Deprecated: Hook custom_css_loaded is deprecated since version jetpack-13.5! Use WordPress Custom CSS instead. Jetpack nu mai acceptă CSS personalizat. Citește documentația pe WordPress.org pentru a învăța cum să aplici stilurile personalizate pe site-ul tău: https://wordpress.org/documentation/article/styles-overview/#applying-custom-css. in /home/bibliotecaluiliv/public_html/wp-includes/functions.php on line 6078
Lansarea romanului „Călătoria lui Walter Benjamin“ de Jay Parini la Librăria Humanitas de la Cișmigiu – joi, 28 septembrie, ora 19.00 - Biblioteca lui Liviu

Lansarea romanului „Călătoria lui Walter Benjamin“ de Jay Parini la Librăria Humanitas de la Cișmigiu – joi, 28 septembrie, ora 19.00

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă joi, 28 septembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Călătoria lui Walter Benjamin de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ în traducerea Irinei Horea

În acest roman fascinant, Jay Parini reconstituie ultimele luni din viața filozofului Walter Benjamin, care părăsise Parisul chiar înaintea invaziei naziste din 1940. Pornind de la mărturii, scrisori, jurnale și memorii ale contemporanilor – personalități ale scenei intelectuale occidentale care au supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial –, Parini îi conturează lui Benjamin un portret de o profundă empatie imaginativă.

Participă: Ioana Pârvulescu, scriitoare, Irina Horea, traducătoarea romanului și Horia Ghibuțiu, jurnalist cultural. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook.

Jay Parini transmite un mesaj cititorilor români cu ocazia apariției romanului Călătoria lui Walter Benjamin. Îl puteți urmări aici.

Lansarea va putea fi urmărită #live #online pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction și pe Youtube – Humanitas.

„Povestea lui Parini este documentată minuțios și redată cu mult dramatism, reunind trăsăturile derutante și contradictorii ale lui Benjamin într-o psihologie vie și credibilă. Parini nu ne vorbește doar despre destinul lui Benjamin, ci și despre cel al intelectualului în societatea occidentală modernă.“ – The New York Times Book Review

La începutul anilor 1930, când climatul intelectual și politic devenise sufocant, Walter Benjamin părăsește Germania și se stabilește în cele din urmă la Paris, unde, timp de zece ani, se documentează, scrie, publică în diferite periodice și concepe marile sale proiecte care așteptau momentul prielnic să fie publicate. Însă turnul de fildeș în care filozoful însingurat se refugiase sperând să rămână neatins de Istorie (încercare zadarnică, după cum îl avertizau cei apropiați) se dovedește un fragil castel de cărți de joc. Eșafodajul vieții sale și rațiunea sa de a fi se năruie odată cu înaintarea germanilor în Franța, iar Benjamin se vede obligat să accepte că lumea în care s-a născut va pieri. Pornește spre sudul Franței, căutând scăpare spre Portugalia, cu speranța de a ajunge la New York, unde deja se stabilise prietenul lui, Theodor W. Adorno. Însă tra­versarea munților către Spania se va dovedi ultima etapă a calvarului.

„Un roman impresionant, extrem de informat, bazat pe viața unuia dintre cei mai discreți, provocatori și tragici intelectuali ai secolului XX, Walter Benjamin. Parini a creat nu atât o biografie ficțională a lui Benjamin, cât o meditație asupra experienței exilului și a cristalizării gândirii moderne. […] Parini evocă, emoționant și convingător, o întreagă generație de intelectuali copleșiți de revoluție și război și încercările lor disperate de a da sens lumii.“ – Kirkus Reviews

Lansarea va putea fi urmărită #live #online pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction și pe Youtube – Humanitas.

Jay Parini s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover. Din 1982 se mută la Middlebury College în Vermont, unde activează și în prezent. Este autorul mai multor volume de poezie, printre care House of Days (1998) și The Art of Subtraction: New and Selected Poems (2005). Este, de asemenea, un reputat critic și istoric literar, volumele sale John Steinbeck (1995), Robert Frost: A Life (1999), Why Poetry Matters (2008), Promised Land: Thirteen Books that Changed America (2008) fiind deosebit de apreciate în Statele Unite. Parini are o bogată activitate de editor, coordonând lucrări precum The Norton Book of American Autobiography (1998), British Writers Classics (2003), The Oxford Encyclopedia of American Literature (2004). De o deosebită apreciere s-a bucurat și volumul său autobiografic Borges and Me: An Encounter (2020). Romancier de mare succes, Jay Parini a publicat opt romane, dintre care amintim Ultima gară (The Last Station, 1990; 2007; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Călătoria lui Walter Benjamin (Benjamin’s Crossing,1996; Humanitas Fiction, 2023), The Apprentice Lover (2002), Rătăcirile lui Herman Melville (The Passages of H.M., 2011; Humanitas Fiction, 2013) și The Damascus Road: A Novel of Saint Paul (2019). Parini locuiește în Vermont, fiind colaborator permanent al mai multor publicații, precum The Guardian și The Chronicle of Higher Education, iar cu articole de opinie contribuie la site-uri renumite, precum CNN, Salon și The Daily Beast. Cărțile sale sunt traduse în peste treizeci de limbi.

Romanul Călătoria lui Walter Benjamin de Jay Parini este recomandat de Radio România Cultural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *