Best of 2022: top 10 cele mai căutate cărți Nemira

Nu știm când a mai trecut un an, dar când ne uităm în urmă, ne dăm seama că au fost 365 de zile pline de plăcerea lecturii, cu povești magice și optimiste. Editura Nemira se bucură că în anul care stă să treacă, comunitatea de supercititori a fost mai aproape ca niciodată. 

Anul 2022 a adus cluburi de carte, târguri, întâlniri cu cititorii, turnee prin țară, alături de autorii români, premii câștigate și ecranizări ale cărților publicate de editura Nemira. 

Comunitatea pasionată de cultura japoneză a fost încântată de lansarea primului imprint de manga în limba română: NEZUMI by Nemira. În cadrul evenimentului dedicat celor două serii: „Mireasa Străvechiului Mag” și „Regatele Ruinei”, cititorii au putut participa la ateliere speciale de taiko, origami sau caligrafie, oferite de Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”.

Un alt motiv de bucurie: volumul de poezii „Cartea plantelor și animalelor”, de Simona Popescu a fost sursa de inspirație a regizorului Radu Afrim pentru spectacolul „Ierbar”, care se joacă la Teatrul Național Târgu-Mureș. Iar scriitorul Florin Chirculescu a revenit, după 4 ani, cu un roman magistral: „Solomonarul”, ce s-a aflat pe locul 1 în topul vânzărilor de la Târgul de Carte Gaudeamus. 

Campania națională de încurajare a lecturii, Bookvertising, a câștigat numeroase premii și a ajuns în atenția publicului. De aceea, mergem mai departe și încurajăm editurile să se înscrie pe platformă, iar brandurile să plaseze, în continuare, în reclamele lor, cărți scrise de autori români.

La finalul lui 2022 tragem linie la tot ce a fost mai bun din anul ăsta, la tot ce am învățat, tot ce am publicat sau am citit.

Top 10 cele mai căutate cărți Nemira din 2022

  • O vară italiană, de Rebecca Serle

Positano. O călătorie magică. Un peisaj magnific. Rebecca Serle, autoarea bestsellerului internațional „Peste cinci ani”, a scris romanul ideal de vacanță: o carte despre iubire, în toate formele ei. Vom descoperi Coasta Amalfi cu falezele ei spectaculoase și povestea surprinzătoare a unei femei care călătorește pentru prima dată singură.

  1.     Friends, iubiri și marele lucru teribil, de Matthew Perry 

„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.”

Așa începe povestea captivantă a celebrului actor Matthew Perry, care ne poartă în călătoria lui. Îndrăgitul star din Friends ne conduce în culisele acestui serial de succes și povestește despre lupta cu dependență în stilul său inconfundabil, amuzant și ingenuu, prin acest memoir plin de speranță, aflat pe locul 1 în topul Amazon, la scurt timp după lansare.

  • Foc și sânge, de George R.R. Martin

Cartea „Foc și sânge este sursa de inspirație a serialului „Casa Dragonului”, a cărui premieră a depășit toate recordurile înregistrate vreodată de HBO pentru o serie originală. Cartea spune povestea Targaryenilor de când au ajuns în Westeros și au cucerit Cele Șapte Regate și până după Dansul Dragonilor, cea mai faimoasă bătălie dintre dragoni și călăreții lor. 

Romanul este un volum de referință pentru fanii universului din Urzeala tronurilor,  o capodoperă de istorie ficțională.

  1.     Un Basm, de Stephen King

Stephen King sondează cel mai adânc puț al imaginației sale în acest roman fermecător despre un adolescent care moștenește cheia către o lume paralelă, în care binele și răul poartă o luptă acerbă. 

„Ca și cum imaginația mea abia aștepta să-i fie pusă întrebarea, mi s-a arătat un oraș mare și părăsit – dar cu o viață proprie. Am văzut străzile pustii, clădirile bântuite, un cap de gargui care zăcea răsturnat pe stradă. Am văzut statui sfărâmate (nu știam ce reprezintă, dar am aflat în cele din urmă). Am văzut un palat uriaș, impunător, cu turnuri din sticlă atât de înalte, încât vârfurile lor străpungeau norii. Aceste imagini au declanșat povestea pe care voiam să o spun.“
Stephen King

  1.     Biblioteca de la miezul nopții (ed.2022),  de Matt Haig

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Romanul a câștigat Premiul Goodreads pentru cea mai bună carte de ficțiune.

  1.     Casa Gucci, de Sarah Gay Forden

O poveste senzațională despre crimă, nebunie, strălucire și lăcomie.

Cartea care stă la baza filmului Casa Gucci (2021), regizat de Ridley Scott, cu Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto și Al Pacino în rolurile principale. O cronică despre ascensiunea, prăbușirea și renașterea celei mai mari dinastii din lumea modei, o poveste despre crimă, ambiție și legăturile întunecate dintre membrii uneia dintre cele mai controversate familii din istoria modei.

  1.     Sanatoriul, de Sarah Pearse

Le Sommet stă ascuns într-o pădure pe coastele Alpilor. Este un sanatoriu abandonat transformat recent într-un hotel de cinci stele. Și e ultimul loc în care Elin Warner ar avea chef să vină. Dar, când fratele ei o cheamă la petrecerea lui de logodnă, nu poate să nu accepte. Mai ales că tocmai și-a luat o pauză de la slujba ei de detectiv. Însă, ceva nu e în regulă în hotelul care îi dă fiori lui Elin din clipa în care îi trece pragul. 

Întunecat, captivant și de-a dreptul terifiant, romanul este Bestseller The New York Times.

  1.     Tu ești muntele, de Brianna Wiest

De secole, muntele a fost folosit ca o metaforă a marilor provocări cu care ne confruntăm, în special a celor care par imposibil de depășit. Pentru a ne escalada munții, trebuie, de fapt, să facem munca internă profundă de conștientizare a traumei, de construire a rezistenței și de ajustare a modului în care ne prezentăm la baza muntelui. Brianna Weist a scris o carte spectaculoasă despre depășirea autosabotării.

  1.     Doamna England, de Stacey Halls

Autoarea Stacey Halls ne invită într-un univers captivant al unei căsnicii din epoca edwardiană. Romanul vorbește despre bărbați și femei, putere și control, curaj, adevăr și cea mai amară decepție. Pe fundalul unui peisaj dramatic, cu personaje vibrante, acest roman demonstrează că Stacey Halls este una dintre cele mai incitante voci noi din literatura britanică. 

  1.   Lecții de chimie, Bonnie Garmus

Romanul se află pe locul 1 în topul bestsellerelor The New York Times & Sunday Times, a fost premiat de Goodreads, nominalizat pentru Waterstones debut fiction prize și este în curs de ecranizare ca serial, cu Brie Larson în rolul principal. 

Chimista Elizabeth Zott nu este o femeie obișnuită. La începutul anilor ʼ60, se angajează la Institutul de Cercetare Hastings, unde observă că atitudinea față de femei a colegilor săi nu e deloc obiectivă. Singurul care pare să o înțeleagă este genialul și singuraticul Calvin Evans, savantul cu multiple nominalizări la Premiul Nobel, care se îndrăgostește de mintea ei sclipitoare.

You might also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *