Pentru Millennium, Gaudeamus-ul din acest an va marca mai multe premiere. Mă refer acum la seriile noi pe care le inaugurăm: Omnibus, în care apare, pentru întîia oară aşa cum a fost gîndită iniţial, trilogia Abaţiei a lui Dan Doboş, într-un volum hardcover de a cărui înfăţişare tipografică sîntem foarte mîndri; Novella, deschisă de extraordinarul mini-roman Adrenergic! al lui Sebastian A. Corn.
Mai avem însă o premieră pe care v-o dezvăluim abia acum: în încercarea sa de a promova literatura science fiction şi fantasy prin ceea ce constituie deopotrivă originile şi esenţa genurilor acestea, şi anume proza scurtă, Millennium dă startul unei noi serii, dedicată unor Repere ale Literaturii Science Fiction & Fantasy, printr-o culegere care adună între coperte trei bijuterii semnate de Greg Egan, Bruce Sterling şi Michael Swanwick, recompensate în 1999 cu cea mai importantă distincţie a domeniului nostru de predilecţie, Premiul Hugo.
Fără inutile marginalii critice, volumul, care numără 160 de pagini în formatul trade B, vă oferă materialul brut: proză de bună calitate, însoţită de sumare repere bio-bibliografice. Traducerile sînt semnate de Radu Pavel Gheo, Florin Pîtea, Mădălina Bucheru şi, cu voia dumneavoastră, Horia Nicola Ursu. Designul copertei este semnat, ca întotdeauna, de către colegul nostru Vlad-Mihai Botta.
Text preluat cu acordul editorului HNU. Nu uitati ca mai este o zi pina la tirg! Va asteptam la standul Millenium Books.
posted by voicunike