Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) anunță instituirea Premiilor FICȚIUNEA, acordate de revista OPT motive & ACF

Publicat pe De Liviu Szoke

Premiile FICȚIUNEA

  1. Premiul pentru cel mai creativ artist vizual
  2. Premiul pentru cel mai creativ scriitor
  3. Premiul Personalitatea artistică a anului

https://fb.watch/cKqm21-C0v/

Premiile FICȚIUNEA se vor decerna anual, în perioada 1-8 iunie, iar cu o săptămână înainte se vor anunța nominalizările.

Propunerile pentru premii sunt făcute de filialele Asociației Creatorilor de Ficțiune.

Evaluarea și selecția creațiilor nominalizate este asigurată de către o comisie de specialiști, desemnată de Comitetul director al ACF. 

Anul acesta, Premiile Ficțiunea se bucură de sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Partener de promovare: Muzeul Național al Literaturii Romane din București.

Festivitatea de premiere va avea loc miercuri 8 iunie, pe plaja Neversea, Constanta, la ora 19.

Asociatia Creatorilor de Fictiune, entitate non-profit, cu sediul în Bulev. N. Bălcescu, nr.7, București, are ca scop promovarea unui tip sincretic de creație, situat la granița dintre artele ficțiunii, domeniu care se conturează tot mai clar în ultima vreme. Între literatură, artele plastice, film sau muzică există numeroase zone de manifestare comună, care au dus la apariția unor specii noi, precum filmul de artă, clipurile artistice, pictura tematică, muzica bazată pe text sau temă literară, poezia ca manifestare vizuală, numeroasele forme ale artelor spectacolului, micro-ficțiunile, flash-ul literar etc. Asociația Creatorilor de Ficțiune își propune să reunească artiști din toate domeniile, dar și exegeți care contribuie la propulsarea și înțelegerea ficțiunii.

Între categoriile profesionale pe care le are în vedere asociația se numără scriitori, actori, artiști plastici, cineaști, regizori, critici și cronicari din domeniul ficțiunii, fotografi, creatori de concepte artistice, oameni capabili să creeze etc.

Asociația Creatorilor de Ficțiune are ca principale domenii de activitate revista OPT motive (https://optmotive.ro), publicație de profil, și organizarea unor evenimente de promovare a fenomenului artistic (festivaluri, lecturi, realizarea de materiale artistice etc.)

Pot face parte din ACF toți cei care cred în arta hibridă.

ACF este înscrisă în Registrul entităților de cult din 16.08.2021.

Bulevardul Bălcescu nr 7, ap. 3, București

https://asociatia-creatorilor-de-fictiune.ro

contact@asociatia-creatorilor-de-fictiune.ro

Președinta Asociației                                                                                                                      Vicepreședintă

                                                                                                                                                     Adriana IRIMESCU TITIENI

Doina RUȘTI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *