Roman din seria Jack Reacher
„Child își dă măsura talentului în acest roman plin de suspans.“ – Publishers Weekly
„E un univers aleatoriu, dar din când în când lucrurile se așază cum trebuie”, spune Reacher.
Însă de data asta nu e deloc așa. Într-o cursă Greyhound, Reacher se gândește la ale lui, într-o călătorie fără țintă, pentru care are tot timpul din lume. Apoi coboară din autobuz pentru a ajuta un bătrân pe care parcă-l pândește necazul.
Ajuns în orașul natal al acestuia, descoperă că bătrânul și soția lui datorează o sumă imensă de bani unor oameni foarte periculoși, care fac parte din cele două organizații criminale ce își dis-pută supremația asupra acelui oraș.
Lucrurile se precipită și Reacher devine ținta celor două bande rivale, în mijlocul unui război sângeros pentru putere.
„E nespus de reconfortant să te lași în mâinile lui Child și ale eroului său – un om bun despre care știm că va face dreptate înainte de a-și continua călătoria, cu periuța de dinți în buzunar.” – The Guardian
„Planurile de atac și observațiile inteligente ale lui Reacher împlinesc pe deplin așteptările fani-lor lui. Tensiunea e foarte bine dozată și ritmul alert al acțiunii se menține pe tot parcursul acestui nou roman marca Lee Child.” – Library Journal
„Jack Reacher are un talent absolut unic de a intra în bucluc.” – The Philadelphia Inquirer
Lee Child este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de thrillere. Cărțile sale se află constant pe listele de bestselleruri din întreaga lume, fiind publicate în peste o sută de țări și recompensate cu numeroase premii, printre care: Anthony Award și Barry Award pentru romanul său de debut, Capcana Margrave, Specsavers National Book Award pentru Urmărit și RBA Prize for Crime Writing pentru Personal.
După două dintre cărțile sale au fost realizate filme de excepție: Jack Reacher, bazat pe romanul One Shot, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, ambele avându l pe Tom Cruise în rolul principal.
La Editura Trei, au apărut romanele: Merită să mori, Școala de noapte, 61 de ore, Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit, Să nu te întorci niciodată!, Filiera de la miezul nopții, Capcana Margrave, Să nu greșești şi Timpul trecut, precum și volumul de povestiri Fără al doilea nume.
Autor: Lee Child
Nr. de pagini: 448
ISBN: 978-606-40-0938-8
Preț vechi: 49.00 RON
Preț nou: 41.65 RON
Titlul original: Blue Moon
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
„Helen Grace este una dintre cele mai puternice eroine din ultimii ani.” – Jeffery Deaver, scriitor
Al șaptelea roman din seria Helen Grace
Trupul unei femei zace în mijlocul drumului. La prima vedere pare victima unui tragic accident. Dar când Helen Grace ajunge la fața locului, este clar că e vorba despre un asasinat cu sânge rece. De ce ar vrea cineva să omoare o femeie cumsecade?
În cealaltă parte a orașului, un farmacist este ucis, în timp ce o clientă scapă nevătămată. Cum își alege asasinul victimele?
Cine trăiește? Cine moare? Cine urmează? Ceasul ticăie.
Dacă Helen nu poate rezolva repede acest puzzle mortal, va curge și mai mult sânge. O mișcare greșită și ar putea fi chiar sângele ei…
„Acțiunea se desfășoară pe parcursul a 24 de ore. Ambiția mea a fost să scriu cea mai plină de adrenalină poveste a seriei Helen Grace.” – M. J. Arlidge
„Alert și extrem de tensionat… captivant!” – Sun
„Un thriller cinematic, de citit dintr-o suflare. Personaje feminine puternice, de ambele părți ale baricadei.” – crimereview.co.uk
M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs seriale polițiste de prime time pentru ITV, printre care Torn, The Little House și, cel mai recent, Undeniable. În prezent, scrie pentru publicația Silent Witness şi produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA.
Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. Are o slăbiciune pentru filmele din seria James Bond și pentru bomboanele cu aromă de lemn‑dulce.
De același autor, la Editura Trei au apărut primele șase romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce‑i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care‑i mincinosul, Băiatul pierdut și De-a v-ați ascunselea.
Autor: M.J. Arlidge
Nr. de pagini: 352
ISBN: 978-606-40-0974-6
Preț vechi: 45.00 RON
Preț nou: 38.25 RON
Titlul original: Love Me Not
Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Șiulea
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
„Keiko Carter e acea prietenă devotată pe care oricine ar fi norocos să o aibă!“ – Lauren Myracle, autoarea bestsellerului Momentul nostru infinit
O poveste emoționantă despre prima iubire, încercările prieteniei și curajul de a te pune
pe primul loc. Clasa a șaptea înseamnă o mare provocare. Iar Keiko e convinsă că-i va face față, fiindcă le are alături pe Audrey și Jenna, prietenele ei cele mai bune. Abia așteaptă să-și cumpere niște ținute trăsnet, să găsească locul perfect pentru prânz și să guste ceaiul ăla fabulos despre care vorbește toată lumea.
Dar când Audrey hotărăște că ținta lor e să-și caute niște iubiți înainte de Balul Toamnei, lucrurile par să o ia în direcția greșită. Jenna e sătulă de pretențiile lui Audrey și curând, cele două prietene ale lui Keiko ajung să nu-și mai vorbească, iar ea se simte prinsă la mijloc.
Să încerce să le ajute – cu riscul de a o pierde pe una dintre ele – sau să-și asculte inima? Când în joc sunt prietenia, iubirea și trădarea, cum ar putea să găsească un echilibru?
„O poveste înduioșătoare, cu un mesaj profund.” – Kirkus Reviews
„Prietenia, cu toate provocările ei, n-a fost niciodată descrisă mai atent.” – Booklist
„Intrarea în adolescență e un prag important: cartea lui Debbi Michiko Florence răspunde la
multe întrebări despre această perioadă dificilă, dar totodată specială.” – School Library Journal
Debbi Michiko Florence este autoarea seriei Jasmine Toguchi, recompensată cu numeroase premii. Japoneză americancă de a treia generație, Debbi s-a născut și a crescut în California. E mândră să fie mama unei fete și se bucură că are grijă de un câine adoptat, două rațe și un iepure. Înainte să se dedice scrisului, a lucrat ca ghid la o grădină zoologică.
Debbi scrie în studioul ei de creație din Connecticut, Cuibul Cuvintelor, unde locuiește cu soțul ei. Iubește toate felurile de ciocolată, așa cum v-ați aștepta, dar preferata sa e ciocolata neagră, fără nuci, cu aromă de caramel și sirop de arțar. O puteți găsi la debbimichikoflorence.com.
Autor: Debbi Michiko Florence
Nr. de pagini: 240
ISBN: 978-606-40-0967-8
Preț vechi: 39.00 RON
Preț nou: 33.15 RON
Titlul original: Keep It Together, Keiko Carter
Limba originală: engleză
Traducere de: Diana Dupu
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă