Astazi va supun atentiei o carte care se apropie foarte mult de „Sotia calatorului in timp” dar totusi altfel, cartea va aparea la editura LITERA luna aceasta,va las pe voi sa decideti.
Rareori se întâmplă ca un autor să scrie cu atâta pasiune despre o ţară îndepărtată, să-i transforme locurile cunoscute sau uitate în adevărate atracţii turistice. Asta a făcut Diana Gabaldon, o scriitoare de origine mexicano-americană, cu ţinuturile scoţiene, în seria Outlander, din care face parte şi acest volum, Ecouri din trecut. A scris despre Scoţia ca şi când ar fi trăit acolo dintotdeauna şi nu numai atât, a creat o adevărată isterie a vizitării locurilor prin care au trecut, în romanele sale, rebelul scoţian şi iubita sa din secolul XX.
Claire Randall este călătoare în timp. Aruncată în negura vremii, cu peste două sute de ani în urmă, ea se îndrăgosteşte de rebelul James Fraser, sufletul ei pereche, şi decide să rămână împreună în vremea lui Jamie, în secolul al XVIII-lea. În urma unor evenimente care îi pun viaţa în pericol, fiica lor, Brianna, alege să trăiască în relativa siguranţă a secolului XX, la o veche fermă a strămoşilor ei din Scoţia, împreună cu Roger, soţul ei, şi cei doi copii.
Dar întâmplările petrecute cu două secole în urmă prind viaţă prin intermediul scrisorilor lui Claire. Fragilele file scot la iveală dragostea ei pentru Jamie Fraser, omul mult încercat în luptă, călătoria lor din Carolina de Nord pe mare, unde întâlnesc piraţi şi iau parte la lupte navale. Căutând să afle cât mai multe despre Claire, Brianna şi Roger descoperă şi lucruri despre ei înşişi, deoarece destinul familiei din munţii Scoţiei pendulează între viaţă şi moarte în Războiul pentru Independenţa Americii.
Ecouri din trecut este o carte despre călători în timp, despre oameni care şi-au dorit să schimbe istoria, despre caractere puternice care au luptat pentru convingerile sau pentru iubirile lor. Un roman care rămâne în mintea cititorului multă vreme după ce povestea s-a terminat.
Pentru cei ce adoră melanjul de genuri – romance, istoric, fantasy – într-o intrigă din care nu lipsesc scenele de acţiune, dar nici lecţiile de istorie ascunsă ori geografie, foarte atent nuanţate, aceasta este lectura perfectă. Revelaţii cutremurătoare, răsturnări de situaţie şi un final care vă va face să aşteptaţi cu interes următoarea carte din serie.
“Tot ceea ce te-ai aştepta de la Gabaldon . . . aventură, istorie, romance, fantasy.”
The Arizona Republic
Diana Gabaldon (născută în 1952, în Arizona) este o romancieră americană contemporană cu rădăcini mexicane şi englezeşti. A crescut în Flagstaff, Arizona, şi a absolvit studii de zoologie la Northern Arizona University şi de biologie marină la University of California, San Diego. A urmat apoi un doctorat în ecologie, tot la Northern Arizona University.
Printre altele, Diana Gabaldon este autoarea unor serii foarte apreciate şi bine vândute: Outlander şi Lord John. Cărţile ei sunt însă greu de integrat într-un singur gen, căci conţin elemente de ficţiune romantică, istorică şi science-fiction (sub forma călătoriilor în timp). Aprecierea de care se bucură în rândul cititorilor a dus la publicarea lor în douăzeci şi trei de ţări şi traducerea lor în nouăsprezece limbi.
posted by voicunike
Eh, eu am citit primul roman din serie si mi-a trecut. 😛
Nu pot sa inteleg de ce Litera publica al 7-lea roman din seria Outlander. Cu restul ce or avea de gand? As fi cumparat-o, pare interesanta dar m-am razgandit cand am vazut ca se incepe cu sfarsitul.
Chestie de marketing!
Buna seara. Desi Ecouri din trecut este volumul al saptelea in ciclul Outlander, el are o structura extrem de coerenta si poate fi citit de sine statator. Toate legaturile din trecut importante pentru firul actiunii sunt explicitate, astfel incat povestea se poate urmari usor. Multi editori au ales sa publice volumele seriei separat, iar alegerea noastra a fost influentata de faptul ca este cea mai recenta aparitie. Chestie de marketing, de buna seama, dar fara a aduce un prejudiciu bunei receptari a romanului. Lectura placuta celor care nu se tem de cartile bune!
@ Irina Ilie- Va multumesc pentru precizari,asta demonstreaza ca este o carte buna care nu trebuie ratata.
Asa ca nu ezitati sa cititi aceasta carte-enunt valabil pentru noi cititorii!
Si cu cei care vor sa citeasca toata seria cum ramane? Exista posibilitatea ca si celelalte carti sa fie publicate?