Semnal editorial 692: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira (X) – Pacino, Presley & Keough, Silver

Unul dintre cei mai emblematici actori din istoria filmului își spune povestea vieții de artist‑creator într‑un mod captivant și extrem de revelator!

Peste tot în lume, Al Pacino a explodat pe ecranele de cinema ca o supernovă. După un prim rol principal în The Panic in Needle Park în 1971, până în 1975 a mai jucat în patru filme – Nașul și Nașul IISerpico și După‑amiază de câine – care nu doar că au avut un succes imens, ci au devenit adevărate repere în istoria filmului. Interpretarea lui a transformat personajele în legende ale culturii pop, iar viața i s‑a schimbat pentru totdeauna. De la Marlon Brando și James Dean încoace, niciun actor nu a mai intrat în mentalul colectiv cu o asemenea forță. Însă Pacino trecuse deja de 30 de ani și trăise mai multe vieți până la obținerea acestei recunoașteri. O figură marcantă a teatrului avangardist din New York, a dus până atunci o existență boemă, făcând tot felul de slujbe pentru a se susține financiar în timp ce‑și urma pasiunea pentru actorie. A fost crescut de o mamă extrem de iubitoare, dar care se confrunta cu probleme psihice, și de părinții acesteia, tatăl lui părăsindu‑i când Pacino era copil. Și, cel mai important, a copilărit pe străzile din South Bronx, alături de gașca lui de prieteni – tineri, aventuroși și imprevizibili –, a căror amintire vie nu l‑a părăsit niciodată. O profesoară i‑a intuit talentul actoricesc și l‑a îndrumat spre legendarul High School of Performing Arts din New York, iar zarurile au fost aruncate. În vremurile bune și în momentele grele, în sărăcie și în bogăție, în clipele de durere și în cele de fericire, actoria a fost colacul lui de salvare, iar comunitatea artistică i‑a devenit familie.

Sonny Boy spune povestea unui om care nu mai are nimic de pierdut și nimic de ascuns. Toate rolurile remarcabile, colaborările spectaculoase și relațiile importante sunt apreciate la justa lor valoare, la fel și îmbinarea neobișnuită dintre creativitate și pragmatism. Însă firul roșu care leagă toate episoadele captivante ale poveștii lui de viață este reprezentat de spiritul iubirii și al unui țel profund. Dragostea poate păli, iar ambițiile se pot transforma pe neașteptate în obstacole, luminile care fascinează prin strălucirea lor se pot stinge brusc. Dar Al Pacino a avut norocul de a se îndrăgosti de actorie înainte de a bănui măcar care pot fi recompensele oferite de această meserie și nu a renunțat niciodată la visul lui. Iar asta a contat cel mai mult.

Actorul și regizorul Al Pacino este o figură unică, emblematică în cinematografia americană. A crescut în South Bronx, New York City, a urmat cursurile la High School of Performing Arts și a studiat actoria la Herbert Berghof Studio cu Charles F. Laughton și la Actors Studio cu mentorul său Lee Strasberg.
A fost nominalizat de nouă ori la premiile Oscar, pentru filme precum NașulDupă‑amiază de câineSerpicoNașul II și Irlandezul: Asasinul mafiei, și în 1992 a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor pentru filmul Parfum de femeie. A fost nominalizat la nouăsprezece premii Globul de Aur și a câștigat patru; la trei premii Tony și a câștigat două; și la trei premii Emmy și a câștigat două. De asemenea, a câștigat un prestigios premiu Obie. Pacino este laureat al Kennedy Center Honoree și a primit premiul American Film Institute Life Achievement Award, National Medal of Arts din partea președintelui Barack Obama și premiul Cecil B. DeMille al Globului de Aur pentru întreaga carieră.

Data apariției 21 oct. 2024
Titlu original Sonny Boy
ISBN 978-606-43-1970-8
Cod bară 9786064319708
Autor Al Pacino
Traducător Ioana Văcărescu
Editura Nemira
Imprint Orion
Colecția Orion
Format Hardcover
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 304
Număr volume 1
Greutate (kg) 0.3000

Născută dintr-un zeu american și crescută în tumultul de la Graceland, Lisa Marie Presley își spune pentru prima oară întreaga poveste în acest volum de memorii percutant, fascinant și unic, completat cu devotament de fiica sa, Riley Keough.

În 2022, Lisa Marie Presley a rugat-o pe Riley s-o ajute să-și ducă la bun sfârșit cartea de memorii, de mult așteptată. După doar o lună, Lisa Marie s-a stins din viață, iar lumea nu avea să-i afle povestea, spusă chiar de ea, n-avea s-o cunoască pe femeia pătimașă, veselă, grijulie și complicată pe care Riley o iubea și pe care acum o plângea.
Riley a găsit înregistrările făcute de mama ei pentru carte, s-a așezat în pat și a ascultat-o pe Lisa povestind întâmplare după întâmplare, despre cum s-a tamponat în mașinuțe de golf cu prietenii ei pe terenurile de la Graceland, despre dragostea necondiționată a tatălui ei, despre cum stăteau sus, în casă, doar ei doi. Despre cum a fost smulsă din baie, țipând, când alerga spre trupul lui fără viață. Despre viața în Los Angeles cu mama ei, despre cum a schimbat școală după școală, mereu dată afară, mereu în bucluc. Despre relația ei de-o viață cu Danny Keough, despre căsătoria cu Michael Jackson și tot ce aveau în comun. Despre a fi mamă. Despre dependențe grave. Despre tristețea care nu s-a risipit niciodată. Riley a înțeles că trebuie să îndeplinească dorința mamei ei și să dezvăluie lumii aceste amintiri scânteietoare și dureroase.
Pentru a o arăta pe mama ei așa cum a fost.

În această carte extraordinară, se regăsesc atât vocea Lisei Marie, cât și cea a lui Riley, o mamă și o fiică comunicând – din această lume către cea de dincolo –, în timp ce încearcă să se vindece una pe alta. Profund emoționantă și revelatoare, De aici spre marele necunoscut este o carte unică – cuvintele de rămas-bun ale unicului copil al unei legende americane.

Născută dintr-un zeu american și crescută în tumultul de la Graceland, Lisa Marie Presley își spune pentru prima oară întreaga poveste în acest volum de memorii percutant, fascinant și unic, completat cu devotament de fiica sa, Riley Keough.

Lisa Marie Presley a fost cântăreață și compozitoare, născută în Memphis și crescută la Graceland, ca unic copil al lui Elvis și al Priscillei Presley. De-a lungul carierei sale, a lansat trei albume de studio: To Whom It May ConcernNow What și Storm & Grace, primul dintre ele primind Discul de Aur. Lisa Marie s-a stins din viață în ianuarie 2023.

Riley Keough este actriță, nominalizată la Emmy, Golden Globe și Independent Spirit Award. Este cunoscută pentru rolurile sale din Under the BridgeDaisy Jones & The SixZola și multe altele. De asemenea, a coregizat War Pony, film care a câștigat Caméra d’Or, premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, la Cannes, și este cofondatoare a companiei de producție Felix Culpa, alături de Gina Gammell. Este fiica cea mare a Lisei Marie Presley și unic custode al Graceland.

Data apariției 21 oct. 2024
Titlu original From here to the great unknown
ISBN 978-606-43-1971-5
Cod bară 9786064319715
Autor Lisa Marie Presley, Riley Keough
Traducător Silvia Năstasie
Editura Nemira
Imprint Orion
Colecția Orion
Format Hardcover
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 272
Greutate (kg) 0.2000

Ai fi gata să-ți acorzi o a doua șansă dacă ai întâlni persoana potrivită într-un moment nepotrivit?

Ce loc e mai potrivit să-ți acorzi o a doua șansă, dacă nu New Yorkul, orașul noilor începuturi?

Iris ajunge în orașul în care orice e posibil, hotărâtă să o ia de la capăt în cariera ei culinară și să uite de Londra și de recenta ei experiență amoroasă, care i-a frânt inima.

Cutreierând străzile în timpul unui celebru festival gastronomic, se simte de parcă ar fi protagonista unui film. Apoi, brusc, dă peste o gelaterie care îi pare din cale-afară de cunoscută…

Înăuntru, la tejghea, stă un bărbat incredibil de arătos, cu un zâmbet irezistibil, dar care trece, la rândul lui, printr-o criză existențială.

Iar ironia sorții face ca Iris să fie singurul răspuns la problemele lui… Însă ea nu poate să-i dezvăluie asta. Sau poate?

Oare e pregătită să lase trecutul în urmă și să-și dea voie din nou să se îndrăgostească?

„O lectură plină de sensibilitate și de emoție, cu un amestec perfect de ingrediente: New York, mâncare, familie și romance!“
Sophie Cousens, autoarea romanului Anul viitor pe vremea asta, bestseller The New York Times

„O lectură de vacanță, captivantă și înduioșătoare, care te va încălzi pe interior, apoi îți va trezi la viață toate simțurile, ca un scoop perfect de gelato, savurat pe străzile din Mica Italie. Un roman care te va face să visezi cu ochii deschiși: New York, New York, here I come…“
Anamaria Manolescu, coordonatoarea colecției Nemira Fiction

Josie Silver e o romantică nerușinată, care l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină soț în clipa în care l-a călcat pe picior din greșeală, chiar când el împlinea 21 de ani. Locuiesc împreună cu cei doi fii și cu pisicile familiei într-un orășel din Anglia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *