
Cartea întâi din seria Haiganu.
Ediție revizuită și adăugită
Cu ilustrații de Andrei Moldovan
Blestemul nu e nemurirea, ci lumea întreagă.
Într-o lume sfâșiată de războaie, credințe și superstiții, Haiganu, un zeu decăzut, este osândit să trăiască printre muritori. În mintea lui curge necontenit Fluviul Șoaptelor: un torent de rugăciuni, blesteme și gânduri străine, un zgomot fără sfârșit format din toate vocile lumii. De veacuri, Haiganu rătăcește continuu între ură și dorința de răzbunare și încearcă zadarnic să găsească liniștea într-o lume care nu tace niciodată. Când, însă, din adâncul acestui haos, o voce de copil îl strigă, blestemul devine chemare. Zourazi, un băiat cu sânge de vrăjitor, fuge din mâinile lui Dekibalos, un stăpân care adună copii nu pentru a-i salva, ci pentru a-i transforma în arme, în jertfe sau în monștri.
Pe urmele lor se dezlănțuie nu doar oameni și fiare, ci și monștri născuți din disperare, zei și magie interzisă. Lumea însăși pare să se strângă în jurul acestei întâlniri, ca și cum ar presimți că echilibrul fragil dintre divin și uman este pe cale să se frângă.
Fluviul Șoaptelor nu mai este doar un blestem. Devine o chemare.
Pășește în Fluviul Șoaptelor, cartea întâi a trilogiei Haiganu, un loc în care zeii nu sunt milostivi, iar copiii nu au timp să viseze pentru că învață prea devreme cum se moare.
| Data apariției | 3 iunie 2026 |
|---|---|
| Autor | Marian Coman |
| ISBN | 978-606-43-2207-4 |
| Cod bară | 9786064322074 |
| Format | Paperback |
| Dimensiuni | 130 x 200 mm |
| Nr. pagini | 296 |
| Număr volume | 1 |
| Colecția | n’autor ficțiune |
| Editura | Nemira |
| Imprint | n’autor |
Cartea a doua din seria Haiganu.
Ediție revizuită și adăugită
Cu ilustrații de Andrei Moldovan
Cine îndreaptă universul, când zeii se dezlănțuie?
Un copil a murit. Iar lumea nu a rămas aceeași.
Războiul se întinde ca o plagă: cetăți cad una după alta sub focul și cruzimea celor care au învățat să transforme oamenii în monștri. Dekibalos, Moroianu și Akarun nu mai cuceresc doar teritorii. Dezlănțuie ceva ce nu mai poate fi oprit. Dincolo de granițele lumii cunoscute, un mag proscris descoperă că există locuri în care nici zeii nu privesc. Iar acolo adevărurile nu aduc liniște.
Cea mai mare schimbare, însă, nu vine din război. Prins între vocile care nu tac și o lume care se destramă sub ochii lui, Haiganu ajunge la limita răbdării.
Furia Oarbă, al doilea volum al trilogiei Haiganu, este o poveste despre război, transformare și forțe care scapă de sub control într-un loc în care mila este rară, iar ceea ce pare un dar se dovedește a fi doar o altă formă de condamnare.
| Data apariției | 3 iunie 2026 |
|---|---|
| Autor | Marian Coman |
| ISBN | 978-606-43-2208-1 |
| Cod bară | 9786064322081 |
| Format | Paperback |
| Dimensiuni | 130 x 200 mm |
| Nr. pagini | 272 |
| Număr volume | 1 |
| Colecția | n’autor ficțiune |
| Editura | Nemira |
| Imprint | n’autor |
Cartea a treia din seria Haiganu.
Cu ilustrații de Andrei Moldovan
Sfârșitul lumii vine cu o șoaptă.
La capătul lumii, când zeii au obosit de oameni și oamenii au uitat de zei, rămâne doar tăcerea. Iar când liniștea poate fi obținută doar prin distrugere, alegerea devine imposibilă.
Haiganu, zeul osândit să trăiască printre oameni, pășește printre ruine, ritualuri crude și jocuri divine. Un rău mai vechi decât zeii înșiși se strecoară în mintea lui, iar granița dintre protector și distrugător se șterge. Alături de el, Zourazi, un om transformat în ceva ce nu mai are nume, și Păi, o regină-copil cu un popor în pribegie.
În Tristețea Zeilor, romanul care încheie trilogia Haiganu, zeii se întorc unii împotriva altora, oamenii devin doar o monedă de schimb, iar lumea se apropie de o nouă cădere. Uneori, tăcerea nu înseamnă pace, ci sfârșit.
| Data apariției | 3 iunie 2026 |
|---|---|
| Autor | Marian Coman |
| ISBN | 978-606-43-2209-8 |
| Cod bară | 9786064322098 |
| Format | Paperback |
| Dimensiuni | 130 x 200 mm |
| Nr. pagini | 350 |
| Număr volume | 1 |
| Colecția | n’autor ficțiune |
| Editura | Nemira |
| Imprint | n’autor |




