Mercure de France, L’Ymagier, Perhinderion, revue d’A. Jarry, La Revue blanche etc. Înregistrează primele succese: Les Minutes de sable memorial, poeme (1894), César-Antichrist (1895) – unde apar primele patru acte din Ubu roi. Colaborează cu La Revue blanche a fraților Natanson. Publică Ubu roi, drame en cinq actes în volum, în 1896. În decembrie, piesa este montată la Théâtre de l’Œuvre. Premiera produce
scandal. Mai publică: Les Jours et les Nuits, roman d’un déserteur (1897), L’Amour en visites (1898), L’Amour absolu (1899), Messaline (1901), Le Surmâle (1902). Continuă ciclul Ubu: Ubu enchaîné, precedat de Ubu roi și La Chanson du décervelage (1900), Almanach illustré du Père Ubu (XX e Siècle) (1901), Ubu sur la butte (1906). Moare la 1 noiembrie 1907, la spitalul Charité din Paris. Postum, în 1911 apare romanul neo-științific, scris între 1897-1898, Faptele și opiniile doctorului Faustroll, patafizician.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *