Lansare de carte #online „Confesiunea“ de Jessie Burton – miercuri, 10 februarie, ora 19.30

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „HUMANITAS FICTION ONL&LIVE ONLINE Raftu Denisei îMPREUNĂ ÎN COMPANIA CĂRȚILOR Autoar bestsel nationale Miniaturista ÈiMuza Coryesiunea Unroma Jessie Burton camiste rezistăp până Miercuri 10 februarie ora 19.30 Lansare de carte HUMANITAS Participă: Dana Pîrvan Diana Cosmin Iulia Gorzo Traducere de Iulia Gorzo Moderator: Sandra Ecobescu”

Miercuri, 10 februarie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Confesiunea de Jessie Burton – autoarea bestsellerurilor Miniaturista și Muza – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu, traducere de Iulia Gorzoo carte luminoasă, puternică și emoționantă despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine.

Participă: Dana Pîrvan, scriitoare și critic literar, Diana Cosmin, jurnalistă, deținătoarea blogului Fine Society și Iulia Gorzo, traducătoarea romanului. Moderatorul întâlnirii este Sandra Ecobescu, președinte Fundația Calea Victoriei.

Evenimentul va fi difuzat pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction – și pe #HumanitasYouTube: . Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: 

Confesiunea este, în primul rând, un roman despre multiplele relații ce se stabilesc între femei, de la maternitate la iubire, de la prietenie la ură, urmând o dublă istorie, desfășurată într-un tempo la început lent, accelerându-se firesc pe parcurs, deoarece secretele nu pot fi dezvăluite oricum și uneori este nevoie de o viață întreagă pentru ca rostirea lor să devină o cale spre descoperirea și acceptarea de sine.

Confesiunea are o construcție pe două paliere temporale, anii 1980, din Soho până la Hollywood, și Londra zilelor noastre, legate între ele de personajul unei scriitoare, Constance Holden, cândva de succes, dar care vreme de treizeci de ani a dispărut din lumea literară. Constance – Connie, cum îi spun femeile care îi traversează viața – este singura conexiune dintre Elise Morceau și fiica acesteia, Rose Simmons. Puntea pe care, fără să vrea, ajunge să o ridice între cele două devine o mărturisire pe mai multe planuri și o asumare.

„O capodoperă despre autonomia femeilor și despre rolul lor în societate, care aduce în prim-plan mirajul Hollywoodului, maternitatea și fragmentarea identității.“ – Irish Tatler

Jessie Burton s-a născut în 1982 la Londra, unde trăiește și în prezent. A fost încurajată din copilărie să citească, să meargă la bibliotecă și să scrie. Și-a făcut studiile la Oxford University, unde a urmat cursuri de literatură engleză și limbă spaniolă, și la The Royal Central School of Speech and Drama din Londra. În adolescență a jucat într-un serial BBC de succes pentru tineret (The Wild House), fapt ce i-a deschis calea spre actorie și scenele londoneze. A publicat proză scurtă în Harper’s Bazaar US și Stylist, și, de asemenea, a scris frecvent articole și eseuri pentru The Wall Street Journal, The Independent, Vogue, Elle, Lonely Planet Traveller, The Daily Telegraph și The Spectator. În 2014 a publicat romanul Miniaturista (The Miniaturist), care s-a vândut în peste 1 000 000 de exemplare și a fost tradus în 40 de țări. A fost desemnat Waterstone’s Book of the Year 2014, a primit National Book Award – New Writer of the Year & Book of the Year și a fost ecranizat de BBC One. După succesul internațional al primei ei cărți, Jessie Burton a revenit în 2016 cu Muza (The Muse; Humanitas Fiction, 2017), elogiată entuziast de critici, ale cărei drepturi de traducere s-au vândut în peste 30 de țări. Ambele romane au fost bestselleruri Sunday Times, New York Times și Radio 4’s Book at Bedtime. În toamna lui 2019 îi apare al trei­lea roman, Confesiunea (The Confession; Humanitas Fiction, 2021), de asemenea bestseller Sunday Times. Eseul autoarei despre Brexit, Found in Translation, a fost inclus în antologia Goodbye Europe (2017). Primul ei roman pentru copii, The Restless Girls, a apărut în 2018, iar Medusa urmează să fie publicat în 2021.

Romanul Confesiunea de Jessie Burton este recomandat de Blogul unei cititoare de cursă lungă și Digi FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *