
Noua apariție editorială propusă de editura Nemira aduce în atenția cititorilor una dintre cele mai sensibile și complexe realități din mediul de business: dinamica afacerilor de familie.
Volumul semnat de Katalin Orosz este o carte adresată familiilor care conduc împreună – un ghid practic și lucid pentru cei care navighează simultan relațiile personale și deciziile de business. Autoarea nu își propune să ofere un manual rigid despre cum se conduce o afacere de familie, ci mai degrabă un instrument de reflecție și acțiune pentru momentele dificile care apar inevitabil atunci când în joc nu sunt doar interese financiare, ci și emoții puternice, loialități și orgolii.
Într-un an aniversar special, care marchează 35 de ani de activitate a editurii Nemira pe piața de carte din România, apariția acestui volum capătă o semnificație aparte. Cu atât mai mult cu cât unul dintre studiile de caz incluse în carte este dedicat poveștii Nemira – o afacere de familie 100%, aflată astăzi la cea de-a doua generație. 35 de ani care vorbesc nu doar despre evoluția unui brand și a unui business, ci mai ales despre capacitatea de a rezista, de a crește și de a inova într-o piață a cărții dominată de provocări, de incertitudini și de lipsa unor politici coerente de susținere a culturii în general.
„Am susținut acest proiect pentru că am văzut în el mai mult decât o carte despre afaceri de familie. Este o carte despre familii care vor să construiască ceva durabil pentru generațiile următoare. Despre valori, responsabilitate, dialog și continuitate.”, a spus Cătălina Nicolau, director executiv al editurii Nemira.
Pornind de la cele trei sisteme fundamentale care definesc orice afacere de familie — Familia, Averea și Afacerea — Katalin Orosz îi încurajează pe cititori să inițieze conversații oneste și necesare. Cartea oferă repere pentru clarificarea rolurilor, gestionarea conflictelor și luarea unor decizii sustenabile, menite să transforme o afacere de familie într-un proiect solid, capabil să fie transmis generațiilor următoare.
„Într-o afacere de familie, până acum energia fondatorului a fost direcționată spre a construi afacerea. Dar astăzi, multe ajung într-un punct nou: prima succesiune și, brusc, nu mai este vorba doar de afacere, ci și de familie și avere, în același sistem. Nu avem încă tradiția sau limbajul pentru aceste conversații. De aceea, ele se amână până devin tensiuni sau blocaje. La nivel global, doar 30% dintre afacerile de familie trec de prima succesiune. Iar în România, majoritatea sunt exact în acest moment critic. Am scris cartea „Afaceri de familie” pentru a face vizibil sistemul invizibil din spatele acestor companii și pentru a oferi un punct de pornire pentru conversațiile care nu mai pot fi amânate. Pentru că fiecare afacere care reușește nu înseamnă doar continuitate pentru o familie, ci stabilitate pentru o întreagă economie.”, spune Katalin Orosz.
Într-un context economic în continuă schimbare, Afaceri de familie poate deveni o resursă valoroasă pentru antreprenorii care își doresc nu doar performanță pe termen scurt, ci și continuitate și echilibru pe termen lung.
Cartea este disponibilă în format hardcover exclusiv la precomandă pe site-ul editurii, https://nemira.ro/afaceri-de-familie-katalin-orosz, și va ajunge în librăriile din toată țara, în format paperback, începând cu data de 22 iunie 2026.
Despre Katalin Orosz
Katalin Orosz este Family Firm Adviser și lucrează la intersecția dintre familie, avere și business, acolo unde deciziile strategice sunt influențate de factori care nu apar în niciun bilanț.
Are peste două decenii de experiență în roluri de leadership în România și Canada și o formare internațională solidă, care îmbină rigoarea academică cu realitatea din companii antreprenoriale.
Este absolventă de MBA la HEC Montréal și Certified Family Firm Adviser în cadrul Family Firm Institute (FFI), Boston, cea mai importantă organizație globală în domeniul firmelor de familie. Este, de asemenea, Certified Practitioner Lumina Learning, lucrând cu dinamici de leadership, decizie și colaborare în sisteme complexe.
Katalin lucrează cu propria metodă, bazată pe 24 de indicatori care măsoară trei dimensiuni esențiale: identitatea familiei, relația cu averea și viziunea asupra viitorului afacerii. Astfel, conversațiile nu mai sunt conduse de percepții sau emoții, ci sunt ancorate în date și criterii clare. Modelul creează un limbaj comun între generații și stă la baza unui instrument aplicat, Family Maturity Index, folosit pentru decizii reale, nu pentru compromisuri de moment.
Lucrează direct cu fondatori și generațiile următoare din afaceri de familie, în contexte în care miza este continuitatea: succesiune, guvernanță, roluri și decizii care schimbă direcția companiei pe termen lung.
Despre Nemira
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și continuă să fie și astăzi un business de familie condus de Ana Lotts-Nicolau și Cătălina Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din întreaga lume și, în același timp, susține noile generații de scriitori români ale căror voci consideră că trebuie să se facă și mai mult auzite.
În dialog constant cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerea lecturii, alături de convingerea profundă că literatura și educația pot schimba destine.
