În căldura toridă a verii, când soarele dogoritor te îndeamnă să cauți un refugiu răcoros, nu există loc mai bun de evadare decât paginile unui roman plin de suspans. Crime Scene Press, editură cunoscută pentru selecția sa impresionantă de titluri captivante, oferă cititorilor pasionați de mister și adrenalină o serie de povești care te vor ține cu sufletul la gură. Iată cinci romane care nu doar că îți vor oferi doza necesară de tensiune și intrigă, dar te vor și răcori în zilele fierbinți de vară. Fiecare dintre aceste cărți promite o experiență de neuitat, plină de răsturnări de situație și personaje fascinante, perfectă pentru a-ți condimenta vacanța de vară.
Cartea cazurilor nerezolvate, al scriitoarei canadiene Simone St. James, autoare bestseller New York Times și USA Today, cu o atmosferă care îți îngheață sângele în vene. Cartea îmbină trecutul și prezentul cu măiestrie într-o țesătură de mister din lumea reală și suspans supranatural. Un thriller la limita paranormalului, care ține suspansul la cote înalte.
Claire Lake, Oregon. Shea Collins e recepționeră, dar noaptea lucrează la propriul ei blog despre true crime, numit Cartea Cazurilor Nerezolvate. Într-o zi se întâlnește cu Beth Greer, cea mai vestită criminală în serie din localitate. De fapt, presupusă criminală în serie – deși toată lumea o consideră vinovată de uciderea a doi bărbați, Beth a fost achitată la procesul de acum patruzeci de ani. Ceea ce pentru Shea începe ca o trufanda pentru blog se transformă într-o adevărată vânătoare în căutarea adevărului, care va răsturna toate convingerile din micul oraș. Dar cineva – sau ceva – vrea să apere cu orice preț secretele pe care le ascunde conacul familiei Greer. Chiar cu prețul unei alte crime.
Simone St. James s-a născut în Canada și este autoare bestseller New York Times și USA Today. A câștigat două Premii RITA și un Premiu Arthur Ellis. A lucrat timp de douăzeci de ani în televiziune, în culise, apoi a renunțat la domeniu și a început să scrie cu normă întreagă. Este autoare de romane de suspans, de dragoste și de ficțiune istorică.
Sarek, de Ulf Kvensler, roman publicat în peste 20 de țări, nominalizat la Premiul Crimetime pentru debut și la Cartea Anului în Suedia. Descrierile maiestuoșilor munți pudrați cu zăpadă din nordul Suediei, Sarek, îți vor tăia răsuflarea și te vor răcori cu peripețiile pline de suspans prin peisajul înghețat. Un thriller psihologic pe care nu-l poți lăsa din mână, cu acțiunea petrecându-se pe culmile înzăpezite ale unui munte pe cât de spectaculos, pe atât de necruțător.
Trei prieteni merg în fiecare an în drumeții în nordul îndepărtat al Suediei. Annei și lui Henrik le e greu să refuze atunci când Milena își dorește ca iubitul ei, Jacob, să participe și el anul acesta. Anna e copleșită de sentimentul că-l recunoaște de undeva, dar nu izbutește să-și dea seama de unde. Nu trece mult timp și drumeția se transformă într-un coșmar, atunci când se dovedește că venirea lui Jacob a fost o decizie care le va schimba viața tuturor.
Ulf Kvensler are o lungă carieră încununată de succes ca scenarist, regizor și producător de televiziune. La început comediant, în ultimii ani a scris drame, horror și thrillere. Este creatorul și autorul multor seriale cu mare priză la public.
Furtuna de zăpadă, Ragnar Jonasson, finalul trepidant al seriei Dark Iceland, din care s-au vândut milioane de exemplare în toată lumea, și totodată primul roman islandez care a devenit bestseller în Statele Unite.
Cu câteva zile înainte de Paști, turiștii se adună în Siglufjörður, cel mai nordic punct al Islandei, ca să viziteze maiestuoasele pârtii de schi. Ari Thór Arason este acum inspector de poliție, dar prietena lui locuiește în Suedia împreună cu fiul lor în vârstă de trei ani. Reîntâlnirea e planificată pentru weekend, însă un viscol violent amenință să lovească în aceeași perioadă, iar în aer plutește o răceală tulburătoare. O fată de nouăsprezece ani cade de la balcon pe strada principală. O însemnare derutantă din jurnalul ei sugerează că e posibil să nu fi fost un accident. Când un bătrân dintr-un azil din localitate scrie la nesfârșit pe pereți mesajul „A fost ucisă”, devine limpede că la mijloc se ascunde ceva mai sinistru. În timp ce furtuna de zăpadă se apropie, oprind curentul electric și blocând accesul în Siglufjörður, Ari Thór trebuie să descopere un adevăr cumplit care îi va marca pe toți.
Ragnar Jónasson s-a născut la Reykjavík în 1976. Lucrează ca avocat și predă legislația privind drepturile de autor la Facultatea de Drept a Universității din Reykjavík. Cărțile lui Ragnar s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea. Au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții în Islanda, Marea Britanie și Statele Unite. Cele două serii care l-au consacrat pe Ragnar sunt Dark Iceland (care îl are în centru pe tânărul Ari Thór) și Hulda (cu detectiva care poartă același nume). Drepturile pentru cărțile lui s-au vândut în 33 de țări.
Seara cea mai neagră, Ann Cleeves, autoare considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. Roman bestseller Sunday Times, cu o acțiune care se petrece în sezonul rece, pe ninsori și zăpezi grele, cartea perfectă pentru a ne răcori prin lectură preț de câteva ore. Cartea debordează de suspecți bine șlefuiți și motive ascunse la vedere și face parte din celebra serie Vera Stanhope, protagonist despre care New York Times nota că „a devenit un personaj nemuritor al genului.”
Se apropie Crăciunul. Vera Stanhope merge spre casă și abia așteaptă să ajungă. Dezorientată din pricina zăpezii și a frigului, apucă pe un drum greșit și descoperă o mașină abandonată la marginea drumului. Portiera e deschisă, șoferul nu se zărește nicăieri, însă Vera vede cu stupoare un bebeluș pe banchetă. Îngrijorată ca micuțul să nu înghețe, Vera îl ia cu sine și ajunge la Brockburn, casa în care a crescut chiar tatăl ei. Înăuntru, petrecerea e în toi. Dar afară, în zăpadă, o tânără zace moartă. Să fie ea mama copilului? Ce i s-a întâmplat? Vera are un caz nou. Cele mai negre nopți pot ascunde cele mai mortale secrete.
Ann Cleeves s-a născut în 1954 și a copilărit în partea de vest a Angliei, în Herefordshire și apoi în North Devon. După ce a renunțat la facultate, a avut o serie de job-uri ocazionale dintre cele mai diverse: asistent social pentru copii, bucătar la un centru de observare a păsărilor, ajutor de salvamar și ofițer pentru eliberarea condiționată. S-a căsătorit cu Tim Cleeves, un cunoscut ornitolog și, când acesta a primit un post pe micuța insulă Hilbre, aflată în estuarul Dee, unde ei doi erau singurii locuitori, s-a apucat de scris. Au urmat mai multe romane (peste douăzeci), publicate începând cu 1986, care au fost traduse în peste 20 de limbi până în prezent. Cele două serii de succes ale lui Ann Cleeves au fost transpuse în două seriale TV realizate de ITV (după cărțile care o au drept protagonistă pe Vera Stanhope) și respectiv BBC (după volumele din seria Shetland). Serialul Vera a fost deja difuzat în peste 30 de țări. În 2017, Ann Cleeves a fost distinsă cu Premiul Diamond Dagger pentru întreaga carieră, acordat de aceeași Crime Writers’ Association. La Crime Scene Press au apărut patru volume din seria Vera și toate cele opt volume din seria Shetland.
Refugiul spionilor, Tess Gerritsen, un thriller palpitant, rece ca gheața, cu o bună parte din acțiune petrecându-se iarna, dar care ne poartă și în destinații de vacanță precum Istanbul, Bangkok, Malta, sau Lacul Como.
Fosta spioană Maggie Bird s-a retras în orășelul de coastă Purity, din statul Maine, în încercarea de a lăsa trecutul în urmă după ce o operațiune a deraiat grav. Duce o existență liniștită la ferma ei, încă apăsată de gândul la întâmplările care au forțat-o să iasă din joc. Asta până într-o zi când în fața casei găsește trupul unei femei și își dă seama că este vorba despre un mesaj de la vechi dușmani care nu au uitat de ea. Apelând la cercul ei de prieteni, Clubul Martini, cu toții foști agenți CIA, Maggie încearcă să-și salveze viața, dar și să protejeze mica localitate pe care a ajuns s-o îndrăgească atât de mult. Drumul o va purta pe firul amintirilor dintr-o altă viață, între Bangkok, Istanbul, Londra și Valletta, deschizând și răni care abia începuseră să se vindece.
Tess Gerritsen a studiat la Universitatea Stanford și a obținut doctoratul în medicină la Universitatea din California. În timpul concediului de maternitate, pe vremea când lucra ca medic, a început să scrie beletristică. A publicat primul roman în 1987, iar de atunci a vândut peste 40 de milioane de cărți în patruzeci de țări, câștigând Premiile Nero Wolfe și RITA. Acum s-a retras din domeniul medical, locuiește în Maine și trăiește din scris.
***
CRIME SCENE PRESS este sursa numărul 1 de romane mystery & thriller, fiind singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii de acest gen. Printr-o selecție riguroasă a titlurilor, girată de către George Arion, cel mai apreciat scriitor de suspans din România, editura urmărește promovarea genului în rândul cititorilor. În catalogul editurii regăsim atât autori români cât și străini, clasici, dar și contemporani, scriitori ce reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spațiul cultural din care provin. Crime Scene Press aduce cititorilor români o varietate de sub-genuri din sfera mistery&thriller, povești captivante și pline de suspans, care au făcut furori la nivel internațional, precum: thrillere psihologice, politice, legale, sau de spionaj. Fie că ești în căutarea unui roman cu detectivi iscusiți și puzzle-uri de rezolvat, a unei povești pline de tensiune și pericol sau a unui thriller psihologic care te ține în suspans până la final, editura satisface aceste preferințe și oferă cititorilor români lecturi captivante și palpitante. La Crime Scene Press, pasiunea pentru povești captivante și pline de mister se întâlnește cu dorința de a aduce bucurie și emoție cititorilor.
Crime Scene Press online
Website: https://crimescenepress.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/crimescenepress
Instagram: https://www.instagram.com/crimescenepress/