Dune, cel mai important SF din toate timpurile, într-o nouă ediţie si inca una de colectie!

Cine nu auzit sau nu a citit DUNE ? Cartea care a reusit sa sparga toate barierele a aparut intr-o editie de colectie la editura NEMIRA  si va asteapta sa va dezvaluie misterele Arrakis-ului si sa va initieze in tainele Bene Gesseritului. Vestea buna este ca editura Nemira va publica până la sfârşitul anului, în ediţie copertată şi într-o prezentare cu totul specială, toate cele şase volume pe care le cuprinde Saga lui Fank Herbert. Aşadar, iubitorii seriei Dune de Frank Herbert îşi vor putea îmbogăţi anul acesta biblioteca personală cu aceasta ediţie de  colectie a binecunoscutelor cărţi SF.

Triumf suprem al imaginaţiei, acţiunea romanului cu care se deschide seria Dune, vândută în milioane de exemplare în lumea întreagă, se desfăşoară pe planeta Arrakis, unde Paul Atreides se va transforma în misteriosul Muad’Dib. Eroul se va răzbuna pe cei care i-au trădat familia și va împlini cel mai vechi și cel mai arzător vis al omenirii.

Combinaţie uimitoare de aventură, spirit mistic și forţă vizionară, prima carte din cea mai importantă serie din literatura SF este o lectură obligatorie pentru cititorii de toate vârstele.

Iata pe scurt si istoria celui mai mare scriitor de sf: Frank Herbert avea o personalitate multiplă, cu un mod complex de gândire, iar opera sa de căpătâi reflectă în bună masură însuşi modului său de a fi. Chiar dacă romanele care alcătuiesc seria Dune sunt scrieri clasice, structurate pe mai multe niveluri de întelegere, seria se dovedeste una dintre cele mai complexe opere SF scrise vreodată. Curiozitatea şi spiritul independent caracteristice lui Frank Herbert i-au creat acestuia multe probleme înca din prima parte avieţii şi l-au pus în situaţii dificile mai târziu. De pildă, cel ce avea să devină autorul celui mai important roman SF nu şi-a absolvit liceul, deoarece dorea să înveţe doar ceea ce-l interesa cu adevărat şi a refuzat sa urmeze anumite cursuri obligatorii. La maturitate, Frank Herbert s-a străduit o perioada îndelungată să-şi încropească o existenţă normală, trecând de la un serviciu la altul şi mutându-se dintr-un oraş în altul. A fost atât de independent încat chiar a scris numai ceea ce a simţit că trebuie să scrie.

Pentru documentarea şi elaborarea seriei Dune a lucrat începând cu 1959, neîntrerupt, timp de 6 ani, însă, după toate aceste sacrificii şi frământări, a primit refuzuri din partea a cel puţin douăzeci de editori. Înainte de a respinge manuscrisul, un editor a răspuns, profetic: „S-ar putea să fac greșeala deceniului, dar…”. Mult mai lungă decât se obișnuia pe atunci pentru science fiction-ul comercial, cartea Dune a fost serializată în revista Analog în două părți (Lumea Dunei  și Profetul Dunei), în 1963 și 1965.

 

Herbert a declarat într-un interviu luat de Willis E. McNeilly, că originile romanului Dune se regăsesc în munca desfășurată pentru a scrie un articol pe tema dunelor de nisip în Oregon Dunes National Recreation Area de lângă Florence, Oregon; el s-a implicat prea mult și a sfârșit prin a scrie mult mai mult decât un simplu articol. Articolul nu a fost scris niciodată, dar a servit ca sursă pentru ideea care a dus la Dune.

Soţia sa, Beverly Ann Stuart, a fost pentru Frank Herbert sprijinul fără de care nu ar fi fost capabil să se dedice în întregime carierei scriitoricești. Aceasta a renunţat la propria sa carieră literară, alegând să muncească pentru acoperirea cheltuielilor familiei, acordându-i astfel lui Frank întreaga libertate de creaţie de care avea nevoie. În fond, cei doi au format o adevarată echipă, Beverly fiind cea care i-a redactat aproape toate scrierile. Cei doi au trăit o poveste de dragoste remarcabilă şi tragică în acelaşi timp, iar moartea prematură a soţiei i-a lăsat lui Frank Herbert un gol imens în suflet, modificând chiar, într-un fel, cursul unuia dintre romanele din ciclul DuneCanonicatul Dunei. 1984 a fost un an tumultuos în viața lui Herbert.

Deşi apărută cu multe decenii în urmă, Dune este mai actuală şi mai populară ca niciodată, noii cititori descoperind mereu alte şi alte înţelesuri. A fost tradusă în zeci de limbi şi s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare.

Editura Nemira impreuna cu blogul Fansf va propune un concurs care are drept premiu aceasta Minunata si Superba carte, concurs care va tine pina simbata 30 iunie orele 24:00. Cistigatorul va fi desemnat prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarea intrebare:

Din  acest loc au inceput zorii jihadului, in acest loc Paul Muad’Dib a cunoscut-o pe sotia lui Chani iar Siona il redescopera dupa sute de ani plin cu mirodenie, cum se numeste acest loc si naibul care-l conduce?

Va urez succes!

UP DATE: Cistigatorul in urma tragerii la sorti este Xelomon.

posted by voicunike

24 de comentarii la „DUNE : Concurs NEMIRA

  1. Paul Atreides (denumit Muad’Dib de fremeni) a cunoscut-o pe sotia sa Chani pe planeta Arrakis intr-o „pestera asezare” („Sietch” in fremena) cunoscuta ca Sietch Tabr, fiind locul unde se refugiasera Paul impreuna cu mama sa Lady Jessica, pentru a se ascunde de atacul harkonnien. De aici a pornit Paul miscarea sa de rezistenta cunoscuta ca Jihadul lui Paul Muad’Dib , ce a condus la preluarea controlului asupra planetei Arrakis.
    In acel moment comunitatea fremena din respectivul sietch, era condusa de liderul Naib Stilgar.

  2. Paul Atreides (Muad’Dib) a inceput revolta impotriva Casei Harkonnen de pe planeta Arrakis din pestera Sietch Tabr, condusa de Naib Stilgar.

  3. Asta numesc eu ghinionul suprem. Sa descopar blogul si concursul a doua zi dupa incheiere. :((
    Am avut toata seria, am recitit-o de zeci de ori, apoi, intr-un moment greu al vietii mele, am vandut-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *