„Toți cei din familia mea au ucis pe cineva” de Benjamin Stevenson – cartea pe care trebuie s-o citești!

Editura Trei vă propune o nouă carte în colecția Fiction Connection – Toți cei din familia mea au ucis pe cineva de Benjamin Stevenson – un mystery extrem de inteligent și amuzant, care în curând va fi ecranizat într-o miniserie HBO.

“Mi-a plăcut la nebunie. Cu totul original, foarte distractiv și o lectură obligatorie pentru toți fanii genului mystery.” – Jane Harper

Mă îngrozea reuniunea familiei Cunningham încă dinainte de prima crimă. Dinainte să ne înzăpezim în stațiunea montană. Ideea e că în familia Cunningham nu ne prea înțelegem între noi. N-avem decât un singur lucru în comun: toți am ucis pe câte cineva. Fratele meu, sora mea vitregă, soția mea, tata, mama, cumnata mea, unchiul meu, tatăl meu vitreg, mătușa mea. Chiar și eu. Când e găsit în zăpadă primul cadavru, e clar că doar un Cunningham ar fi putut comite crima — și eu trebuie să dovedesc. În familia mea sunt mulți criminali. Dar un singur ucigaș…

„Fără îndoială, va deveni un clasic.” – The Big Issue

Ernie Cunningham, profesor și avid cititor de cărți polițiste, este invitat la o reuniune de familie organizată într-o stațiune montană. În urmă cu trei ani, Ernie l-a văzut pe fratele său, Michael, ucigând un bărbat și l-a denunțat la poliție. Aceasta a fost considerată o trădare pe care nimeni din familia sa nu o putea ierta, astfel că, în ultimii ani, Ernie a fost ocolit de rude. Dar acum sunt toți adunați la Sky Lodge Mountain Retreat pentru a-l întâmpina pe Michael la eliberarea din închisoare. Dar, în ajunul eliberării lui Michael, cadavrul unui bărbat este găsit înghețat pe pârtie.
În timp ce toată lumea presupune că bărbatul a căzut și a murit de hipotermie în timpul nopții, Ernie și sora sa vitregă, Sofia, observă un detaliu ciudat – căile respiratorii ale bărbatului sunt pline cu cenușă. Se pare că a murit într-un incendiu, într-o mare de zăpadă curată, fără niciun semn de arsură pe corp.

„Dacă vreți să citiți ceva diferit, alegeți Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, un roman foarte inteligent și cu totul experimental (…) una dintre cele mai așteptate cărți ale anului.” – Weekend Australian

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva este un amestec iscusit de elemente clasice și moderne de mystery. Stevenson construiește un roman polițist clasic, în stilul Agathei Christie și a lui Arthur Conan Doyle, cu întorsături de situație moderne, executate cu finețe. Chiar dacă romanul are o distribuție numeroasă – mulți membri ai clanului Cunningham, și mai mulți oaspeți ai stațiunii, dar și ofițeri de poliție – toate personajele sunt bine conturate și joacă fiecare câte un rol important în dezvoltarea poveștii.

Benjamin Stevenson este comediant australian de stand-up și autor premiat. De la Melbourne International Comedy Festival și până la Edinburgh Fringe Festival, show-rile lui live sunt sold-out și a apărut în emisiuni la ABCTV, Channel 10 și The Comedy Channel.

Primul său roman, Greenlight, a fost nominalizat la Premiul Ned Kelly pentru cel mai bun debut, categoria Roman polițist, și a fost publicat în SUA și Marea Britanie. Al doilea roman, Either Side of Midnight, a fost nominalizat la Premiul International Thriller Writers pentru Cel mai original volum broșat.

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, cel de-al treilea roman al său, a devenit bestseller, iar drepturile de traducere au fost vândute în 24 de țări și urmează să fie adaptat pentru televiziune, într-o miniserie HBO.

You might also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *